Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Literatură Spiritualitate

Victor Ravini: Sala de lectură (17)

Întâmplările și fenomenele exterioare simbolizează aspecte lăuntrice

Joseph Campbell

Joseph Campbell (1904 – 1987, președinte la American Society for the Studiy of Religion cercetător al miturilor și religiilor) are o operă vastă, ce acoperă multe domenii ale experienței umane. Filozofia sa e sintetizată de îndemnul “Urmează-ți fericirea” sau “Căutați-vă fericirea” (Follow your bliss). Campbell a avut un răsunet enorm în America, mai ales datorită interviurilor date la televiziune și discurilor DVD cu interviurile sale. A influențat creația mai multor personalități importante, din diferite domenii. Realizatorul George Lucas a făcut serialul Star Wars inspirat de cărțile lui Campbell. Lucas avea o admirație nețărmurită pentru Campbell și i-a pus la dispoziție magnificul său palat și domeniu din Hawaii, să își petreacă acolo cu soția ultimii ani ai vieții, ca un aperitiv al paradisului. Campbell spune că religia este o proiecție a lumii interioare a omului pe lumea exterioară și explică această proiecție ca o metaforă, o transpunere a ceva în altceva. El vede mitul și religia ca metafore. El zice: „Primul și cel mai important folos al mitologiei este că deschide gândirea și inima ca să admire minunea care ne înconjoară în tot ce există. Al doilea folos este cosmologic. Adică mitologia îl ajută pe om să își reprezinte universul și întregul spectacol al naturii, atât ceea ce se cunoaște printr-un proces de gândire, cât și ceea ce se vede cu ochii ca o hierofanie – o apariție dintr-odată a divinității. Când fulgerul trăsnește sau asfințitul soarelui aprinde cerul sau când vedem o căprioară stând gata să sară, putem spune ‘Ah!’, iar cu această exprimare recunoaștem divinitatea.”1

Campbell spune că întreaga lume cunoscută e trăită ca o minune estetică. Animale, pietre și copaci sunt realități într-o țară sfântă și care radiază eternitate. Unele păsări și animale sunt recunoscute ca simboluri pentru altceva decât ceea ce sunt. Ordinea socială se adaptează la presupusa ordine a naturii, al cărei sens e armonia și o stare plăcută. Antropologii spun că „animismul,” din mitologiile triburilor sau din mitologiile societăților arhaice, acordă tuturor formelor materiale ale realității o conștiință și un spirit care sălășluiește discret în interiorul lor, indiferent dacă sunt animale, plante, pietre, stele, lună sau soare.2

Miturile, ca și visele sau visurile, sunt un produs al fanteziei oamenilor. Imaginile miturilor sunt preluate din lumea materială și din fapte reale. La fel ca visele și ca visurile, miturile scot la iveală speranțe profunde, dorințe și frici, posibilități și conflicte din voința omului. Fiecare mit are un simbolism psihologic. Poveștile și imaginile miturilor nu trebuie citite ad literam, literă cu literă, ca fapte adevărate, ci ca metafore. Imaginile din mituri sunt metafore în două direcții simultan. Ele poartă atât conotații psihologice cât și abstracte, de filozofie a vieții. Datorită acestei duble orientări, factorii psihologici semnificativi din fiecare ordine socială locală, mediu ambiant sau istorie presupusă, pot fi transformați prin mit în apariții transparente ale unei realități supra­sensibile, metafizice.3

Campbell zice că înaltele civilizații au moștenit din epoca neolitică și din cea de bronz o seamă de semne simbolice, dintre care cele mai cunoscute sunt soarele și luna. El arată că există o perfectă concordanță între ritmul corpurilor cerești din spațiul extraterestru și ritmul corpului omenesc. Măsurătorile astronomice și biologice ajung la același rezultat matematic. Vechile mitologii indo-europene, mesopotamică, egipteană, vedică și nordică sau Biblia conțin date ce dovedesc că oamenii aveau cunoștințe astronomice avansate, care mai târziu s-au pierdut. Oamenii, care au trăit înaintea vechilor civilizații cunoscute, au făcut observații astronomice și calcule matematice, datorită cărora au ajuns la concluzia că mișcările și ritmurile universului se reflectă în ritmurile biologice ale omului.

Campbell discută legătura dintre vechea noțiune miologică de armonie, ceea ce el numește macro-, meso- sau microcosmos și corespondentele lor în științele moderne cosmologia, sociologia și psihologia.4 El mai spune că „într-un asemenea context, macrocosmosul (ordinea din univers), microcosmosul (ordinea din individ) si mesocosmos (ordinea din societate) sunt echivalente. Idealul societății și principiile morale sunt gândite ca făcând parte din propria natură a individului.”5 Natura artistului, adică a individului (microcosmos) și natura universului (macrocosmos) sunt două aspecte ale aceleiași realități. O mică parte a întregului trăită dinăuntru corespunde cu întregul văzut din afară. Artistul descoperă posibilitatea unei alcătuiri bogate în conținut, în care realitățile externe și interne sunt recunoscute ca fiind identice.

