Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Gânduri Spiritualitate

Victor Ravini: Sala de lectură (13)

Prin ritual, omul se adaptează la legile lumii supranaturale

Sociologul american Talcott Parsons (1902 – 1979), profesor emerit la Harvard, consideră că societatea e temelia pentru valorile comune iar acestea funcționează în mod necesar. „Privite din perspectiva sistemului social, reprezentările și credințele religioase sunt cel mai important lucru, când e vorba de a integra sistemul unei orientări a cunoașterii în consecințele activității.”1

Talcott Parsons

Parsons face legătura între credința religioasă și problemele morale, care se iscă în activitatea omului și în comportamentul lui în diferite situații. Credința religioasă stabilește locul omului și al societății în ordinea cosmică. Credința omului determină atitudinea sa morală și condiționează modelul de evaluări și posibilități de a alege. El spune că: „O moarte prematură, și însuși faptul că omul e muritor, e ceva care frustrează nu numai pe cel ce moare, ci și pe supraviețuitorii care au ținut la el. Este o situație care cere o reacomodare a sentimentelor și un proces cognitiv de raționalizare.”2 Și mai zice: „Concepția despre o ordine supranaturală este folosită pentru a restabili un echilibru compensator, un Ausgleich în sfera transcendentală, suprasensibilă, de obicei într-o viață de după moarte. În acest fel, este posibil de conceput că o suferință nemeritată în viață va fi compensată altundeva.”3

Reprezentarea unei ordini supranaturale ridică întrebarea ce feluri de acțiuni sunt adecvate pentru a se angrena în această ordine. Ce fel de acțiune va fi bună, depinde de ce fel de ordine se crede că ar exista. Procedeul pentru ca cineva să se pună în direct contact cu lumea supranaturală este ritualul.

Prin ritual, omul se adaptează la legile lumii supranaturale. „Mai întâi e ritualul, care depinde de concepția despre cele mai importante aspecte din supranatural și constă dintr-o ordine condusă de legi. Aceste legi pot fi înțelese și se poate face o adaptare la ele într-un fel care în mod esențial seamănă cu îndrumările din lumea practică. După aceea trebuie ‘făcut ceea ce trebuie’ (do the right thing) pentru a obține scopul dorit. Dacă s-a făcut ceea ce trebuie (the right thing), se poate atinge scopul de la sine, ca un rezultat al mecanismelor și proceselor pe care ordinea supranaturală le pune în mișcare.”4

Parsons afirmă că reprezentările religioase condiționează evaluările necesare în orientare, dar au și o funcție care mijlocește cunoașterea. „Simbolismul se dezvoltă în mare măsură înr-un sistem de credințe religioase și, datorită referințelor cognitive pe care le prilejuiește, trebuie înțeles ca un simbolism aducător de cunoștințe. ’Antropomorfismul’ și ’animismul’ sunt exemple clare. Este mult mai greu de impus standarde stricte de cunoaștere pentru cum să fie acceptate imaginile concrete în domeniul imaginar, decât în cel practic, empiric.”5

Parsons mai zice că antropomorfismul și animismul sunt exemple tipice de simbolism religios, care propagă referințe cognitive considerate ca simbolism mediator de idei și de abstracțiuni. El afirmă că „magia dă o orientare cognitivă neempirică asupra factorilor necunoscuți și necontrolabili ai unei situații, ceea ce în anumite privințe răsplătește strădania și chiar poate funcționa satisfăcător în sistemul social respectiv.”6

