Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Gânduri Literatură Spiritualitate

Victor Ravini: Sala de lectură (14)

Misticismul este forma primară de religiozitate modernă personală și privatizată

Misticismul este o noțiune rău famată, deoarece a stârnit aversiunea comuniștilor și mulți dintre noi am rămas traumatizați ideologic sau cum am rămas. Pe vremea când propaganda marxist-leninistă era singurul adevăr admis, religia și misticismul erau definite ca minciuni. Întrucât misticismul a deranjat și deranjează, este prezentat maselor ca o „Concepție teologică-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz” (DEX). Definiția încearcă să pară neutră, dar este formulată evaluativ și la modul prezumtiv. Nu este științific să facem evaluări ale religiilor și credințelor sau concepțiilor. Dacă un student la Facultatea de Știința religiilor, s-ar exprima ca Dicționarul Explicativ al limbii române, profesorul i-ar respinge lucrarea sau, dacă ar fi îngăduitor, l-ar pune să dreagă fraza cum trebuie, ca să sune științific. Propaganda politică a combătut fără echivoc misticismul și misticii, însă ierarhia ecleziastică din cele trei mari religii a avut o atitudine de o diplomatică ambiguitate. Știința religiilor studiază toate fenomenele religioase cu neutralitate, în scopul de a le înțelege și a cunoaște, fără părtinire și fără a formula judecăți asupra valorii. Nu elogiază și nu combate nimic. Lasă asta la aprecierea fiecăruia. Creadă fiecare ce vrea! Că de aia trăim într-o lume liberă. Vedem cu toții cât de liberă e. Nu mai putem de atâta libertate.

Ernst Troeltsch

Ernst Troeltsch (1865 – 1923, filozof și sociolog german de religie protestantă, profesor de teologie sistematică la universitatea din Heidelberg) spune că misticismul stă în opoziție cu dogmele formale și cu organizațiile bisericești. Însă caracterul lui opozițional este elitistic. Felul cum vede Troeltsch dihotomia mistic/biserică este aproape de contrastul virtuoso/mase despre care scria Max Weber. Troeltsch afirmă că misticismul: „consideră într-un fel aristocratic că formele concrete de cult vor continua să fie religia maselor. Sarcina misticismului este să cheme adevărații copii ai lui Dumnezeu, ca să iasă din această religiozitate exterioară, pentru a se ridica în împărăția lui Dumnezeu, care se află numai în noi.”1

Ierarhia ecleziastică nu poate permite să fie privită de sus în jos. Unii mistici au fost arși pe rug, omorâți cu pietre ori s-au salvat devenind sihaștri în pustietate. Pe când alții au fost acceptați și sanctificați, ca Sf. Bernard de Clairvaux (1090 – 1153), Tereza de Ávila (1512 – 1582) sau Sf. Ioan al Crucii (1542 – 1591). Alții, ca poetul și matematicianul persan Omar Khayyam (1048 – 1131), au recurs la un limbaj alegoric, ca să-și împărtășească experiențele psihologice și să transmiă învățătura sa în poezii aparent erotice și de beție. El voia să exprime pe ascuns beția fericirii de a se uni sufletește și în spirit cu divinitatea. A fost persecutat pentru că a îndrăznit să caute divinitatea fără ajutorul ierarhiei administrative a religiei sale și a fost nevoit să de ducă în pelerinaj la Mecca pentru a spulbera acuzațiile. A făcut astfel act de plecăciune și iertare a păcatelor pe care nu le avea, cam la fel ca Henrik IV la Canossa (1076).