Campbell explică metafora ca o ecuație cu doi termeni: într-o parte unul vizibil, iar în cealaltă parte altul gândit. O reprezentare concretă (termenul vizibil) înlocuiește și exprimă reprezentarea abstractă (termenul gândit). În felul acesta se creează metaforele, unelte ale limbii pentru a putea mânui idei abstracte în mituri și religii. Imaginea concretă auzită ca o povestire sau vizualizată ca o icoană reprezintă noțiunea abstractă sau sfântă. Campbell spune că „la fel ca și preotul, artistul (adică naratorul sau poetul) e un maestru în limbajul metaforic.”6 Campbell interpretează miturile despre înălțarea la cer a lui Isus, a Mariei și a lui Ilie ca metafore pentru o călătorie lăuntrică. El spune că aceste personaje „nu s-au urcat călătorind prin aer în spațiul fizic, ci în spațiul lăuntric, psihic.”7 La fel și ciobanul nostru din Miorița, în așa numita lui nuntă cosmică, se unește cu Mândra crăiasă, sora soarelui, nu undeva pe cer în stratosferă sau în cosmos, ci în inima lui.

Campbell afirmă că unele teritorii geografice, care există în realitate și pe care oamenii le-au localizat pe hărți și le-au cucerit militar, erau de fapt termenul concret în metafore care simbolizau un loc spiritual în inimă, ce trebuia cucerit prin cufundare în sine. El spune că Beda Venerabilis (672 – 735 călugăr anglosaxon venerat ca sfânt, unul dintre cei mai învățați oameni din Europa acelei vremi) considera că paradisul era spiritual și nicidecum corporal, pe când Sf. Augustin (354 – 430) și Sf. Toma din Aquino (1225 – 1274) considerau că paradisul era atât corporal cât și spiritual, adică fizic și metafizic. Cristofor Columb (1451 – 1506) a crezut la început în ideea lui Dante că paradisul era în vârful unui munte în Atlantic, iar când nu l-a găsit, l-a mutat mai la sud. Columb a murit fără să știe că el însuși a nimicit ideea de paradis fizic și metafizic.8

Campbell revine la acest fenomen în altă carte și precizează că: „ideea țării făgăduite de Moise în Biblie, la început nu se referea la o parte de pământ care să fie cucerită cu forțe militare, ci la un loc de liniște spirituală în inimă, care să fie descoperit prin contemplație.”9 Campbell spune că „ideea călăuzitoare din Vechiul Testament despre țara făgăduită este o versiune locală a unui arhetip mitologic cunoscut în mai multe părți ale lumii. Lăsând la o parte prejudecățile și luând-o numai ca metaforă, povestirea din Biblie capătă un nou sens. E cu totul altceva decât povestea despre un mandat divin de a cuceri cu putere militară și a ocupa o regiune deja populată din Orientul Apropiat. Mai târziu, ideea medievală a unui paradis pe pământ devine o variațiune pe aceeași temă și reprezintă o zonă spirituală sau o stare mentală, în care fenomene palpabile reprezintă metaforic o realitate suprasensibilă.”10 Metafora e mai clară când oamenii își doresc să ajungă în teritorii fantastice.

Campbell interpretează mai multe mituri cu ajutorul teoriei asupra unui concept amplu despre univers, imaginat ca o ființă vie reflectată în corpul omenesc. Miturile înțeleg corpul omului ca fiind o copie a unui model macrocosmic. Multe mituri și metafore din diferite religii îndeamnă omul să descopere spațiul cosmic în inimă, prin cufundare în sine însuși. Călătoriile exterioare din mituri sunt călătorii lăuntrice, scopuri exterioare sunt scopuri interioare, iar întâmplări exterioare sunt interioare. Campbell spune că metaforele artistice sau religioase sunt chei ale cunoașterii. Cu ajutorul miturilor se pot explica trăiri lăuntrice, suprasensibile, transcendentale, adică dintr-o lume imaginată ca fiind dincolo de cele cinci simțuri și care mai exact se află în străfundurile sufletului omenesc.

Se știe că orice mit – inclusiv Miorița, care este un mit, așa cum a afirmat George Călinescu și cum am demonstrat în cartea Miorița. Izvorul nemuririi, Editura Alcor, București, 2016 și reeditată în 2017 – poate fi înțeles pe mai multe niveluri, în mai multe sensuri, fără ca un sens să excludă alte sensuri. Știm cu toții că miturile sunt pline de imagini și întâmplări enigmatice, care sub formă metaforică destăinuie și totodată ascund adevăruri abstracte și multiple. Miturile sunt polisemantice, pe înțelesul oricărui om și oferă posibilitatea de a fi înțelese de către fiecare individ sau grup social într-un fel diferit, după cum i se potrivește mai bine structurii sale psihice și intereselor sale materiale. Scopul creatorilor Mioriţei este de a înfățișa un mit, care exprimă filozofia de viață a oamenilor din vremea lor, cu problemele lor psihologice și existențiale. Noi avem libertatea să înțelegem acest mit cum vrem și cum putem. La o lectură superficială, am putea crede că scopul literar în Mioriţa este acela de a informa posteritatea despre „un fapt divers”, cum etichetează Romulus Vulcănescu (1970, p. 221) acțiunea din Miorița și cum au înțeles mulți alți cercetători remarcabili.

