Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Literatură Spiritualitate

Victor Ravini: Criteriile etice ale ciobanilor din Miorița

Criteriile etice sau aspectele morale în Miorița nu par să fie importante pentru cercetătorii de până acum. Excepție face folcloristul Gheorghe Vrabie, care scrie: „Ca să imprime o trăsătură morală conflictului, cântăreții au asociat omorul săvârșit pentru jaf de vechi substraturi legendare. Mai în fiecare variantă se arată că ciobănașul va fi omorât de un frate sau de veri primari.” Vrabie consideră așadar că poezia prezintă un conflict. Această opinie e contrazisă de afirmația cosemnatarilor Alexandru Amzulescu, Adrian Fochi, I. C. Chițimia, Gh. Vrabie (Istoria literaturii române), care spun că miezul în Mioriţa nu este epic, ci liric. Însă asta n-are importanță. Mai important e să analizăm conflictul de care zice Vrabie.
Émile Durkheim (în The Rules of Sociological Method) consideră crima (the crime) ca un factor pentru sănătatea publică, o parte componentă a societăților sănătoase (a factor in public health, an integral part of all healthy societies), deoarece conștiința colectivă apreciază unele acțiuni ca fiind criminale și astfel crima joacă un rol în dezvoltarea moralei și a legilor. Charles Wright Mills (The Power Elite) afirmă că structura socială este creată de conflictul dintre oameni cu diferite resurse și interese. Indivizii, resursele, interesele și structura socială se influențează reciproc. Marx spune că toate sistemele sociale și economice produc tensiuni interne, care duc la autodistrugere. Oile erau o resursă primară, iar oieritul era una din cele mai importante modalități de a obține hrană și alte produse din mediul existent în Carpați. Oile dădeau proprietarilor o înaltă poziție socială. Eu vreau să văd dacă tensiunea dintre interesele oierilor duce la distrugerea frăției.
Din perspectiva socială a lui Bernard Sergent (Les indoeuropéens. Histoire, langues, mythes) și a teoriei lui Durkheim (The Elementary Forms of Religious Life) despre totemism, oile puteau avea un loc central în criteriile valorice și în reprezentările ciobanilor noștri. Toată îngrijirea pe care o acordau ei oilor era reglată de reguli și rutine cu caracter sacru. Oile erau ocrotite cu religiozitate. Reprezentările religioase ale ciobanilor conduceau sentimentele și activitățile lor, cât și felul lor de a gândi și a lua hotărâri. Durkheim spune că în societățile tradiționale, principiile morale decurg din considerații religioase, iar nu din criterii utilitare. Oile și oieritul puteau fi baza materială pentru un fel de a gândi tradițional și pentru valori morale călăuzitoare în grupul de muncă și în restul societății. Cultura orală era temelia valorilor umaniste ale țăranilor. Pragmatismul sau utilitarismul valorilor sunt impregnate de religiozitate.
Indiferent dacă Mioriţa prezintă o acțiune adevărată sau fictivă, ambele sunt acțiuni foarte serioase. Toate faptele ciobanilor pornesc de la criterii valorice și principii etice, care se întemeiază pe tradiții religioase, datini locale, obiceiuri și rutine profesionale, comportament personal, fel de a fi, caracter, însușiri și moral. În acțiunile, comportamentul și moralul ciobanilor, eu disting trei criterii etice și încerc să le clasific.