Joseph Politella

Americanul de origine italiană Joseph Politella (1910 – 1975, profesor de filozofie la Kent State University, fost căpitan în US Air Force până în 1946, consilier la Department of Eastern Religions, președinte în American Academy of Midwestern Religion, membru în Royal Asiatic Society) spune că „tot ce are de a face cu misticismul îl face pe cititorul obișnuit să presupună ceva suspect, ceva neclar, derutant și irațional.” El se referă la Evelyn Underhill care a atenționat cititorii că misticismul nu este irațional, ci supra-rațional, și totuși parcă ar fi vorbit la surzi.2

Evelyn Underhill

Evelyn Underhill (1875 – 1941) este o scriitoare engleză, autoare a multor cărți despre practica spirituală a religiei, în special despre misticism creștin. A fost cel mai citit autor din acest domeniu în prima jumătate a secolului XX. Cărțile ei se reeditează. Politella explică deosebirea dintre gândirea rațională obișnuită și investigația făcută de gândirea supra-rațională, așa numită mistică. Experiența mistică depășește posibilitățile de înțelegere ale gândirii raționale, ne-mistice. A pricepe adevăruri spirituale cu ajutorul mentalității ne-mistice ar fi cum ai turti o sferă ca să obții o suprafață plană, adică să adaptezi o realitate cu trei dimensiuni la o inteligență cu două dimensiuni. Distorsiunile nu se mai observă, iar ce se vede se ia drept realitate.”

Cântarea Cântărilor, din Biblie, este un text ezoteric, mistic, cu semnificații ascunse, care a derutat unele fețe bisericești, intrigate de aparentul erotism din text. Nu toți putem face saltul intelectual de la imaginile concrete la termenii abstracți ai metaforelor și alegoriilor, care în esență transmit cunoștințe despre cum se poate poate uni sufletul omului cu divinitatea din cosmos, în inima noastră.

Acest fenomen de unire spirituală a sufletul omului cu divinitatea adorată se numește hierogamie și este tema centrală din Miorița, prezentată în mod alegoric. Așa numita alegorie a morții și nunții cosmice a ciobanului, atât de greșit înțeleasă în cercetarea anterioară, este compusă din două alegorii distincte. 1: moartea și îngroparea ciobanului simbolizează îndepărtarea omului de cele lumești, iar 2: nunta lui cu mândra crăiasă, fata de crai sora soarelui – sau în alte variante Fata Frumoasă care îl caută pe munte – este bine-cunoscuta hierogamie, adică simbolizează unirea sufletului omului, în general, cu sufletul divinității sau altfel spus contopirea lui spirituală în universul nemărginit. Despre acest fenomen vorbește și apostolul Pavel din Biblie, când zice: „Eu mor în fiecare zi” (1 Cor. 15:31), „Căci, eu, prin lege, am murit față de lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu” (Gal. 2:19), „Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu” (Rom. 6:11, Col. 3:3, Gal. 2:19).

Ciobanul din Miorița, ca și Pavel din Biblie sau alți autori de texte ezoterice, folosește alegoria morții în sensul că se îndepărtează de cele lumești, pentru a se apropia de divinitate și de frumusețea paradisului. Acesta e sensul luminos al alegoriei morții, nicidecum o moarte adevărată, cum s-a crezut până acum. În mod evident, Pavel, ca și ciobanul din Miorița, nu vorbește de o moarte concretă, cu o descompunere a corpului, ci de o eliberare față de cele lumești, așa cum zice și evanghelistul Ioan că a trecut prin moarte la viață (1 Ioan 3:14). Alegoria morții ciobanului din Miorița este aceeași alegorie pe care o folosesc apostolul Pavel sau evanghelistul Ioan și sumedenie de alți autori mistici. Este un exercițiu sufletesc sau spiritual pe care ciobanii arhaici și alți oameni simpli, analfabeți, l-au putut face, pentru a se apropia de divinitatea adorată, dar noi azi, cu diplome universitare și cu wi-fi, nici nu îl mai pricepem.

Geoffrey Parrinder (1910 – 2005, profesor de religii comparate la King’s College din Londra) spune că, atunci când populația lumii era mai redusă și oamenii trăiau mai aproape de natură, experiențele de mistică se întâmplau mai ușor decât în orașele moderne.4 El dezvoltă teoria lui Zaehner și subliniază deosebirea dintre misticii care se minunau de miracolul naturii și simțeau în suflet o armonie cu natura (nature mystics) și misticii care își imaginează o armonie cu un principiu vag, ceea ce se întâmplă în religiile monoteiste.