Romulus Vulcanescu

Toate miturile arhaice consemnează obiceiuri, sisteme de sentimente și scopuri ale unor colectivități. La suprafață ele pot părea compuse din istorii adevărate. În profunzime, ele conțin viziuni poetice asupra misterului vieții dintr-o anume perspectivă. A citi un mit ca o cronică a unui fapt real înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor și nici copacii din cauza pădurii. Textele mitologice nu trebuie citite ca actualități din vreun ziar vechi sau ca scrieri ale unor cronicari, ci ca poezie. Ne întrebăm cumva dacă Pinocchio a trăit într-adevăr? Sau dacă Gulliver în țara piticilor a existat în istorie? Și, fiindcă aceștia nu au existat, e sensul figurativ pierdut? Știm că animalele din fabule nu pot vorbi în realitate, dar asta nu înseamnă că sensul moral e anulat.

Însușirile ciobanului din Miorița pot corespunde cu descrierea făcută de Campbell eroilor legendari care „au în ei înnăscut un vechi mesaj precreștin despre o divinitate care sălășluiește în toate lucrurile. Divinitatea ascunsă din toate lucrurile se manifestă în anumiți indivizi eroici care întruchipează epifania (revelația) acestei ființe, ce e totodată ascunsă cât și manifestată ca o forță, viețuiește în fiecare dintre noi și întreține armonia naturii.”11 Curățenia sufletească a ciobanului îl face apt pentru rolul principal într-o liturghie precreștină, în care el intruchipează un erou mitologic. În unele variante, ce par să fie mai vechi, el este în mod evident un erou mitologic, comparabil cu Osiris sau cu alți eroi mitologici uciși și înviați. Dacă poeții populari ar fi prezentat o omorâre cu cauze sociale, economice sau juridice, puritatea ciobanului nu mai era necesară. Și nici nu am fi avut variantele în care el este un personaj mitologic.

Sensul precreștin al Mioriței nemaifiind înțeles, unii cântăreți nu au mai înțeles nici altruismul ciobanului, de a se sacrifica pentru un ideal, care nici acela nu a mai fost înțeles. Uneori, cântăreții au eliminat unele cuvinte, au adăugat altele fără rol poetic și au improvizat motive pentru o crimă josnică. Astfel s-a deteriorat textul mai multor variante. Privirea sinoptică asupra celor 973 de variante pe care le-am analizat în carte, mi-a dat posibilitatea să văd ce adaosuri ulterioare s-au făcut și care nu există în variantele mai bine păstrate. Se vede cum unele versuri au fost modificate de la o variantă la alta, care vers poate fi mai vechi și care este mai nou. În unele variante, ciobanul spune mioarei că are sub vatra de la stână o comoară cu bani de aur, pe care o lasă ucigașilor săi. Cu toate că ciobanul este cel mai bogat dintre toți, el trăiește la fel de spartan ca și ceilalți. Evoluția societății a dus la evoluția mentalităților, astfel încât unii rapsozi au modificat detalii în text, au adăugat banii de aur, dar nu au modificat și caracterul frumos al personajului principal, ci l-au completat în concordanță cu originalul. Ciobanul continuă să trăiască într-o societate arhaică, ce nu se bazează pe valoarea banilor și pe speculații economice. Aurul nu are nicio valoare pentru el, cum are pentru cei care au introdus banii în text.

Nu există date suficient de concludente că Mioriţa ar porni de la un omor cu motive lumești, oricât au fost acestea improvizate și adăugate peste secole, în unele variante, evident modificate. Variantele colinde sunt cele mai vechi și mai nealterate, datorită faptului că se cântă în cor, iar libertatea de a modifica textul este limitată. Colindele sunt un argument zdrobitor împotriva părerilor cum că ar fi vorba de o ucidere adevărată. Nicio familie nu i-ar primi pe colindători ca să le ureze că stâlpul familiei va urma să fie omorât în anul care vine.

Georg Simmel (Sala de lectură 9) mai spune că în grupul constituit pe interese comune și pe o bază religioasă, mai ales în vremurile arhaice, este de neconceput să existe conflicte și concurență.12 Campbell afirmă că societățile organizate în clanuri nu permit violențe pentru a obține avantaje materiale, decât contra altor clanuri. În interiorul aceluiași clan faptele violente sunt interzise, deoarece orizontul grupului este o unitate monadică, indivizibilă.13 Așa cum spun Campbell și Simmel, ciobanii formează un grup unitar, o monadă cu un orizont indivizibil, ale cărui valori morale nu permit violențe în cadrul frăției și nicidecum pentru câștig propriu. Grupul de muncă este întemeiat pe interese comune, voință liberă și sinceritate. Valorile morale sunt impuse de legea cosmosului (lege) și au un caracter sacru, mai presus de normele societății, de toate legile juridice sau de pravilele păcurăreşti. Putem vedea că solidaritatea ciobanilor din Miorița este necondiționată.

Uciderea ciobanului din Miorița de către cei doi sau mai mulți ciobani, care îi sunt frați, veri primari sau fârtați într-o frăție de cruce, nu poate fi un fratricid și nici vreun omor obișnuit, cu caracter juridic. Poate fi doar o ucidere cu cauze și cu scopuri religioase și rămâne de văzut dacă este un sacrificiu uman sângeros sau este o reprezentare teatrală simbolică cu caracter liturgic. Vom vedea în alt episod, în altă Sală de lectură.