  1. Etica normativă sau deontologică
    (Din grec. deon, deonta = datorie, ce trebuie să facem și logikos din logos = cuvânt, rațiune)
    Hotărârea ucigașilor pornește de la o sfătuire și o lege religioasă. Ei urmează rutine tradiționale și reguli, și aplică o etică deontologică adică o etică legală, normativă, care stabilește reguli, norme, obligații și datorii. În etica normativă, totul e ca legea să fie respectată, fie ea lege juridică sau religioasă. Omorul din Miorița nu se întemeiază pe principii juridice, ci religioase, motivate de o concepție religioasă a lumii. Etica lor nu are un fundament juridic, ci cosmic. Ciobanul ales acceptă hotărârea ucigașilor fără recurs. Totul pornește de la legea cosmică, sacră și indiscutabilă.
  2. Etica scopului sau teleologică
    (Din grec. telos = țel, scop, îndeplinire, finalitate)
    Scopul ciobanilor este să restabilească ordinea și armonia în natură. Ei se înțeleg asupra scopului și a mijloacelor de a-l atinge și sunt conduși de o etică teleologică, etica scopului sau a consecințelor. Cu toții fac o liturghie pre-creștină, ale cărei efecte ei sunt siguri că se vor îndeplini. Ei se așteaptă ca acțiunea lor din lumea materială să aibă consecințele dorite de ei în lumea transcendentală. Ei sunt siguri că atingerea scopului religios o să dea un rezultat practic. Pentru ei, lumea transcendentală este primară și supraordonată celei materiale, care e secundară. Cea materială este o oglindire vizibilă a unei realități mitologice, care e invizibilă, dar mai puternică și mai adevărată decât cea de toate zilele. Ei sacrifică ceva în lumea perceptibilă pentru a atinge un scop în cea suprasensibilă. Ei sacrifică prezentul pentru viitor și lumea fizică pentru cea metafizică.
    Ciobanul își sacrifică plăcerile corpului pentru înalta satisfacție a sufletului, sacrifică viața pentru a obține nemurirea. În schimbul a ce pierde în lumea materială, el câștigă altceva în lumea spirituală, pentru sine dar și pentru ceilalți. Sacrificiul lui poate fi privit și ca o sinucidere altruistă (altruistic suicide) în sensul lui Gaston Richard (Dogmatic atheism in the sociology of religion) și Mircea Eliade (Mythes, rêves et mystères). Executarea celui sacrificat este o acțiune religioasă cu un scop religios, al cărei rezultat se obține în lumea invizibilă, dar care se așteaptă să aibă repercusiuni vizibile în lumea concretă, pentru binele societății.
    Unii cântăreți modifică sau elimină versurile ce conțin scopul religios, devenit greu de înțeles, și le înlocuiesc cu versuri despre scopuri economice sau sociale, dar insuficient șlefuite poetic. Beneficiul ciobanului în lumea spirituală este eclipsat de câștigul ucigașilor în lumea materială, iar omorul religios – adevărat sau fictiv – e înțeles ca un omor pentru jaf sau cu alte cauze meschine. Versurile modificate sau improvizate devin pentru unii țărani, și mai ales pentru unii cercetători, dovezi că ucigașii au scopuri materiale. Scopurile lumești apar sporadic, în versuri insuficient cizelate și neclar exprimate. Nu pot fi reprezentative pentru întreg materialul cercetat.
  3. Etica situației sau etica ontologică
    (Din grec. ōn, ontos = existență, fire)
    La început situația poate fi paradisiacă, așa ca în varianta lui Alecsandri și în altele, sau catastrofală ca în variantele în care ninge sau plouă prea mult. Unele variante nu conțin date clare despre cum este situația. Ucigașii se sfătuiesc asupra situației, care e sau nu e exprimată în text, și fac legea, care deci e ulterioară situației. Ei își aleg victima și creează o nouă situație pentru ciobanul ales. Acesta se orientează în situație și ia atitudinea, pe care o ia. El acceptă situația și stabilește ritualul după cum vrea el. Alta e situația când ciobanul suflă în fluier și vede că prea multe oi mor. El ia inițiativa și se oferă să fie ucis. Nu ucigașii creează noua situație, ci el însuși o creează. Într-un caz sau altul, ei aplică etica situației, etica ontologică sau ethosul existențial. Ciobanul se află într-o dilemă existențială:
    a) El este o persoană centrală în frăție, e baci, și are legături puternice cu ciobanii săi, cărora le vorbește afectuos. Își iubește meseria de cioban, animalele sale, natura înconjurătoare, florile, copacii, păsările, munții, soarele, luna și stelele. El este solidar cu grupul de muncă și e loial frăției.
    b) El este un individualist, cufundat în muzică și într-o percepție poetică și religioasă a realității înconjurătoare, motiv pentru care el e văzut ca un înstrăinat. El însuși se simte străin de biserică, fiindcă el respectă tradițiile din religia naturii și valorile pre-creștine. Frații lui practică aceeași religie a naturii, dar îl văd ca pe un înstrăinat deoarece el e mai altfel decât ei și are preocupări artistice și spirituale, pe care ei nu le au.