Psihologia religiilor studiază științific acest fenomen rarisim, această experiență psihologică cu caracter religios. Asemenea experiență poate fi considerată o binecuvântare cerească, de care unii au parte din când în când, alții niciodată. Filozoful grec Plotin (204 – 270 d.Hr.), unul dintre cei mai mari mistici din istoria civilizației, nu era creștin. Înclinația sa către mistică nu l-a împiedicat să fie un om cu picioarele pe pămțnt și cu o competență socială remarcabilă. Se născuse în Egipt și s-a mutat la Roma, unde a întemeiat propria sa academie și a devenit prieten cu împăratul Gallienus. Împăratul i-a dăruit un oraș din Italia, în care să aplice principiile din Republica lui Platon. A lăsat descrieri amănunțite ale experiențelor sale psihologice și știm de la Porfir, discipolul lui, că a ajuns la extazul mistic de patru ori în viață.

Descrierile lui Plotin sunt exacte și folositoare pentru psihologia religiei, dar nu au nici pe departe frumusețea poetică a versurilor Mioriței și nici măcar utilitatea practică pe care o are citirea sau auzirea Mioriței. Dacă citim Miorița fără prejudecăți și înarmați cu cărțile savanților pe care îi prezint sumar aici, vom putea descifra sensurile tainice, ezoterice, ale vorbelor ciobanului sau mai exact vorbele autorilor anonimi care au conceput Miorița cu mii de ani în urmă și ne-au lăsat-o moștenire ca un ghid spiritual pentru înălțare sufletească, spre aceleași sfere înalte la care se ridică ciobanul.

Termenul de experiență mistică a ciobanului din Miorița nu este adecvat, întrucât ciobanul vorbește despre ceva mult mai dificil de definit, decât ceea ce exprimă cuvândul misticism, și el tot greu de definit. Ciobanul nostru nu este un mistic ca alți mistici. Oricât de mari și de renumiți ar fi ei, ciobanul din Miorița este mai presus decât toate personalitățile celebre din istoria misticismului, prin aceea că el nu este un om în carne și oase ca toți ceilalți, ci e un personaj literar, ce înfățișează un poet și un erou mitologic, ca model spiritual demn de urmat. De urmat desigur în mod abstract, imaginar. Cam la fel cum teologii vorbesc despre imitatio Christi. Nu urcându-ne pe cruce, cum fac unii, ci simțind drama cu urcușul Golgotei și răstignirea, în suflet. Oricine se poate identifica sufletește cu modelul spiritual din Miorița va putea gusta frumusețile poeziei și va simți la fel ca personajul principal, că totul este atât de sublim, încât timpul se oprește în loc. Oprirea timpului în loc a preocupat mulți scriitori celebri, printre care și Goethe. Faust al lui Goethe se înșela când credea că a obținut oprirea timpului în loc pentru o clipă, cu ajutorul lui Mefisto. Ciobanul din Miorița a obținut oprirea timpului în loc, având ca îndrumător spiritual mioara năzdrăvană.

Mioara vorbitoare nu este un oracol, cum s-a crezut în cercetarea anterioară, întrucât nu corespunde cu definiția și fenomenologia oracolelor, ci este un mistagog, un îndrumător spiritual, cum e și Mefisto pentru Faust sau Virgiliu pentru Dante. Acești mistagogi fabuloși sunt metafore pentru o anume parte din sufletul ciobanului, al lui Dante și al lui Faust sau mai exact al lui Goethe și reprezintă metaforic acea parte din suflet numită alter ego sau alt eu. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Ceea ce spune mioara năzdrăvană ciobanului își spune el însuși. Sau își spun autorii Mioriței, lor înșiși.

William Ralph Inge

William Ralph Inge (1860 – 1954, profesor la Universitatea din Cambridge) înregistrase în Anglia 26 de definiții diferite ale cuvântului misticism, în anul 1899. Nu știu câte definiții or mai fi apărut de atunci încoace, în lume. Oricum, nimeni nu va putea să definească misticismul pe deplin satisfăctor fiindcă nici măcar nu poate fi înțeles satisfăcător. Îl definim pe cât îl înțelegem și îl înțelegem doar întrucâtva, destul de imperfect.