Cu referire la Campbell (1974), consider că atât voiajul lui Dante prin Divina Comedie cât moartea și nunta cosmică a ciobanului din Miorița înfățișează o aventură existențială, care are loc în lumea lor interioară. Dante are o religie monoteistă, cu un principiu dualist: binele și răul. Cei buni ajung în Paradis, iar cei răi în Infern. Pe când ciobanul crede în divinitatea naturii, iar în natură există doar un singur principiu: binele și armonia din natură, văzută ca un paradis. Societatea și atmosfera din Miorița sunt în matriarhat, când nu exista sclavagism și nici războaie, după cum știm de la arheologi, care nu au găsit arme din acea vreme. În Miorița există doar rai. Nu există niciun iad și nimic rău. Progresele materiale, evoluția și diferențierea societății au dus la schimbarea mentalităților, la pierderea înțelesului mitologic al Mioriței și la înțelegerea greșită a ritualului inițiatic prin care trece ciobanul. Aspectul teatral din ritualul arhaic nu a mai fost înțeles și a fost luat drept o crimă josnică, pentru jaf, așa cum s-a ajuns să fie înțeles poemul în vremea noastră. Am explicat în carte că principiile etice ale ciobanilor din Miorița sunt de o puritate morală perfectă și că nu poate fi vorba de o crimă, ci de un ritual sfânt.

Ciobanul și Dante au premise cu totul opuse pentru aventura spirituală care îi așteaptă. Viața politică în Italia era un infern pentru Dante, iar el n-a apucat să trăiască vreun paradis pe pământ. Ciobanul dimpotrivă trăiește într-un paradis geografic pe pământ și metafizic în sufletul său. El vede frumusețea peisajului fizic ca o proiecție a paradisului metafizic, din suflet: Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai. Lucian Blaga a numit peisajul din Carpați spațiu mioritic. Spațiul mioritic în concepția lui Blaga este un spațiu geografic. Dar spațiul mioritic este și oglindirea peisajului din Carpați în sufletul ciobanului și în sufletul nostru, al fiecăruia din noi. Spațiul mioritic este și amintirea peisajului geografic, peisajul rămas inima noastră și pe care îl luăm în noi cu ochii închiși, oriunde ne-am duce. Spațiul nostru mioritic este un dor de peisajul din Carpați. Nu degeaba avem Vârful cu Dor în Bucegi și celebrul tablou cu același nume, al lui George Demetrescu-Mirea, în care personajul central este un cioban, spre care își întind mâinile trei personaje feminine, ca niște zâne din povești.

George Demetrescu-Mirea-Vârful cu Dor

Ciobanul din Miorița transformă locul îngropării sale într-un loc pentru o nuntă. El se gândește că moare în raiul fizic și că se eternizează în cel metafizic. Moartea și îngroparea pe un munte îl apropie de cer. El spune că este un munte vestit și că sora sa – care înlocuiește mama din alte variante – știe unde e acest munte secret. Indicațiile geografice sunt contradictorii și derutante când spune Sus pe munte-n jos, dar suficient de clare pentru sora lui, ca să priceapă că este vorba de un munte din peisajul lui interior:

Iar dac-ăi vedea

Surioara mea,

Ei să-i spui aşa:

Că m-am logodit

Pe-ăl munte vestit

Sus pe munte-n jos

Pe cel deal frumos; (varianta CCCXXXIII din antologia lui Adrian Fochi, p. 726 r 36-42)

Ciobanul vrea să fie îngropat lângă brazi, păltinași, fagi sau mai rar ceri (un fel de stejari) – ceea ce poate avea o legătură cu adorarea sau cultul copacilor (dendrolatria). Cel mai adesea sunt copaci din zona de munte. Copacii ar putea fi un indiciu că Mioriţa a fost creată în Carpați și apoi transmisă spre vale, peste Dunăre și pe unde mai umblau ciobanii cu oile.

Cu referire la Vulcănescu despre copacul cosmic, al cerului și al vieții în folclorul românesc și în etnografia ritualurilor funerare,14 toți copacii ciobanului din Miorița pot avea o bogată semnificație simbolică. Adesea, el vrea să fie îngropat Sub fagul cel mare:

Voi să mă-ngropaţi

În margini ge cale,

Sub fagul cel mare. (CLXX, p. 639 r 13-15; CLXXV, p. 641 r 28)

Brazii în Miorița i-au putut deruta pe etnologi, deoarece bradul are conotații funerare, pentru că nu se ofilește iarna și astfel simbolizează viața veșnică. Dar fagul nu are conotații funerare. Nu există vreun obicei funerar, să fie cineva îngropat sub un fag, la marginea drumului. Pentru auditorii țărani ai cântecului, era clar că nu poate fi vorba de o ucidere și o îngropare adevărată, ci simbolică. Țăranii își cunosc mai bine obiceiurile decât li le cunosc etnologii.

