Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Istorii și tradiții Literatură

Victor Ravini: Mioriţa este o capodoperă universală

Cei care încă mai cred că Miorița prezintă o crimă și dispreţuiesc ciobanul au citit-o superficial şi au înţeles-o anapoda. Alţii nu au înţeles nimic, îi cred pe cei care îşi trâmbiţează dispreţul şi repetă ce au auzit de la gurile rele, fără să cerceteze. Toţi cei care denigrează ciobanul nu ştiu sau nu au experiența și inteligența necesară ca să observe că versurile din oricare variantă a Mioriţei conţin idei luminoase, sublime şi înălţătoare, exprimate cu aceeaşi măiestrie literară ca în cele mai valoroase şi mai cunoscute capodopere ale unor autori celebri. Profesorul universitar austriac Leo Spitzer a afirmat că Mioriţa este „una dintre marile creaţii clasice din literatura universală”. N-or fi denigratorii Mioriței mai inteligenți și mai buni cunoscători ai literaturii universale decât Leo Spitzer și decât toți intelectualii străini care elogiază Miorița. Mioriţa este o capodoperă universală, aşa cum au arătat academicianul suedez Strandberg, bine-cunoscutul profesor universitar american Ernest H. Latham Jr. şi mulţi alţii, din mai multe ţări. Miorița este prezentată în mai multe enciclopedii din occident, la rând cu alte capodopere literare din întreaga lume.
Cum se face că o asemenea capodoperă să nu fie apreciată la justa ei valoare tocmai în propria sa ţară? Occidentalii admiră Mioriţa, iar părerile noastre sunt divergente. Unii dintre noi o preţuim mai presus de orice, iar alţii vor să fie aruncată la gunoi şi uitată. Cine are autoritatea științifică să arunce Miorița din enciclopediile străine? Diplomele și titlurile universitare acordă drepturi la angajare și la salariu, însă – ca și premiile literare – nu decernează inteligență, bun-gust artistic, discernământ sau scaun la cap.
Un poem naţional uneşte poporul. Cum se face că acest poem dezbină? Mioriţa a fost şi încă mai este utilizată de politicieni perfizi, de acoliţii lor și de naivi nevinovați, ca un instrument pentru a ne înjosi şi a ne manipula împotriva intereselor noastre. Cine îi crede, a căzut în laţ şi le face jocul. Atât legionarii, cât şi comuniştii şi-au susţinut programul politic cu versuri din Mioriţa. Comunismul la început s-a sprijinit pe Mioriţa, apoi a interzis-o în şcoli, iar în cele din urmă a îngăduit-o. După căderea comunismului, se discută iarăşi să fie interzisă în şcoli, pe motiv că ar fi psihic distructivă, dăunătoare individului şi naţiunii. Nu este logic ca străbunii să ne fi lăsat moştenire un poem dăunător. Cine lasă ceva dăunător urmaşilor? Lasă ce are mai de preţ şi mai folositor. Tocmai de aceea vor unii să ne fure Mioriţa şi să o arunce la gunoi, ca să rămânem fără cea mai de preţ moştenire spirituală. La fel cum ni se fură şi rămânem fără moştenirile materiale.
Am publicat la Stockholm o amplă analiză a Mioriţei (Miorița. Oödlighetens källa, 2012) şi apoi la Bucureşti (Mioriţa. Izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX, București, 2016, reeditată în 2017), sub îndrumarea şi controlul ştiinţific a doi profesori universitari emeriţi, suedezi, care o cunoşteau din ce au scris Mircea Eliade şi alţi savanţi occidentali. Am analizat 973 de variante ale Mioriţei, cu cele mai noi metode de cercetare învăţate la Universitatea din Göteborg şi am înţeles mai bine de ce poemul nostru naţional este pus de către străini la loc de cinste în literatura universală. Altminteri cum s-ar putea explica interesul traducătorilor, editorilor şi cititorilor din aşa multe ţări pentru Mioriţa? Regretatul profesor universitar Petru Ursache a afirmat că la sfârşitul anului 2000 se ajunsese la 123 de traduceri ale Mioriţei, dintre care 18 în franceză, 15 în italiană, 14 în germană, 9 în engleză, 8 în rusă, cât şi în spaniolă, finlandeză, letonă, polonă, ucraineană, maghiară, slovenă, sârbă, greacă, japoneză, arabă şi esperanto. El nu avea cum să știe că se făcuse o traducere a Mioriței și a altor poezii populare românești în limba suedeză încă de pe vremea lui Alecsandri. Am mai făcut eu o a doua traducere în suedeză. Am tradus şi publicat în Suedia vreo 1500 de versuri din diferite variante ale Mioriţei.