Victor Kernbach

Victor Kernbach (1923 – 1995) oferă în dicționarul său5 ample definiții științifice pentru misticism și mistică, conforme cu definițiile din Marele Dicționar Suedez (Stora svenska ordboken) din 1996. Întrucât s-ar putea ca dicționarul român să vă fie mai la îndemână decât cel suedez, iată ce spun suedezii, în traducerea mea:

Mistic (substantiv) – persoană religioasă care caută să obțină unirea cu divinitatea.

Mistic 2 (adjectiv) – care se referă la orientarea spre unire directă cu divinitatea.

Mistică 2 (substantiv) – viziune religioasă caracterizată prin căutarea unirii lăuntrice cu divinitatea prin rugăciune, contemplație, renunțări etc.

Misticism – viziune care concepe existența ca un mister și afirmă că ființa lăuntrică a realității poate fi pricepută numai prin sentiment și intuiție (religie).

Americanul Richard H. Jones (1951 – , doctor în filozofie, autor a câtorva zeci de cărți despre știință și religie) studiază științific filozofia misticismului și alte experiențe religioase. El spune că misticismul fascinează atât pe cei care fac exerciții religioase, cât și pe filozofi, deoarece experiențele mistice încearcă să cunoască realitatea absolută, adică ceea ce se ascunde dincolo de cele cinci simțuri.6 Ce ar putea fi dincolo de cele cinci simțuri este un subiect pe cât de captivant pe atât de vast, încât nu știu cu ce să încep și oricum nu apuc să spun mare lucru.

Rivka Schatz-Uffenheimer

Rivka Schatz-Uffenheimer (1927 – 1992), profesoară de misticism ebraic la Hebrew University din Ierusalim, spune că omul încearcă să rupă limitările din existența sa și să ajungă divinitatea prin rugăciune. Rugăciunea în principal este o acțiune supranaturală, în acest scop. Însă fudulia omului și dorința de a obține avantaje personale [prin rugăciune] îi blochează drumul spre unirea cu divinitatea. Viața în individualism este de fapt o viață în pluralism, ceea ce vine de la natură. Viața în spirit vine de la întâlnirea cu singura realitate, aceea care este unitatea dintre toate contrariile și suprimarea oricărei individualități, paradoxal cuprinsă în divinul „Nimic” (Nothing).7

Rudolf Otto

Rudolf Otto (1869 – 1937, profesor universitar de teologie luterană, de știința religiilor, religii comparate și psihologia religiilor la Universitățile din Breslau/Wrocław și Marburg) arată în Mysticism East and West că o cercetare a diferitelor feluri de misticism scoate la iveală o serie de analogii între experiențe cu conținut foarte deosebit. Asemănările și deosebirile dintre experiențele diferiților mistici se pot datora faptului că ei aparțin unor culturi și religii diferite.

Bryan Stanley Turner

Bryan Stanley Turner (1945 – , profesor universitar de sociologia religiilor la Cambridge și la alte universități din lume, membru al câtorva academii în diferite țări, deținător al multor premii și distincții internaționale) scrie că aspectul de critică și de opoziție în cadrul misticismului personal este un element important în definiția pe care o dă Troeltsch acestei forme de religie. B. Turner spune că Troeltsch consideră misticismul ca o formă primară de religiozitate modernă, iar prin aceasta el înțelege religiozitate privatizată.8 Troeltsch consideră că misticismul, ca și individualismul, este o experimentare vie și lăuntrică a divinității. Aceasta este „cunoașterea experimentală a divinității” (cognitio dei experimentalis), la care se ajunge prin sentimentul de unire cu divinitatea, din orice religie ar fi aceasta.