De mi-ţi d-omorî

Voi să mă-ngropaţi

La fagul cel mare,

În mijloc de cale. (CLXXXI, p. 645 r 10-13; CLXXXII, p. 646 r 11-14; CLXXXIV, p. 647 r 8-10; CLXXXVI, p. 648 r 8-10; CXCI, p. 650 r 16-18; CXCII, p. 650 r 9-12; CXCIV, p. 651 r 12; CXCV, p. 652 r 10; CCXII, p. 660 r 12-17; CCXV, p. 661 r 12-14)

De reținut ulimul vers citat. Poate fi comparat cu primul vers, cu care Dante începe Divina comedie: Nel mezzo del cammin di nostra vita (În mijlocul drumului vieții noastre). Atât Dante cât și ciobanul folosește o noțiune spațială, drumul, pentru o noțiune temporală, ca metaforă pentru a spune ce vârstă are când coboară în pământ, ca să înceapă acea călătorie fabuloasă în universul său interior. Atât Dante cât și ciobanul au această esperiență la mijlocul vieții, considerată pe vremea lor ca fiind de 70 de ani, la fel ca în Biblie. Știm că Dante avea atunci 35 de ani. Aceeași vârstă poate avea și ciobanul din Miorița. Ciobanul redă o imagine clară a unui copac anume, lângă un drum ce simbolizează durata vieții, într-un peisaj geografic neprecizat. Trebuie să știm dacă fagul este adevărat sau e un termen concret într-o metaforă. Și ce simbolizează?

Joseph Politella (Sala de lectură 14) spune că: „În experiența noastră obișnuită, lumea fizică funcționează astfel: când ne uităm la un copac, se întâmplă două lucruri. Întâi vedem copacul în afara noastră cum crește în pământ. Apoi vedem copacul în mintea noastră. Ne formăm o imagine mentală a copacului. În acest fel sunt doi copaci, copacul material și cel psihic. Când întoarcem spatele și părăsim copacul obișnuit, noi purtăm copacul psihic cu noi.”15 Putem vedea că ciobanul nu vorbește de un peisaj exterior, un copac obișnuit, o cale anume și o fântână concretă. El vorbește în mod poetic de un peisaj lăuntric, unde copacul, calea și fântâna simbolizează fenomene sau aspecte spirituale, pentru care nu există cuvinte adecvate.

Psihologul elvețian Karl Koch, în capitolul Din istoria culturii copacului (Aus der Kulturgeschichte des Baumes), explică cum copacul în culturile vechi simboliza omul, conștiința de sine a acestuia și devenirea sa (Selbstwerdung).16 El spune că: „Întotdeauna copacul rămâne un simbol pentru ceea ce e omenesc, pentru ființa și devenirea omului, un simbol al cosmosului prin forma sa de cruce și chiar un semn al divinității. Jung folosește simbolul copacului într-una din temele sale principale, când descrie cum omul devine conștient de sine însuși și de drumul către sinea sa (Selbst) și explică aceasta în mai multe publicații.”17

James Hillman (Sala de lectură 15) aduce o nouă lumină în vechea dispută despre autenticitatea ascensiunii lui Francesco Petrarca pe Mount Ventoux și aspectele ei mistice, din celebra scrisoare datată 26 aprilie 1336, cu care se zice că începe Renașterea în Italia. El spune că Petrarca descrie peisajul exterior cu ajutorul unor imagini din sufletul său, pe care le suprapune peste natura înconjurătoare.18 Putem vedea că folclorul utilizează în Miorița aceeași tehnică literară de a amesteca imagini sufletești și geografice, interioare cu exterioare. La fel ca Petrarca, ciobanul se află pe un munte, într-un peisaj terestru. Și unul și altul absorb peisajul în suflet și își proiectează armonia lăuntrică pe armonia din natură. Descrierea naturii în Miorița este un mijloc de expresie pentru a înfățișa starea sufletească a ciobanului. Ciobanul se vede pe sine însuși ca o parte a naturii și însuflețește natura. Natura e personificată și i se atribuie unele părți de corp omenesc: picior de plai, gură de rai.

Hillman și Campbell demonstrează pe larg că descrierile exterioare exprimă stări psihice. Pornind de la concluziile lor, vom înțelege cu ușurință că aspectul exterior al ciobanului mai curând prezintă însușirile lui lăuntrice, decât cele exterioare. Cu referire la Campbell (2002, p. 59), elementele naturii din Miorița pot fi imagini poetice care descriu aventura ce are loc în sufletul ciobanului entuziasmat de tot ce vede în lumea înconjurătoare. El stabilește o relație personală cu ființe supranaturale din sfera divină și urmărește să-și apropie sufletul de sufletul divinității supreme care guvernează universul. Oamenii din Miorița au numai divinități feminine, ceea ce dovedește că ei tăiesc în matriarhat și în paleolitic. Înseamnă că în paleolitic a fost creat poemul. Nu există nimic în Miorița din mitologia și structura socială tripartită a indo-europenilor, care apar în spațiul Carpato-Dunărean în neolitic. Miorița a putut să fie creată de către pre-indoeuropeni, înaintea culturii Hamnagia.

Portretul ciobanului poate fi o descriere indirectă a stării sau statutului lui social și religios. În câteva variante, mama ciobanului întreabă divinități ale naturii (Dunărea, Ceața, Apșoară și Sfânta Negurice) cine a văzut ciobanul tras printr-un inel. O voce îi răspunde poruncindu-i.