Analiza mea pornește de la afirmația lui George Călinescu care spune în Istoria literaturii române că Mioriţa este unul din cele patru mituri fundamentale ale românilor. El precizează că Mioriţa este un „mit cu ecoul cel mai larg” şi că „prin mit se înţelege o ficţiune ermetică, un simbol al unei idei generale”. Noi nu mai putem înţelege miturile aşa cum le-au gândit străbunii, pentru că ei gândeau afectiv și mitologic. Pe când noi gândim rațional şi logic. Noi am pierdut capacitatea de a înţelege simbolurile şi sensurile metaforice sau alegorice din mituri. Toate miturile au un conţinut abstract, tainic şi sacru, accesibil celor din vechime, dacă erau iniţiaţi în tainele sacre de pe atunci. Noi nu mai suntem iniţiaţi în aşa ceva şi suntem înclinaţi să le înţelegem ca texte profane, ca minciuni pentru adormit copiii sau ca fapte concrete. Strămoşii se exprimau prin metafore şi alegorii, pline de sensuri tainice, pe care noi azi nu le mai înţelegem cu uşurinţă, dar le putem descifra pe îndelete, cu metode științifice adecvate. Am arătat pe larg în ce constă ficţiunea tainică din Mioriţa şi care este ideea generală, folositoare nouă azi în cartea despre Miorița .
Mioriţa nu relatează nişte fapte concrete, care să se fi petrecut cândva prin Carpaţi, ca în Baltagul lui Mihail Sadoveanu. Miorița nu prezintă un program de înmormântare, ca să nu se transforme mortul în strigoi, după cum au afirmat unii cercetători din generațiile trecute. Miorița prezintă programul unui ritual de iniţiere în tainele universului şi ale psihicului uman, aşa cum le înţelegeau ciobanii arhaici şi care se repeta în fiecare an, la anumite ceasuri din zi sau la anumite zile sfinte. Ciobanul întâmpină ştirea uciderii sale prin a oferi o viziune poetică asupra universului. Pe cine mai interesează azi aspectul poetic al universului, când noi am ajuns să calculăm ce metale se găsesc în alte galaxii şi ce profituri financiare putem avea din cercetarea universului?
Reacţia ciobanului nu a fost înţeleasă şi a stârnit nedumeriri. Mulţi s-au întrebat: cum de reacţionează aşa, când el are câini mai puternici, e cel mai bogat, cel mai destoinic, cel mai robust şi în cei mai buni ani ai săi? Cum se face că el, baciul, adică şeful, nu trece la acţiune împotriva celor doi subalterni, cu toţi câinii săi? De ce nu se apără? Nu despre uciderea lui îi vorbeşte mioara năzdrăvană, ci despre cu totul altceva. Îi vorbeşte despre ceva secret, numai pe înţelesul lui şi al câtorva, nu pentru oricine. Tainele nu sunt pentru ca să le afle toată lumea largă. Lumea doar să rămână cu gurile căscate şi să nu ştie despre ce e vorba în grupul restrâns ce ticluieşte şi pune la cale un ritual de taină. Ştim bine că ţăranii, ca în Moromeţii lui Marin Preda, au grijă să gândească ce spun, ca să nu spună ce gândesc. Ciobanul nu spune pe înţelesul oricui ce are în gând. El îşi potriveşte vorbele cu grijă, ca să pară făţişe, dar să aibă un tâlc ascuns, accesibil unora, însă nu tuturor. Ce taine poate să ne destăinuie Mioriţa nouă, azi? Stilul în Mioriţa e lapidar şi enigmatic. Cuvintele concrete din versuri simbolizează metaforic nişte abstracţiuni, care nu puteau fi exprimate mai bine în alt fel. La o citire atentă, textul cuprinde mai multe idei decât cuvinte.
Dacă ne oprim la sensul concret al cuvintelor şi nu vedem că sunt nişte metafore ce exprimă abstracţiuni, vom fi induşi în eroare, ca aceia dintre noi care au ajuns să creadă că ciobanul nostru e fatalist, pesimist, incapabil să se apere şi se resemnează să fie ucis, ca un laş. S-a crezut că ciobanul ar fi un nevolnic, s-au făcut generalizări pripite şi s-a născocit ideea că resemnarea sau laşitatea lui ar fi reprezentativă pentru întreg poporul român. Eroare. O gravă greșeală a făcut și Lucian Blaga când a afirmat că Miorița exprimă caracteristica de temelie a spiritualității poporului român: „dragostea de moarte” a românilor. Așadar, noi am iubi moartea mai mult decât viața. S-a văzut imediat că nimic din teoria lui Blaga nu rezistă la un control etnografic. Și nici sociologic. Henri H. Stahl (etnograf, etno-sociolog rural și antropolog al culturii) a arătat în 1938 că teoria lui Blaga despre sentimentele poetice ale românilor față de moarte nu are temei. George Călinescu (în Istoria literaturii române, 1941 și 1986) a făcut praf interpretarea Mioriței de către Blaga. Și totuși, doctrina susținută de Blaga încă mai otrăvește sufletul multora dintre noi, azi.