Carl Martin Edsman

Carl Martin Edsman (1911 – 2010, preot, profesor emerit de istoria religiilor la Universitatea din Uppsala, membru în Academia Regală Gustav Adolf) definește „sentimentul de unire cu divinitatea” (Enhetsupplevelse) astfel: „Denumirea celei mai înalte și intense experiențe religioase. Se consideră că implică o cunoaștere directă a lui Dumnezeu (cognitio dei experimentalis) sau o contopire a existenței vizibile cu realitatea divină suprasenzorială din dosul acesteia. Această trăire, simțită de misticul însuși ca un act de cunoaștere, e urmată de un sentiment de eliberare, preafericire și atotcuprinzătoare iubire.”9

Max Weber (Sala de lectură 10) spune că „realitățile existenței moderne exclud religiozitatea eroică și profețiile făcute cu virtuozitate de maestru. Stilul religios trebuie să fie cu voce scăzută (pianissimo).”10 Misticismul este indiferent față de formele exterioare ale religiei, sau chiar opus manifestărilor religioase populare, deoarece misticul le privește ca superficiale și confecționate artificial. Weber și Troeltsch consideră că misticii aparțin unei elite sau aristocrații spirituale care e conștientă de o comunicare personală cu o inteligență superioară în univers.

Christopher Nugent

Însă Christopher Nugent (Sala de lectură 5) are o părere contrară. El spune că „nimic nu arată că misticismul ar fi o spiritualitate ‘atletică’ și care l-ar face pe careva să fie mai presus de alții care i-ar fi inferiori. Misticismul nu cere atât de multă strădanie cât acceptare. Nu cere așa multă supunere la vreun plan de acțiune eroic cât cere luare de distanță. E pur și simplu a zice ‘lasă să fie’, cum a zis Meșterul Eckhart (Johannes Eckhart 1260 – 1327), la ceea ce suntem de fapt.”11 El vrea să spună luarea de distanță față de cele materiale, lumești, adică să le lăsăm să fie, să nu ne preocupe cele trecătoare, ci să ne îndreptăm atenția spre frumuesțile imateriale și eterne.

După Nugent, este o chestiune personală pentru individ să încerce să-și îndrepte atenția către interiorul său, dincolo de vreo activitate cognitivă și emoțională obișnuită, ca să obțină o nespus de minunată întâlnire cu divinitatea, ceea ce se numește o experiență mistică.

Philip C. Almond

Philip C. Almond (profesor emerit de filozofia religiilor la University of Queensland, Australia, care a studiat religiile peste cincizeci de ani) spune că individul uneori poate avea un rol hotărâtor în aprecierea adevărului religios. „Noțiunea de adevăr religios e intim legată de acela care exersează religia”12 și că individul poate avea rolul decisiv în aprecierea adevărului religios.

Așadar, nimeni nu poate spune cuiva ce este și ce nu este adevărat în vreo religie sau care religie e mai adevărată decât altele. Adevărul unuia nu poate fi identic cu adevărul altuia. Știința religiilor nu elogiază și nu critică credința sau necredința nimănui. Episoadele Sala de lectură au un scop cognitiv și neutru. Cititorul își poate întări convingerea de credincios sau de ateu, pe care deja o are despre religie. Cât despre Miorița, da, acolo îmi propun să repunem poemul nostru național pe înaltul piedestal de unde a fost trântit în noroi. Credința sau necredința religioasă este o problemă individuală. Miorița nu e o problemă individuală, ci națională. Miorița nu este a mea și a nimănui altcuiva, este a noastră a tuturor și a urmașilor noștri. Parcă vă amintesc ceva aceste vorbe?

Almond mai scrie că masele populare se strâng spre ritualuri care le întăresc apartenența socială, ritualuri care îl leagă pe individ într-un colectiv. Experiențe despre realitatea suprasenzorială există în toate tradițiile religioase. Factori care se pot asocia cu misticismul se pot întâlni sub forme foarte evoluate în cele mai vechi doctrine religioase din Asia, în literatura Veda, în budismul din India, China, Japonia, în sufismul islamic, în iudaism și în creștinism, dar și la populația originară din America și în toate religiile (Almond 1982, p. 5).