Într-o variantă a Mioriței, mama ciobanului știe să ardă busuioc în vatră, ca să afle viitorul fiului. În alte variante, ea își caută fiul întrebând divinitățile întruchipate în elemente ale naturii, însuflețite și umanizate. Elementele naturii sunt divinități animiste și antropomorfizate: Dunărea, Apșoară, Ceața sau Sfânta Negurice, care o trimit de la una la alta și sunt o oglindire a stărilor ei sufletești. Sunt niște metafore prin care ne putem imagina cam ce o fi fost în sufletul ei de mamă, care nu putea să aibă încredere în frăția ciobanilor acolo în pustietate. Sunt toate divinități feminine din matriarhat și vorbesc la fel ca ea sau ca orice femeie bătrână și înțeleaptă din sat. Ea se poate transforma într-o pasăre, străbate spațiul la fel ca șamanii și astfel îl găsește, cu sau fără ajutorul divinităților ei. În unele variante, ele sunt mai mult sau mai puțin nepăsătoare, plictisite, leneșe, adică prezintă simptomul numit de Mircea Eliade deus otiosus (zeul obosit), ce apare la divinitățile care încep să își piardă puterea sau nu vor să mai ajute oamenii. Într-o variantă, una din divinități, în loc să îi răspundă, o pălmuiește și o trântește la pământ. Aceasta marchează decepția oamenilor față de divinitățile în care credeau. Și totuși, mama ciobanului nu și-a pierdut credința în divinitățile ei, pentru că din acea palmă ea se trezește pe mormântul fiului ei și îl reînvie, la fel cum zeița Isis îl reînvia pe zeul Osiris.

Este evident că Miorița nu prezintă fapte reale ci întâmplări mitologice, comparabile cu povestiri din alte mitologii, ale altor popoare antice. Cercetătorii care au văzut în Miorița un mit și au făcut comparații cu alte mituri similare au fost desființați fără drept de apel. George Călinescu a afirmat în Istoria literaturii că Miorița este un mit fundamental. El era prea mare ca să fie atacat, așa că a fost scufundat în apa neagră a tăcerii. A fost ignorat. Este cunoscută rivalitatea dintre George Călinescu și Mircea Eliade, care îi înfiera vehement pe toți cei ce vedeau în Miorița un mit, fără însă a numi vreunul. Ferita sfântul să îl numească pe Călinescu. Așa a fost cândva cu totalitarismul în știință. Cercetătorii dominanți și-au afirmat propriile lor păreri personale, neîntemeiate pe vreo metodologie strictă, au împroșcat cu noroi cercetătorii concurenți și au trântind în noroi Miorița, de pe înaltul piedestal unde fusese pusă de traducătorii occidentali încă din vremea lui Alecsandri.

Este cât se poate de limpede că în Miorița natura e divinizată, iar divinitățile sunt umanizate. Au calități și defecte omenești. Totodată, omul este îndumnezeit. Omul în Miorița nu are defecte, ci numai calități divine. Personajul principal din Miorița nu este un om în carne și oase, ca Nechifor Lipan din Baltagul lui Sadoveanu, ci este un personaj literar ideal, universal valabil, un erou mitologic. Cine nu vede deosebirea – are ochelarii aburiți. Cine crede că în Miorița vede criminalitate, trădare, jaf, lașitate și ce alte alea mai vrea să creadă că vede, face asociații de idei cu un cadru de referință proxim și concret, din ziare și de la tribunale, unde desigur că se întâmplă fapte grave, penale. Trebuie să facem deosebirea dintre o pagină cu fapte diverse și o poezie. Miorița nu prezintă o întâmplare adevărată, care să se fi întâmplat cândva, undeva, cu cineva. Nu prezintă o realitate juridică, ci o realitate poetică și filozofică, plină de multiple idei abstracte, exprimate prin imagini concrete și simple, dar polisemantice și luminoase, înălțătoare. Este la îndemâna oricui să ne împiedicăm de imaginile concrete din versuri și să ne oprim la ele. Acestea sunt exprimări metaforice, care simbolizează abstracțiuni și idei complicate, ce nu s-ar fi putut formula mai bine, mai pe scurt și mai frumos într-altfel, încât să poată fi memorate ușor și transmise din gură în gură peste milenii.

