Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Gânduri Literatură Spiritualitate

Victor Ravini: Sala de lectură (12)

Ordinea din univers are puterea unei legi neclintite

Peter Berger

Peter Berger (1929 – 2017), profesor de sociologie și teologie la universitatea din Boston, emigrat din Austria în America în 1946, se definește însuși ca aparținător la tradiția liberală a religiei protestante. El se înscrie în curentul sociologiei fenomenologice, inițiat în Austria. Putem lăsa la o parte faptul că imaginea personalității lui este întinată de colaborările bine plătite de industria tabacului. Alții au avut colaborări și mai rușinoase. Conducătorii firmei Philip Morris l-au solicitat și a participat la ședințele lor în calitate de consilier. A și scris o carte Smoking and Society. În capitolul A sociological View of the Antismoking Phenomenon, Berger plasează dezbaterea cu fumatul, pe plan politic și consideră campania anti-tabac ca o insuportabilă limitare a libertății individuale și o cale deschisă spre totalitarism. Sociologul Mark Carrigan de la Universitatea Cambridge îl definește ca participant la mișcarea „vânzătorilor de îndoieli.” Oricât i s-a reproșat pasiunea pentru bani și în pofida rumorilor că ar fi fost consilierul de taină al unor șefi de state, Peter Berger rămâne totuși un autor reeditat și tradus, chiar și postum, important în bibliografia facultăților de sociologie și de știința religiilor din întreaga lume, inclus în dicționarele cu cei mai remarcabili sociologi.

Cartea lui Berger The Social Reality of Religion e considerată cea mai importantă contribuție la sociologia religiei, după celebra lucrare a lui Max Weber Etica protestantă și spiritul capitalismului (vezi Sala de lectură, episodul 10). Berger explică religia ca un mecanism social și istoric. Examinează rădăcinile credinței religioase și dizolvarea treptată a credinței în vremurile moderne. Aplică o perspectivă teoretică generală la exemple specifice de diferite religii, de-a lungul vremurilor. Consideră că societatea umană e construită ca o „boltă sacră” pentru a proteja, a stabiliza și a da sens viziunii oamenilor asupra lumii și universului. El afirmă: „Religia este acțiunea omului prin care stabilește un cosmos sacru. Religia are o perspectivă sacră asupra cosmosului. Prin sacru se înțelege o însușire de enigmatică și fantastică forță care este altfel decât a omului, dar are legătură cu omul, și despre care se crede că ar fi în anumite obiecte ale experiențelor. Cosmosul are un sens religios, care depășește și totodată include omul. Omul întâmpină cosmosul sacru ca o largă și atotputernică realitate, care este altceva decât e omul. Această realitate se îndreaptă către om și plasează viața lui într-o deplină ordine, plină de sens.”1

Berger dezvoltă teoria că religia are anumite funcții sociale și susține că ordinea socială stabilită, în care individul se formează, e ceea ce sociologii numesc cultură. Premisele pentru cultură sunt în construcția biologică a omului ca homo sapiens. Omul și-a desființat mecanismele biologice cu care alte animale sunt înzestrate, și de aceea are nevoie să instaureze propria sa ordine în lumea sa. Activitatea aducătoare de ordine are un caracter colectiv. Mijlocul pentru această activitate socializatoare este limbajul. În interacțiunea lingvistică cu alții, individul transmite limbajul și totodată modifică limba.

Berger accentuează importanța limbii. El spune că individul vorbește către o lume care l-a format și astfel el menține această lume ca o realitate. Strădania omului de a structura lumea social și lingvistic este în primul rând o aventură pentru a face ordine. O ordine plină de sens sau nomos (lege în greaca veche) este aplicată forțat asupra realității, când omul se apucă să structureze lumea sa. Nomos devine cosmos, iar cosmos e dincolo de simțuri (transcende) și include omul. Când omul face ordine în lumea sa, se plasează pe sine însuși într-un context plin de sens. Acest nomos sau lege, adică ordinea plină de sens, se numește cultură. Cultura obține o justificare de lege, mai ales când omul își proiectează ordinea sa omenească asupra universului. Religia este experiența omului în strădania de a stabili un cosmos sacru. Ordinea plină de sens devine sfântă și capătă puterea unei legi de neclintit. (Berger 1969 pp. 19-96)

Berger mai spune că „esența oricărei înstrăinări față de realitate este necesitatea unei inventate neclintiri, într-o lume pe care omul a construit-o tocmai ca să se simtă familiar în ea. Cea mai importantă consecință a acestei situații este că istoria și biografia practică (empirică) în mod greșit e înțeleasă ca și cum ar fi întemeiată pe necesități supra-empirice. Nenumărate întâmplări din existența omului sunt transformate în inevitabile manifestări ale unei legi universale. Activitatea devine un proces. Posibilitățile de a alege devin soartă. Oamenii trăiesc în acea lume pe care ei înșiși au creat-o, ca și cum ar fi fost predestinați să facă așa. Predestinați de puteri ce sunt destul de independente față de activitățile oamenilor care au construit propria lor lume așa cum este. Când înstrăinarea e justificată religios, independența acestor puteri devine covârșitor de supradimensionată.”2