Dar i-a zis:

Spune probele,

Toate sămnele. (CDXXXI, p. 818, r 98-100)

Probe sau semne pentru ce anume? Parcă ar fi un control făcut de un paznic nevăzut care întreabă de o parolă. Cuvântul sămnele este polisemantic. Dicționarul lui Candrea-Adamescu spune că vine din latinul signum și are 13 definiții, printre care următoarele: „gest, mișcare ce se face pentru a da să se înțeleagă ceva; minune, manifestare a unei puteri supranaturale; fenomen ce se arată uneori pe cer și care e socotit ca o prevestire”. De reținut sensurile abstracte, figurative. Răspunsul mamei ciobanului descrie patru însușiri, care apar în foarte multe variante și fără variațiuni, ceea ce denotă importanța acestor versuri: Feţişoara lui, Spuma laptelui; Mustăcioara lui, Spicul grâului; Perişorul lui, Pana corbului; Ochişorii lui, Mura câmpului. Amzulescu, Fochi, Chițimia și Vrabie (1964, p. 124) afirmă că descrierea aceasta a ciobanului nu prezintă o persoană identificabilă, ci idealul poporului despre tinerețe și bărbăție și că este de o măiestrie unică.

Așadar, descrierea făcută de mama ciobanului nu poate prezenta semnalmentele vizibile ale unei persoane identificabile, ci sunt sămne cu sens figurativ, sugestiv, cum rezultă din dicționar și din însăși formularea poetică, eliptică. Trebuie observat că aceste patru detalii ale capului ciobanului nu sunt comparate, ci sunt echivalate cu patru termeni concreți, ce pot simboliza patru activități de bază ale oamenilor arhaici: crescători de animale, agricultori, vânători și culegători. Totodată, acestea pot simboliza competențele, aptitudinile și laturile interioare ale ciobanului, cu însușirile psihice și spirituale, pe care le-a obținut trecând printr-un rit de inițiere cu patru momente.

Inelul este un simbol multiplu, prezent în toate religiile sau credințele nereligioase și cu cele mai diverse semnificații. Printre altele, poate simboliza și un spațiu rotund, închis, sacru, în care cel ce va fi inițiat trebuie să stea un anumit timp. De remarcat că Mândru ciobănel, Tras printr-un inel nu este o comparație. Tras printr-un inel exprimă în mod cifrat, pe înțelesul unora dar nu al tuturor, că a trecut prin acel spațiu rotund de izolare când a fost inițiat. Cele patru sămne pot fi o garanție că el are o relație personală cu natura și cu sfera divină. Înseamnă că el a primit competențe speciale trecând printr-un rit de inițiere și astfel este un erou, care merită favorurile divinităților și ajutorul lor pentru a fi readus la viață.

Mulți cercetători anteriori ai Mioriței consideră că aspectele concrete sau etnografice sunt prea evidente ca să le mai privească prin transparență și să caute sensurile abstracte din dosul cuvintelor. Cercetătorii exclud că țăranii din trecut puteau să aibă un sistem de gândire diferit de al nostru și superior gândirii lor universitare. Oricât de analfabeți erau, sau poate tocmai de aceea, sistemul de gândire al țăranilor le-a permis să creeze metafore și alegorii cu sens abstract, poetic și mitologic. Gândirea poetică din folclor și a oricărui poet de azi este supra-rațională, adică implică atât capul cât și inima. Când citim Miorița sau orice altă poezie, dacă vom cupla doar rațiunea dar nu și inima, nu vom înțelege nimic. Două vorbe dintr-o poezie folclorică sau cultă pot spune mai multe decât spune un conferențair în două ore. În apărarea acestor cercetători și a felului în care înțeleg ei Miorița, îl citez pe Campbel, care spune că: „Atunci când perspectiva adoptată de către o civilizație a trecut de la mitologică la profană, vechile imagini nu mai sunt nici acceptate și nici apreciate.”19 „Pentru mentalitatea vulgară, rău instruită sau neinstruită, mitul tinde să devină istorie și rezultă un fel de atașament pentru simple întâmplări din aspectele locale.”20

Hillman teoretizează armonia dintre lumea interioară și exterioară a omului, cât și legătura dintre sufletul omului și natură, fenomene evidente în Miorița. Miorița conține „experiența umană primară” și o „viziune poetică a lumii”, cum bine zice Dumnitru Caracostea, și poate fi printre cele mai vechi relatări despre admirația omului pentru natură și despre dorul acestuia de a se descoperi pe sine însuși și a se uni cu nemărginirea în spațiu și în timp.

Am arătat pe parcursul analizei din carte că transmiterea Mioriţei a fost influențată de dezvoltarea societății și de înrăutățirea situației economice a țăranilor. Campbell spune în continuare: „Unele teme, care fuseseră moștenite și care nu mai erau înțelese, (…) au fost raționalizate și reinterpretate, pentru a se încadra în obiectivele epocii.21 Gândirea logică a înlocuit-o pe cea mitologică, a întunecat conținutul sacru al poeziei și a eclipsat aspectele mitologice luminoase din Miorița. Oamenii cu grijile zilei de mâine sau cu spaima zilei de azi au devenit mai puțin sensibili la lirism sau poezie și la înțelesuri psihologice sublime. Din colind religios, Miorița a evoluat spre baladă. Înțelegerea imaginilor mitologice și experiența cerească a ciobanului au fost umbrite de o gândire pragmatică. Tragismul imaginii morții a impresionat mai puternic, decât simbolul nunții alegorice preafericite. Limbajul poetic a părut nelogic, iar reacția ciobanului inexplicabilă, din perspectiva lumească a unora dintre țărani, care ne-au transmis Miorița cu modificări, sau din perspectiva tot lumească a cercetătorilor care ne-au explicat-o. Personajele de fabulă și acțiunea mitologică, cu multiple sensuri poetice sublime, n-au mai fost înțelese ca mythos, iar cântăreții au făcut improvizații pentru a lega Miorița de logica materialistă. Atmosfera luminoasă din poem a devenit neguroasă, iar unii exegeți au înțeles ciobanul nu așa cum este el, ci așa cum erau ei înșiși. S-au speriat de versurile pe care nu le înțelegeau, au început să vadă strigoi în Miorița – unde nu există așa ceva – și au început să caute coșciuge prin toată Eurasia, de la Atlantic până la Pacific, ca Adrian Fochi, care ne explică Miorița cu ajutorul coșciugelor din alte țări. Mesajul de optimism și dragoste de viață al ciobanului a fost răstălmăcit în pesimism și dragoste de moarte.