    Ciobanul suflă în fluier nu pentru ceilalți ciobani, ci pentru oile sale și pentru sine însuși. Asta îl ajută să se gândească la situația oilor sale, dar și la probleme spirituale, existențiale. El are o înclinație spre contemplație artistică, iar muzica și gândurile poetice îl cufundă într-o situație sufletească comparabilă cu o rugăciune religioasă. El iubește muzica, spectacolul naturii și viața. Prin muzică el comunică cu oile sale, cu întreaga natură și cu lumea supranaturală. Pentru el viața este mai mult decât satisfacerea cerințelor trupului. Viața îi oferă un deliciu artistic și intelectual, de un rafinament spiritual până la cel mai înalt nivel de cugetare.
    Ciobanul este conștient de situația sa dilematică, între colectivism și individualism. El este întreprinzător și poet, legat de lumea fizică și de cea metafizică. Sacrificiul de sine îi întărește solidaritatea cu frații săi, dar și apartenența la lumea suprasensibilă. Îngroparea îi întărește solidaritatea cu animalele sale, dar și cu întreaga natură însuflețită de însuși sufletul său. Stâna este pentru el centrul lumii, iar el vrea să se eternizeze în centrul universului, pe care îl domină așa cum un mire domină nunta, și ca un regizor ce dirijează spectacolul sau ca un oficiant ce conduce ritualul. Situația este încordată, ca și cum ar fi o ucidere reală. El va prelua rolul eroului mitologic, a cărui misiune e să refacă universul, transmițând armonia sa interioară asupra cosmosului. El va fi ucis într-un ritual, ca la teatru, însă el își trăiește rolul cu cea mai mare participare sufletească.
    El mai are încă o dilemă și mai subtilă. Pe de o parte, dragostea lui față de animale și de tot ce îl leagă de pământ este o atracție chtonică în sensul lui Carl Gustav Jung (Seelenprobleme der Gegenwart). Pe de altă parte, el are o atracție spre cer și spre stele, ceea ce Jung numește „o condiționare a sufletului de către cer” (eine “Himmelsbedingtheit” der Seele). Această dilemă se rezolvă prin ecuația dintre moartea, cu îngroparea lui aici pe pământ, și nunta în cer. Legătura dintre lumea materială și cea spirituală se face în psihicul ciobanului, pe care el îl proiectează asupra întregii lumi. El conștientizează nemărginirea spațiului și timpului. Cu alte cuvinte: „Miorița reprezintă conversiunea spațiului concret, profan, în timpul cosmic abstract sau, mai simplu, înghițirea spațiului de către timp” (Victor Kernbach, Universul mitic al românilor).
  4. Valorile morale de bază ale ciobanilor
    Mulți din cercetătorii de până acum consideră criteriile etice ale ciobanilor ca impregnate de valori morale negative: omor pentru însușirea averii altuia, din aviditate, egoism, invidie, gelozie, rivalitate, trădare sau alte ticăloșii. Alternativ, ciobanul este ucis fiindcă a comis toate crimele posibile (Romulus Vulcănescu, Etnologie juridică). Conform cercetării anterioare, sau ucigașii sau cel ucis sunt oameni răi într-un fel sau altul, iar poemul național înfățișează răutatea omenească, întruchipată în români. Eu mă întreb: cum se împacă o asemenea înțelegere cu concepția unanimă că Mioriţa reprezintă firea românilor?
    Răutatea ucigașilor apare numai în versuri improvizate târziu și este un fenomen periferic și neautentic în totalitatea materialului cercetat. Datele despre bunătatea ciobanului și buna înțelegere dintre el și ucigași sunt caracteristice pentru cele mai bine păstrate variante, ba chiar și pentru majoritatea celor modificate. Fenomenul central în totalitatea variantelor este bunătatea omenească înnăscută (despre care scrie teologul și filozoful danez Knud Ejler Løgstrup, Det etiska kravet) și înclinația originară către bine din natura omului (Immanuel Kant, Die Religion innerhalb der Grenzen der blossen Vernunft).
    Eu constat că ciobanii sunt de acord asupra efectuării sacrificiului și că principiile lor etice nu se ciocnesc niciodată. Ei aplică o combinație a celor trei modele etice. Modelele sunt în echilibru și armonie, ca într-un triunghi echilateral.
    Concluzia mea este că ciobanii din Mioriţa au relații armonice unii cu alții, într-o frăție perfectă și că nu poate exista vreun conflict între ei. Așadar crima este exclusă. Dacă acest sacrificiu religios se efectuează sau nu, voi discuta în alt eseu.

Notă: Precizările bibliografice se pot găsi în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor Edimpex, București 2016, reeditată în 2017.

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Noi, Iuda ai Iubirii Tale.

Ana-Maria Bocai

George Țărnea : Balada ultimei iubiri

Ana-Maria Bocai

Paramahansa Yogananda : Nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi în acelaşi timp să fii rău cu oamenii din jurul tău

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.