Religia este cea mai înaltă instanță care justifică ordinea socială, deoarece explică însăși cauza societății prin a o plasa într-un cosmos care e plin de sens și absolut. Nimeni nu se poate sustrage acestui nomos (lege sau cultură) deoarece stă deasupra subiectivității individului. Asta – cu totul paradoxal – în pofida faptului că tocmai subiectivitatea individului este cea care a creat nomos și obiectivitatea lui. Religia este încercarea curajoasă a omului de a înțelege universul ca fiind ceva uman și plin de sens omenesc. Giganticele proiecții de conștiință religioasă, oricare ar putea fi ele, sunt cea mai importantă strădanie a omului din istoria universală de a face ca realitatea să capete un sens, cu orice preț (Berger 1969, p. 100).

Am să mă refer la trei români și la un suedez, care au scris despre nomos. Dumitru Caracostea (1879 – 1965), istoric literar și folclorist, remarcă în mai multe variante ale Mioriței versul „lui grea lege îi făcea” și spune că lege aici nu are sensul concret de lege juridică, ci are un sens metaforic, pe care îl definește cu ajutorul cuvântului nomos din greaca veche, unde avea sensul de lege religioasă, ce regla legătura dintre oameni și cosmos sau divinitate.3

Constantin Noica (1909 – 1987) scrie că românii au luat cuvântul lege de la romani și i-au dat înțelesul grecescului nomos. El explică cum nomos vine de la nemein, care în greaca veche însemna a distribui ciobanilor pășuni. Noica citează expresii românești obișnuite, ce arată că înțelesurile religioase ale cuvântului lege covârșesc implicațiile lui juridice. El ne atenționează că latinul lege înseamnă constrângere din afară, pe când grecescul nomos înseamnă eliberare dinăuntru. El mai arată că românii și-au însușit legea în credință și în conștiință. Lege a intrat în credință și în conștiință. De aceea, în cultura populară orală românii concep legea ca o eliberare din interior, iar nu ca o constrângere din afară. O lege care vine din interior, de la sine, iar nu din exterior de la alții, poate fi o lege religioasă sărbătorească și îndrăgită, iar nu o lege juridică temută.4

Lingvistul suedez Elof Hellquist (1864 – 1933) spune că în limba suedeză lag (engl. Law sau germ. Gesetz) vine din suedeza veche lagh și e înrudit etimologic cu latinul lex, legis. El arată că și în limbile nordice, în vechime, a însemnat hotărâre, soartă, partea revenită cuiva. El pune în legătură aceste înțelesuri din vechime cu grecescul nomos (lege religioasă). Hellquist relatează cuvântul lag (lege) la nomos și explică în ce fel vechiul cuvânt grecesc are o legătură directă cu îndeletnicirile ciobanilor, mai exact cu distribuirea pășunilor de păscut.5 Distribuirea pășunilor la vechii greci și în întreaga Europă din vechime avea un caracter religios, iar nu juridic și se făcea după cum hotărau zeii. Numai inițiații în misterele religioase ale vremii puteau afla hotărârea zeilor sau a soartei, sfătuindu-se în cadrul unui ritual sacru. Acest ritual sacru de sfătuire a ciobanilor în legătură cu legea apare în foarte multe variante ale Mioriței. Zeii hotărau pentru ciobanii din Grecia chiar și în vremea când grecii aveau cea mai înaintată cultură din Europa de atunci. Religia își cam isprăvise rolul, iar filozofia și ateismul preluaseră ștafeta, în orașele grecești, dar nu și în cultura populară, a ciobanilor. Sofiștii au fost cei care au subminat această credință religioasă despre lege, prin a face deosebirea dintre physis și nomos.

Romulus Vulcănescu (1912 – 1999) discută despre nomos, legitate mitică și legitate cosmică, însă nu face vreo asociere cu lege din Mioriţa și nicio referire la Caracostea, la Noica sau la Berger. El spune astfel: „Prin nomogonie înțelegem un proces complex de generare a legității mitice. Iar prin legitate mitică – justificarea unei ordini universale, care se reflectă în orice creație cosmică, în orice activitate supranaturală a unor făpturi divine, în orice explicație mitologică.6

Cu sprijin la Caracostea, Noica și Hellquist, putem să înțelegem că acțiunea în Mioriţa pornește de la lege în înțelesul de nomos și astfel ciobanul, prin ritualul pentru care se pregătește, se simte eliberat de cele pământești, iar nu constrâns și nicidecum pedepsit, cum consideră unii cercetători anteriori, care au lansat interpretarea juridică a Mioriței.

În concluzie, cuvântul lege în Mioriţa are înțelesul de nomos, ordinea din cosmos, așa cum au arătat Caracostea și Noica. Sensul religios al cuvântului lege implică un omor ce are o cauză religioasă și un scop religios. Miorița nu prezintă o acțiune juridică, ci un ritual sacru de inițiere în cele mai înalte și mai luminoase sfere ale poeziei sau ale religiei pre-creștine a ciobanilor noștri arhaici.