Claude Lévy Strauss

Antropologul francez Claude Lévy Strauss (1908 – 2009) afirmă că oamenii arhaici au făcut cu opt sau zece mii de ani în urmă cele mai importante descoperiri care stau la baza civilizației: domesticirea animalelor, agricultura, ceramica și țesutul, pe care noi doar le-am îmbunătățit.22 Cam tot prin acea vreme, oamenii din Carpați au făcut și o remarcabilă descoperire pe tărâmul cunoașterii profunzimilor sufletului omenesc: descoperirea omului de către sine însuși. Ciobanul din Miorița întrupează omul care s-a descoperit pe sine însuși. Autorii colectivi și anonimi din străvechime au transpus această fenomenală descoperire în Miorița, concepută în versuri și cu o partitură muzicală, ca să poată fi păstrată ca o arhivă orală de cunoștințe secrete și totodată accesibile oricui. Transmiterea orală a textului de-a lungul miilor de ani a făcut că multe versuri și multe din cunoștințele dobândite s-au pierdut. Însă multe s-au păstrat și au rămas, risipite prin diferite variante, așa că le putem găsi, le putem pune cap la cap și le valorificăm.

Lectura și aprofundarea cât mai multor variante ale Mioriței poate fi un temeinic ghid spiritual pentru descoperirea omului de către sine însuși și un ghid de înălțare sufletească spre culmile luminoase la care se înalță ciobanul. Dacă nu putem gusta frumusețile din Miorița, nu putem să înțelegem asta și nu putem nici să ne descoperim pe noi înșine, ci rămânem așa cum suntem, cu lingura în mână, să ne arunce moșul ca în basme, prune uscate în ăle guri căscate. Încă o performanță a autorilor colectivi și anonimi din străvechime este aceea că în poemul nostru național se îmbină armonios trei principii, care nu știu să se mai găsească în altă operă din literatura universală: În Miorița, natura este însuflețită și divinizată, divinitățile sunt umanizate, iar omul e îndumnezeit.

1 … the first and most essential service of a mythology is this one, of opening the mind and heart to the utter wonder of all being. And the second service, then, is cosmological: of representing the universe and whole spectacle of nature, both as known to the mind and as beheld by the eye, as an epiphany of such kind that when lightening flashes, or a setting sun ignites the sky, or a deer is seen standing alerted, the exclamation “Ah!” may be uttered as a recognition of divinity. (Campbell 2002, p. xxi)

2 Anthropologists … describe as ‘animism’ the attribution in tribal mythologies, not only of consciousness, but also of a discrete indwelling spirit, to every material form of reality, whether it be animal, plant, stone, star, moon, sun … (Campbell 2002, p. 85)

3 … the figurations of myth are metaphorical (as dreams normally are not) in two senses simultaneously, as bearing (1) psychological, but at the same time (2) metaphorical connotations. By way of this dual focus the psychologically significant features of any local social order, environment, or supposed history can become transformed through myth into transparencies revelatory of transcendence. (Campbell 2002, p. 29)

4 Campbell 1974, p. 613.

5 In such a context, since the macrocosm (order of universe), microcosm (order of the individual), and mesocosm (order of the attuned society) are equivalent, the social ideals and moral principles by which the individual is constrained to his group are conceived to be, finally, of his own nature. (Campbell 2002, p. 59)

6 Like the priest, the artist is a master of metaphorical language. (Campbell 2002, p. 91)

7 Obviously … where those bodies went was not into outer space, but into inner space. (Campbell 2002, p. 5)

8 Campbell 1974, pp. 611-612.

9 The elementary idea … of the Promised Land cannot originally have referred to a part of this earth to be conquered by military might, but to a place of spiritual peace in the heart, to be discovered through contemplation. (Campbell 2002, p. xxiv)

10 The Old Testament motif of the Promised Land, interpreted comparatively in this way, relieved of its ethnic associations and so revealed as a local version of a mythological archetype known from many parts of the world, takes on a meaning very different from that of a divine mandate to conquer and occupy by military force an already populated area of the Near East. The very much later medieval idea of the Earthly Paradise is a version of the same theme, representing a spiritual region, or condition of mind, wherein phenomenal forms are recognized as revelatory of transcendence. (Campbell 2002, p. 34)