Înțeleg de la Parsons că gândirea magică îi oferă mamei ciobanului o orientare satisfăcătoare în lumea acelor vremuri arhaice. Parsons precizează că, pe de altă parte, gândirea magică împiedică dezvoltarea cunoașterii raționale empirice. Mama ciobanului, în loc să se ducă să îl caute la munte, se duce în direcție opusă, la vale, ca să întrebe Dunărea. Ea se orientează mai bine în lumea supranaturală, metafizică, printre divinități animiste, decât în spațiul geografic. Aici însă trebuie să fim atenți și să nu subapreciem capacitatea ei mentală. De fapt, ea face acest voiaj stând pe loc, cufundându-se în gânduri și în propriul ei peisaj sufletesc, lăuntric, nu geografic, cum am putea crede la o lectură neatentă. Peisajul geografic este o proiecție sau o metaforă a peisajului sufletesc. Autorii anonimi ai Mioriței, în toate variantele, amestecă și suprapun imagini exterioare din geografie și imagini interioare din psihic, cu aceeași măiestrie și siguranță ca marii poeți culți din literatura română sau universală. Spațiul mioritic este concret în Carpați, așa cum a spus Lucian Blaga, cât și abstract, prezent în sufletul cibanului și al nostru.

Parsons descrie tehnicile și ritualurile efectuate de oameni pentru a intra în armonie cu ordinea supranaturală, care guvernează ordinea din lumea sensibilă și pe care el o numește „legi” (laws). Alții o numesc nomos (vezi Sala de lectură 12). El spune că oamenii au capacitatea de a înțelege aceste legi supranaturale și de aceea își adaptează la ele ritualurile, acțiunile și comportamentul de zi cu zi. Adaptarea la legile invizibile este un proces mental cât se poate de abstract, dar se face prin procedee concrete, care se efectuează în lumea vizibilă și palpabilă. Oamenii pot raționa asupra adaptării la legitatea ordinii din univers și pot să aplice această ordine în tot ce fac ei.

Cu referire la Parsons, eu afirm că aceasta este exact ce fac ciobanii când se sfătuiesc și „se legiuiesc” sau „îi fac legea”. Ei fac lucrul cuvenit (do the right thing) pentru ciobanul ales ca erou în ritualul lor efectuat în scopuri divine, spre binele lui, al tuturor și al întegii naturi. Ritualul se desfășoară în natură, respectată ca un templu sfânt și nemărginit, ale cărui dimensiuni cuprind universul necuprins, pentru a interveni astel în mod direct în ordinea cosmică.

Georg Simmel (Sala de lectură, 9) scrie printre altele că: „Lumea adevărată perceptibilă înseamnă acea ordine a elementelor date, care este practic cea mai adecvată scopului de a menține și a dezvolta formele de viață.”7

Abd er Rahman Ibn Khaldun (1332 – 1406), dintr-o familie de nobili din Tunis, Spania și Egipt, geniu universal considerat ca precursor și părinte al mai multor științe (științe politice, economie, istoriografie, sociologie, demografie, psihologia religiei), studiat cu deosebit interes de către lumea academică din Occident, explică ordinea cosmică în felul următor. Traduc din suedeză după traducerea făcută din arabă de Ingvar Rydberg: „Noi constatăm că această lume, cu toate lucrurile create din ea, are o anumită ordine și o structură exactă. Aceasta arată legătura dintre cauză și efect, relațiile dintre ființe și transformările anumitor lucruri existente într-alte lucruri, într-un remarcabil și nesfârșit model. Dacă începem cu lumea corpului și a capacității de înțelegere senzorială, așadar mai întâi cu lumea elementelor vizibile, se observă cum aceste elemente sunt aranjate gradat și continuu într-o ordine urcătoare…” (Ibn Khaldun, p. 102).

Cu ajutorul lui Parsons, Simmel și al lui Ibn Khaldun, am înțeles că ciobanii din Mioriţa sunt socializați în cadrul de referință care a pus temelia educației lor și în care s-au format profesional. Ciobanii pot vedea existența lor individuală și socială, cât și relațiile dintre ceilalți oameni, din perspectiva unei imagini despre lume pe care și-au format-o nu întâmplător, ci au moștenit-o odată cu ritualurile și mentalitățile, ceea ce le asigură stabilitatea practicilor profesionale, a obiceiurilor și a tradițiilor.