Ce fel de ritual sacru, sângeros sau simbolic, ca într-o piesă de teatru popular? Asta e o altă întrebare, la care am răspuns în cartea Miorița, izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX, București, 2017, cu considerații critice ale unor specialiști, la ediția din anul precedent. Am răspuns în mai multe eseuri rezumative și voi mai răspunde atâta timp cât mai persistă doctrina fosilizată cum că Miorița ar prezenta o crimă murdară pentru jaf, trădare din partea ciobanilor și lașitate din partea personajului principal. Ciobanul din Miorița nu poate fi un om în carne și oase, ca Nechifor Lipan din Baltagul lui Sadoveanu, ci este un personaj literar simbolic, ce întrupează toate însușirile omenești pozitive, reprezentative pentru întreaga umanitate. Miorița înfățișează un erou mitologic comparabil cu alți eroi mitologici din alte culturi. Țăranul căruia îi cântă colindătorii, ca și personajul din unele variante aparținătoare altor genuri literare, joacă rolul personajului mitologic.

Pentru cititorii de poezie experimentați, Miorița nu poate fi relatarea unei crime, ci este un ghid de înălțare spirituală, spre trăiri poetice sublime. Așa a fost înțeleasă de traducătorii străini, care au tradus Miorița în sumedenie de limbi, cu mai multe traduceri în aceeași limbă, tocmai pentru că au văzut în ea frumuseți ne mai întâlnite în alte opere literare și au pus-o pe un înalt piedestal, de unde ai noștri au trântit-o în noroi. Marin Sorescu punea Miorița alături de Luceafărul lui Eminescu. Din acest motiv, Sorescu a fost ridiculizat de unii care au același nivel de gândire ca al lăutarilor de manele. Cui îi plac manelele, nu îi plac rapsodiile lui George Enescu, nici poeziile lui Sorescu sau ale lui Eminescu și nici Miorița.

1 Religion is the human enterprise by which a sacred cosmos is established. Put differently, religion is cosmization in a sacred mode. By sacred is meant here a quality of ­mysterious and awesome power, other than man and yet related to him, which is believed to reside in certain objects of experience. (…) The cosmos posited by religion thus both transcends and includes man. The sacred cosmos is confronted by man as an immensely powerful reality other than himself. Yet this reality addresses itself to him and locates his life in an ultimately meaningful order. (Berger 1969:26)

2 The essence of all alienation is the imposition of a fictitious inexorability upon the humanly constructed world. The most important practical consequence of this is that empirical history and biography are falsely apprehended as grounded in supra-empirical necessities. The innumerable contingencies of human existence are transformed into inevitable manifestations of universal law. Activity becomes process. Choices become destiny. Men then live in the world they themselves have made as if they were fated to do so by powers that are quite independent of their own world-constructing enterprises. When alienation is religiously legitimated, the independence of these powers is vastly augmented. (Berger 1969:95)

3 Caracostea, Dumitru & Bârlea, Ovidiu (1971), Problemele tipologiei folclorice, Editura Minerva, Bucureşti, p. 139.

4 Noica, Constantin (1970), Rostirea filozofiscă românească, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, pp. 173- 177; Noica, Constantin (1987), Cuvânt împreună despre rostirea românească, Editura Eminescu, Bucureşti, pp. 124- 128.

5 Hellquist, Elof (1980), Svensk etymologisk ordbok, primul volum A-N, Liber Läromedel, Lund, p. 555.

6 Vulcănescu, Romulus (1985), Mitologie română, Editura Academiei Române, Bucureşti, p. 278.

• Berger, Peter Ludwig. (1969), The Sacred Canopy: Elements of a Sociological Theory of Religion, Anchor Books, New York

• Berger, Peter Ludwig. (1969), The Social Reality of Religion, Faber and Faber, London (Același text, nemodificat și cu aceeași paginație ca precedenta carte)

• Berger, Peter Ludwig. La Construction sociale de la réalité – ediția a treia în franceză, 2018

Alte câteva dintre cele mai importante cărți ale lui Berger:

The Heretical Imperative, tradusă în franceză L’impératif hérétique : les possibilités actuelles du discours religieux

The Capitalist Revolution : Fifty Propositions about Prosperity, Equality, and Liberty

Invitation to Sociology: A Humanistic Perspective

In Praise of Doubt: How to Have Convictions Without Becoming a Fanatic

The Desecularization of the World: Resurgent Religion and World Politics

A Future South Africa: Visions, Strategies, And Realities

The Limits Of Social Cohesion: Conflict And Mediation In Pluralist Societies

Redeeming Laughter: The Comic Dimension of Human Experience

The Many Altars of Modernity: Toward a Paradigm for Religion in a Pluralist Age

Questions of Faith: A Skeptical Affirmation of Christianity: Religion and Spirituality in the Modern World.

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

sursa foto Peter Berger -en.wikipedia.org

Va urma: Sala de lectură (13) Prin ritual, omul se adaptează la legile lumii supranaturale

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Poetului Adrian Păunescu

Ana-Maria Bocai

O personalitate pe zi : Medicul Dumitru Combiescu

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai :  Rugăciunea este toiagul pe care se sprijină sufletul

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.