Al. Amzulescu, A. Fochi, I. C. Chițimia și Gh. Vrabie (în Istoria literaturii române, 1964) resping interpretările care atribuie ciobanului resemnare, fatalism și o atitudine contemplativă: „De altfel și bunul-simț respinge interpretările arbitrare pomenite, deoarece un popor care timp de două mii de ani și-a apărat cu străjnicie libertatea împotriva cotropitorilor, din afară și împotriva asupritorilor dinăuntru, nu este nici resemnat nici fatalist, nici nu dorește moartea ca pe o ´mireasă´ a lui și a lumii.”
Resemnarea şi laşitatea nu pot fi în sângele poporului român. Ştim de la scriitorii greci antici că strămoşii noştri trăgeau cu săgeţile asupra zeului suprem din cer când nu le plăcea lor felul în care zeul împingea norii, fulgera şi tuna. Ne tragem din străbuni care erau aprigi şi cutezau să înfrunte zeul atotputernic şi cerul nesfârşit. Geto-daco-tracii au dat generali romani care s-au revoltat împotriva senatului şi au răsturnat împăraţi ai Imperiului Roman. Au fost proclamaţi împăraţi de către soldaţi, recrutaţi îndeosebi din neamurile lor de la Dunărea de Jos. Asta era un fel de democraţie militară. Împăratul Constantin cel Mare a înfruntat voinţa senatului şi a altor rivali puternici, a impus creştinismul ca religie oficială, a reorganizat Imperiul Roman, i-a mutat capitala şi a schimbat mersul istoriei ca nimeni altul. El era dac de prin Timoc, pe malul drept al Dunării. Aşa spun scriitorii antici care au trăit sub sceptrul lui, indiferent dacă le-a plăcut de el sau nu. El era cutezător şi aprig. Aceste două cuvinte sunt de origine geto-dacică şi sau menţinut în limbă pentru că definesc caracterul românilor.
Nu poate să fie resemnat şi pasiv un popor din care sau ridicat fraţii Asăneşti, Mircea cel Bătrân, Corvineştii, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Pintea, Corbea, Nicolae Bălcescu, Ana Ipătescu zis Bărbata, Ecaterina Teodoroiu şi alţii, bine cunoscuţi, împreună cu toţi eroii necunoscuţi, dar neînfricaţi în războaie, la fel ca gloatele de ţărani, ce se răzvrăteau mereu, cam la fiecare generaţie. Tot ce au făcut românii dintotdeauna dezminte dogma fatalităţii şi resemnării naţionale, acreditată de câţiva savanţi renumiţi, care cu Mioriţa şi-au dat în petic, pentru că nu au înţeles metaforele sau alegoriile poetice, au crezut că ar fi vorba de un fapt divers, ca în ziare și la tribunale sau în Baltagul lui Sadoveanu.
Am scris cartea despre Miorița ca să le arăt profesorilor mei suedezi şi tuturor frumuseţea sublimă a conţinutului din poemul nostru naţional şi actualitatea lui pentru oamenii de azi, din toată lumea. Să vadă toţi cum au ştiut strămoşii noştri să creeze o capodoperă în care natura e însuflețită și divinizată, divinităţile sunt umanizate şi care este calea pentru îndumnezeirea omului, atunci ca şi azi, indiferent ce religie ar avea. Mioriţa este giuvaerul cel mai de preţ din moştenirea rămasă de la străbunii noştri. Cele peste două mii de variante ale Mioriţei sunt tot atâtea giuvaeruri poetice, cum nu ştiu să mai aibă vreo altă ţară. Mioriţa, în varianta publicată de Vasile Alecsandri, a uimit Occidentul şi a influenţat favorabil opinia marilor puteri, care au zis că un popor care a creat şi transmis oral o asemenea capodoperă, cum alte popoare nu mai au, are dreptul să aibă un stat naţional şi au fost de acord să se facă Unirea Moldovei cu Muntenia, de la 1859. Desigur că asta a deranjat nostalgiile imperialiste ale unora, duşmani tradiţionali ai ţării noastre, care vor să ne facă să dispreţuim Mioriţa, să dispreţuim ciobanul, să-l disprețuim pe Eminescu, să disprețuim toate valorile culturii noastre şi să ne dispreţuim pe noi înşine, ca să-i admirăm pe ei şi să fim slugile lor, la mila lor, să fim slugă la dârloagă.

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

Articole similare publicate de autor

Delegația Permanentă a României la UNESCO vă urează tuturor, prieteni reali sau virtuali, un an 2019 cu sănătate și împliniri, cu fericire și pace!

Ana-Maria Bocai

Şerban Cionoff : Gradele, în logica formală și … în securitate!

Ana-Maria Bocai

Victor Ravini: Sala de lectură (18)

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.