Carl William Ernst

Carl William Ernst (1950 – , profesor de știința religiilor la North Carolina University) scrie despre comunicări divine prin voci de animale: „Multe vechi texte ale sufiștilor menționează o formă echivalentă de extaz mistic numită extaz empatic și care face posibilă auzirea unei comunicări divine prin voci de animale” (Ernst 1992, p. 149).13 Ciobanul din Miorița aude vocea mioarei năzdrăvane. Ea nu îi prezice viitorul, ci îi face o comunicare divină, îl îndrumă în legătură cu ritualul de inițiere prin care va trece. Ea nicidecum nu îi spune să se apere, cum s-a crezut până acum, ci îl sfătuiește cu totul altceva. Vom afla ce îl sfătuiește ea, într-un alt episod.

Robert Charles Zaehner

Englezul Robert Charles Zaehner (1913 – 1974, profesor de istoria religiilor orientale la Oxford, unul dintre cei mai citați teoreticieni în cărțile științifice despre misticism) spune că „experiența de totală unire cu divinitatea se întâmplă ca o identificare cu existența absolută, adică cu Ființa, cu înțelesul de unitate absolută” (Zaehner 1972, p. 90).14

Antoon Geels

Antoon Geels (1946 – 2020, profesor universitar de psihologia religiilor și de mistică comparată la Amsterdam și la Lund, judokan cu gradul 7, autor a zeci de cărți) scrie: „Oricum, misticii folosesc adesea un limbaj care se referă la o experiență dincolo de limbă, dincolo de toate reprezentările, gândurile, amintirile noastre, pe scurt spus dincolo de tot ce înfățișează existența noastră.”15 Geels afirmă că „nunta spirituală este cel mai înalt stadiu de experiență mistică. Iubirea dintre suflet și divinitate duce la aceea că misticul simte cum divinitatea îl umple și îl ridică afară din sine și în divinitate, printr-o logodnă sau nuntă spirituală” (Geels 1994, p. 556).

Politella mai zice: „mulți mistici viețuiesc cucerirea aceasta de teren asupra divinității întru totul identică cu simbolismul nunții.”16

Parrinder scrie că: „S-au făcut adesea referiri la simbolismul nunții pentru a denumi o unire spirituală” (Parrinder 1996, p. 170).17

Nelson Pike

Nelson Pike (1930 – 2010 profesor emerit la Universitatea din California, un proeminent filozof al religiilor) spune că: „În unele texte, când e folosită imaginea unei mirese, mireasa pare să fie clar identificată cu sufletul aceluia care are o experiență mistică. În textele lăsate de Ruysbroeck, Suso, Tauler, Blosius, Tereza din Avila, Ioan al Crucii și sumedenie de alți mistici care au venit după Bernard de Clairvaux, Mireasa din cântec este fără îndoială sufletul omului, pe care Ioan al Crucii îl numește „Mireasa Suflet” (the “Bride Soul”). Textele mistice se referă la „Mireasa Suflet” aproape întotdeauna cu pronumele „Ea” (“she”) (Pike 1992, p. 69).18 Primul cuvânt în formularea “Bride Soul” este termenul imagine, concret, iar al doilea e cel abstract. Metafora este clară ca o ecuație matematică.

Pornind de la Pike, care explică metafora universală the “Bride Soul”, eu consider că toate miresele din variantele Mioriței pot fi termeni imagine într-o alegorie al cărei termen abstract este sufletul ciobanului, adică al omului în general. Divinitatea din cer sau fata de pe munte, care caută personajul principal pentru a se uni cu el, pot fi o proiecție a propriului său suflet. Ecuația Mireasa-Suflet (the “Bride Soul”) se vede în Miorița sub denumirile Mândra crăiasă a lumii mireasă, sora soarelui și altele. Ciobanul transpune unirea sa cu această divinitate cerească, ce simbolizează o parte din sufletul său, pe întreg universul. Adică își externalizează sufletul descătușat de corp, îl proiectează pe cer și se eternizează. El obține astfel nemurirea, oricât ar fi acest sentiment sublim de efemer, atât cât cade o stea.