Oieritul în spațiul mioritic este cea mai adecvată și mai rentabilă modalitate de a obține beneficii materiale maxime de pe urma animalelor și a mediului geografic în care trăiește lumea din Miorița. Variantele Mioriței prezintă diferite alternative ale ritualului pus la cale de ciobani, dar în esență este același ritual ancestral, multimilenar, are aceeași cauză și același scop. Versurile prezintă numeroase elemente și aspecte referitoare la sănătatea oilor, la reproducerea lor și la sporul turmelor. Ritualul ciobanilor este un fenomen liturgic, o liturghie pre-creștină pe care ei o desfășoară periodic în aer liber și o înregistrează în natura înconjurătoare, ca o garanție a bunăstării, a belșugului și a binelui. Într-o lume, în care alte garanții nu aveau, decât ritualul bine îndeplinit, cu sfințenie. În Miorița trăiește o întreagă lume, din care facem parte și noi.

În orice caz, ciobanii arhaici și-au respectat cu sfințenie angajamentele lor din contractul cu divinitățile religiei lor matriarhale, ceea ce nu prea s-ar cam putea spune și despre angajamentul divinităților. Acestea au demisionat definitiv și nu mai au nicio obligație față de ciobanii din zilele noastre, la fel cum și ei au cam renunțat să mai aibă vreo obligație față de vreo divinitate. Le ajunge cât sunt de obligați cu atâtea obligații obligatorii, până la gât și până peste cap.

1 From the point of view of the social system,… religious beliefs constitute the paramount focus of the integration of the cognitive orientation system in its implications for action. (Parsons 1999:367-368)

2 … premature death, if not the mortality of men in general, is surely a frustrating phenomenon not only prospectively for the victim but for the survivors who have been attached to him. It is a situation calling for an emotional readjustment, and a cognitive rationalization. (Parsons 1999:371)

3 … the conception of supernatural order is utilized in order to delineate a “compensatory” re-equilibration, an Ausgleich in a transcendental sphere, in the commonest case, in a life after death. Then it is possible to conceive that … undeserved suffering will be compensated somewhere. (Parsons 1999:372)

4 The first is ritual, which depends on the conception of the relevant aspects of the supernatural as constituting an order the “laws” of which can be understood and adapted to, in a way which is essentially analogous to instrumental manipulation of the empirical world. Then, the problem is to “do the right thing” in order to bring about the desired goal-state. If the right thing is done this will come about automatically through the operation of the mechanisms and processes of the supernatural order. (Parsons 1999:375)

5 The symbolism which is so prolifically developed in religious belief systems should in its cognitive references be considered as intermediate symbolism … “Anthropomor­phism” and “animism” are obvious examples. (…) the imposition of strictly cognitive ­standards of the acceptability of concrete images is more difficult in the non-empirical field than in the empirical. (Parsons 1999:377)

6 … magic provides a non-empirical cognitive orientation to the unknown and uncontrollable factors in the situation, which is in certain respects motivationally gratifying and functionally positive for the social system … (Parsons 1999:333)

7 Die erfahrbare wirkliche Welt bedeutet diejenige Ordnung gegebener Elemente, die für die Erhaltung und Entwicklung des Gattungslebens die praktisch zweckmäßigste ist (Simmel 1995, p. 44).

• Parsons, Talcott, The Social System, Routledge Sociology Classics, London, 1999.

• Simmel, Georg, Die Religion, în Gesamtausgabe, vol. 10, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1995 (prima ediție 1906/1912).

• Ibn Khaldun, Prolegomena. En introduktion till världshistorien (Al-Muqaddima), tradus din arabă în suedeză de Ingvar Rydberg, Alhambra, Lund, 2003.

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

Va urma: Sala de lectură (14). Misticismul este forma primară de religiozitate modernă personală

Articole similare publicate de autor

Suntem invitați să urmărim pe pagina oficială de facebook a Familiei Regale a României, CONCERTUL “MARGARETA. TREI DECENII ALE COROANEI ROMÂNE”

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Ștefan Iordache – ” cel mai iubit dintre pământeni”

Ana-Maria Bocai

Şerban Cionoff : Gaițele și coronavirusul

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.