11 Inherent in them [eroii legendari], consequently, was the old, generally pagan message of the immanent divinity of all things, and of the manifestation of the hidden Being of beings particularly in certain heroic individuals, who thus stands as epiphanies of that “manifesthidden” which moves and lives within us all and is the secret of the harmony of nature. (Campbell 1974, p. 200)

12 Es ist hier besonders ein, dem Einheitsbegriff einwohnender Zug, der zu religiöser Ausgestaltung disponiert. Da. die Gruppe eine Einheit bildet, das wird insbesondere in primitiveren Epochen durch die Kampf- und Konkurrenzlosigkeit innerhalb derselben im Gegensatz zu ihrem Verhältnis zu außerhalb stehenden bewirkt oder markiert. (Simmel 1995a, p. 81)

13 Within the monadic horizon deeds of violence are forbidden. (Campbell 2002, p. xviii)

14 Vulcănescu 1972, pp. 26-51, 68-72.

15 In our ordinary experience, the physical world acts in this way: as we look at a tree, two things happen. First, we see the tree outside of us, growing in the earth; then we see the tree in our minds. We form a picture, a mind-image of the tree. To there are two trees: the material tree and the psychical tree. We carry the psychical tree around with us when we leave the ordinary tree behind. (Politella 1964, p. 19)

16 Koch 1954, pp. 9-12.

17 Immer bleibt der Baum das Symbol des Menschlichen (und der Menschengestalt), sogar der menschlichen Selbstwerdung, ein Symbol des Kosmischen durch seine Kreuzgestalt, ein Zeichen des Göttlichen zugleich. C. G. Jung hat für eines seiner Hauptanliegen, dem Aufzeigen der Bewusstwerdung des Menschen und dem Weg zum Selbst, auf das Baumsymbol. (Koch 1954, p. 18)

18 Hillman 1997, pp. 195-197.

19 Lorsque la perspective adoptée par une civilisation est passée du mythologique au profane, les anciennes images ne sont plus ni acceptées ni appréciées. (Campbell 2010, p. 338)

20 … for the vulgar, ill- or uninstructed mind, myths tend to become history and there ensues a type of attachment to the mere accidents of the local forms … (Campbell 1991, p. 516)

21 Certains des thèmes qui avaient été hérité et qui n’étaient plus compris, … furent rationalisées et réinterprétés afin qu’ils cadrent avec les objectifs de l’époque. (Campbell 2010, p. 339)

22 Lévi-Strauss 1987, pp. 55-56.

• Amzulescu, Alexandru; Fochi, Adrian; Chițimia, I C; Vrabie, Gheorghe (1964), Poezia epică, în Istoria literaturii române, vol I, Editura Academiei Române, Bucureşti

• Campbell, Joseph (1974), The Masks of God: Creative Mythology, Souvenir Press (Educational & Academic) Ltd, London (prima ediție 1968, The Viking Press, New York)

• Campbell, Joseph & Moyers, Bill (1988), The Power of Myth, Betty Sue Flowers (ed.), Doubleday, New York

• Campbell, Joseph (1991), The Masks of God: Occidental Mythology, Penguin Compass, London

• Campbell, Joseph (1997), The Mythic Dimension, Harper Collins Publishers, San Francisco

• Campbell, Joseph (2002), The Inner Reaches of Outer Space. Metaphor as myth and as religion, New World Library, Novato, California

• Campbell, Joseph (2010), Le héros aux mille et un visages, Éditions Oxus, Paris (titlul original: The Hero with a Thousand Faces)

• Candrea, Ion Aurel și Adamescu, Gh. (1926-1931), Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat, Editura Cartea Românească, Bucureşti

• Călinescu, George (1986), Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti (prima ediție 1941)

• Hillman, James (1997), Re-Visioning Psychology, Harper Perennial, New York

• Koch, Karl (1954), Der Baumtest. Der Baumzeichenversuch als psychodiagnostisches Hilfsmittel, Zweite umgearbeitete Auflage, Verlag Hans Huber, Bern und Stuttgart

• Lévi-Strauss, Claude (1987), Race et histoire, Denoël, Unesco (prima ediție 1952)

• Politella, Joseph (1964), Mysticism and the Mystical Consciousness Illustrated From the Great Religions, în Research Series VIII, Kent State University Bulletin, Kent Ohio, December

• Simmel, Georg (1995a), Die Religion, în Gesamtausgabe, vol 10, Suhrkamp, Frankfurt am Main (prima ediție 1906/1912)

• Turner, Victor (1982), From Ritual to Theatre. The Human Seriousness of Play, PAJ Publications A Division of Performing Arts Journal Inc, New York

• Vulcănescu, Romulus (1970), Etnologie juridică, Editura Academiei Române, Bucureşti

• Vulcănescu, Romulus (1972), Coloana cerului, Editura Academiei Române, Bucureşti

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

Va urma: Sala de lectură (18) Imagini analoage descriu o realitate imaginară

.

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Am rămas amândoi-versuri-/Lucian Flontaș- Frédéric Chopin- Concertul nr. 1 – fragment

Ana-Maria Bocai

Princess Diana – Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile și în această epoca este boala oamenilor care se simt neiubiți

Ana-Maria Bocai

Maria Callas : Vreau să aduc puțină fericire, chiar dacă eu nu am prea multă

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.