Cerul în Miorița, ca în toate mitologiile, este un termen imagine, care metaforic simbolizează sfera metafizică invizibilă, unde unii au căutat divinitatea cu telescoape și rachete, pe când alții o găsesc în suflet. Studiul sinoptic al celor 973 de variante ale Mioriței, pe cre le-am analizat în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX, București 2016 și 2017, ne permite să vedem că transmiterea orală a Mioriței dealungul a mii de ani a făcut modificări succesive de la o variantă la alta și a transformat Fata Frumoasă de pe munte dintr-o divinitate într-o fată de maior, de popă sau de țărani săraci. Cercetătorii au văzut în ea o nimfomană fără rușine. Fiecare e liber să vadă în Miorița ce vrea să vadă. Fiecare din noi cu criteriile noastre de referință.

În toate variantele Mioriţei, este vorba de nunta ciobanului în cer cu o divinitate uranică (de la Uranus, zeul cerului) sau pe munte cu o divinitate chtonică, adică a pământului. Mireasa din variantele în care apare pe munte ca o Fată Frumoasă poartă întotdeauna câte un obiect de podoabă galben, ca simbol solar, care o asociază cu divinitatea din variantele în care mireasa e sora soarlui. Chiar și în cele mai deteriorate variante, unde fata de pe munte e descrisă ca o ființă în carne și oase, se păstrează o imagine din ce în ce mai pământeană a unei ființe mitologice din cer. Studiul comparativ al conținutului și calității versurilor ne arată că nicidecum nu poate fi o nimfomană pe care folclorul să o fi urcat în slăvile cerului, cum au crezut unii cercetăori anteriori. Vom reveni la ea în alt episod, unde vom vedea ce elemente din text au dat prilejul să fie greșit înțeleasă.

Note

1 “…assumes in a very aristocratic way that the concrete forms of worship will continue to be the religion of the masses. It is its mission, however, to call the true children of God out of that external worship in order to lift them up into the Kingdom of God which is purely within us.” (Troeltsch 1931, p. 747)

2 … anything having to do with mysticism conveys to the ordinary reader something whose truth is suspect, something vague, mystifying and irrational (…) Evelyn Underhill, one of the foremost English writers on the subject, warned her readers that mysticism was not irrational but super-rational, but such warnings have generally fallen on deaf ears. (Politella 1964:7)

3 … the mystical experience transcends the understanding of the non-mystical mind to such an extent that to bring spiritual truths to its grasp is like squashing a sphere onto a flat surface to accommodate a three-dimensional reality to the views of a two-dimensional intelligence. Distortions are thus not recognized; and what seems is taken for what is real. (Politella 1964:8)

4 Perhaps when the population of the world was smaller and man lived closer to nature, mystical experience may have come through more easily than in modern cities … (Parrinder 1996, p. 25)

5 Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1983.

6 Mysticism fascinates philosophers because of the experiences mystics take to be cognitive of ultimate reality. (Jones 1993, p. 15)

7 … the basic assumption that prayer is essentially a supernatural act in which man seeks to break down the limitations of his existence in order to reach the divine. Man’s natural existence, subject as is to pride and to the desire for personal advantage and honour blocks the path to unification. The life of individuality is in fact a life of plurality, for it derives from nature, whereas the life of the spirit springs from the encounter with the one and only reality, which is the unity of all contradictions and the effacement of all individuality, and as such included, paradoxically, in the divine “Nothing”. (Schatz 1967, p. 209)

8 … mysticism, like individuality, is a highly individual form of dissent. (…) The oppositional and critical aspect of personal mysticism was an important element in Troeltsch’s definition of this form of religion, which Troeltsch regarded as basically a living, inward experience of divinity. (B. Turner 1999, pp. 171-173)

9 Edsman, Carl Martin, Enhetsupplevelse, în Nationalencyklopedin, vol 5, Bokförlaget Bra Böcker, Höganäs, 1991, p. 521.

10 In a similar fashion, Weber argued that realities of modern existence precluded heroic religion and virtuoso prophecy; the religious style had to be performed ‘in pianissimo’. (B. Turner 1999, p. 108)

11 Nothing of this dynamic is to suggest that mysticism is an “athletic” spirituality that sets itself above the lesser breed. It requires (…) not so much effort as assent. It demands not so much dogged attachment to some heroic agenda as it does detachment. This is simply a “letting be”, as Meister Eckhart had it, to what we really are. (Nugent 1994, p. 5)

12 …the notion of religious truth is intimately linked to the life of the individual believer. (Almond 1982, p. 5)

13 Many early texts mention the imitation of ecstasy by “empathetic ecstasy” (tawājud), which is sometimes characterized by a susceptibility to be inspired by hearing a divine communication in the voices of animals. (Ernst 1992, p. 149)

14 … this experience of absolute oneness must at first sight appear like the realisation of one’s own identity with absolute Being, so overwhelming is the sense of absolute unity. (Zaehner 1972, p. 90)

15 Hur som helst använder mystikerna ofta ett språk som refererar till en erfarenhet bortom språket, bortom alla våra föreställningar, tankar, minnen, kort sagt bortom allt som normalt gestaltar vår tillvaro. (Geels 2005, p. 24)

16 Progress on the mystic way become for many of them rightly identical with the symbolism of marriage. (Politella 1964, p. 69)

17 Reference has been made several times to the symbolism of marriage to indicate spiritual unity. (Parrinder 1996, p. 170)

18 In some texts … when the bridal imagery is actually put to work, the Bride seems clearly to be the individual soul of the mystic. (…) In the writings of Ruysbroeck, Suso, Tauler, Blosius, Teresa, John of the Cross, and a host of other post-Bernardian mystics, the Bride of the Song is unmistakably the soul of the individual mystic – called by John the “Bride Soul” and almost always referred to in mystical texts using the feminine pronoun “she”. (Pike 1992, p. 69)

Bibliografie

• Almond, Philip C. (1982), Mystical Experience and religious Doctrine. An Investigation of the Study of Mysticism in World Religions, Mouton Publishers, Berlin – New York – Amsterdam

• Ernst, Carl W. (1992), Eternal Garden. Mysticism, History, and Politics at a South Asian Sufi Center, State University of New York Press, Albany

• Geels, Antoon (1994), Mystik, în Nationalencyklopedin, vol 13, Bokförlaget Bra Böcker, Höganäs

• Geels, Antoon (2005), Muslimsk mystik. Ur psykologisk synvinkel, Artos & Norma bokförlag, Skellefteå

• Jones, Richard H. (1993), Mysticism Examined: Philosophical Inquiries into Mysticism. Series in Western Esoteric Traditions. Albany, N.Y. State University of New York Press

• Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti

• Nugent, Christopher (1994), Mysticism, Death and Dying, State University of New York Press, Albany

• Otto, Rudolf (1929), Das Heilige. Über das Irrationale in der Idee des Göttlichen und sein Verhältnis zum Rationalen, Leopold Klotz Verlag – Gotha (prima ediție 1917)

• Parrinder, Geoffrey (1996), Mysticism in the World’s Religions, Oneworld, Oxford

• Pike, Nelson (1992), Mystic Union. An Essay in the Phenomenology of Mysticism, Cornell University Press, Ithaca and London

• Politella, Joseph (1964), Mysticism and the Mystical Consciousness Illustrated From the Great Religions, în Research Series VIII, Kent State University Bulletin, Kent Ohio, December

• Schatz, R. (1967), Contemplative Prayer in Hasidism, în Studies in Mysticism and Religion presented to Gershom G Scholem, Magnes Press, The Hebrew University, Jerusalem

Stora svenska ordboken – Utarbetad vid Språkdata Göteborgs universitet, Norstedts, Stockholm, 1996

• Troeltsch, Ernst (1931), The Social Teaching of the Christian Churches, vol 2, London

• Turner, Bryan S. (1999), Religion and Social Theory, Sage Publications, London – Thousand Oaks – New Delhi

• Zaehner, Robert Charles (1972), Drugs, Mysticism and Make-Believe, Collins, London

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

Va urma: Sala de lectură (15) Experiențe exterioare sunt asimilate ca întâmplări psihice

Articole similare publicate de autor

Benjamin Franklin : Bravii și înțelepții pot să ierte și să scuze acolo unde lașii și proștii nu dau dovadă de milă

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Cât valorează o bancnotă de 5 lei?

Ana-Maria Bocai

Ileana Vulpescu- Arta compromisului

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.