Univers Cultural – Prima pagină
Victor Ravini - International Certified Coach / Master of Arts in Religious Studies/ Master of Arts in Philology
Gânduri Istorii și tradiții Literatură Spiritualitate

Victor Ravini: Avangarda literară și folclorul românesc (2)

Tom Sandqvist, profesor universitar de teoria artei și istoria ideilor, citise ce scrisesem în Dagens Nyheter, voia să scrie o carte despre avangarda literară românească la Paris și m-a căutat să îmi pună întrebări. A publicat-o ulterior: Dada öst: rumänerna på Cabaret Voltaire, Signum förlag, Lund, 2005. I-am răspuns cam așa:
— Folclorul? Este cea mai trainică și mai longevivă componentă din cultura română, e coloana vertebrală și vâna. De acolo și-au tras seva cam toți creatorii. Folclorul este baza fundamentului și fundamentul bazei. E capitolul unu și deschizător de drumuri, din istoria literaturii române. Cei ce afirmă că istoria literaturii române începe cu literatura bisericească greșesc. Istoria literaturii române începe cu literatura orală a românilor. Folclorul românesc este literatură orală veche, arhaică, cu rădăcini în cultura de la Hamangia, Tărtăria, Cucuteni, Gumelnița, Monteoru, Basarabi, Boian, Turdaș, Vădastra și câte altele. Basmele noastre conțin o mitologie pre-indo-europeană, mult mai veche decât cea greco-romană, care este indo-europeană. Eroii din basmele noastre sunt personaje mitologice morale, nu amorale ca în mitologia greco-romană. Literatura orală a început cu mii de ani în urmă, s-a transmis din gură în gură și a urmat evoluția limbii române. Nu cred că formarea limbii române începe odată cu tipăriturile sau cu exclamația torna, torna fratre compusă doar dintr-un verb și un substantiv, notată de străini pe buchii grecești. Limba română poate fi la fel de veche ca și literatura orală. Ambele s-au transmis și au evoluat împreună.
Eminescu, după ce a acumulat atâta cultură universală, nici nu s-a gândit să se îndepărteze de literatura orală străveche, cizelată de multe milenii, reeditată verbal mereu și mereu. Se știe că de la literatura orală ne vine continuitatea și unitatea limbii peste atâtea teritorii separate și totodată unite prin mari formațiuni geografice și catastrofe ale istoriei. Geniul suprem al literaturii române s-a inspirat din creațiile orale țărănești și le-a valorificat pe cel mai înalt nivel intelectual. Poeții nu se mai puteau desprinde de farmecul modelului eminescian și de stilul lui cult, cu rezonanțe folclorice. Coșbuc, ca să elibereze poezia de modelul eminescian a recurs… tot la folclor. Avangardiștii români, au debutat în țară și nu se puteau îndepărta de izvoarele lor folclorice, sub zodia cărora se născuseră și se formaseră. Singura lor soluție ca să își afirme individualitatea era să se îndepărteze de surse, să plece departe de țară, să se autoexileze la Paris. Dar nici departe de țară nu au putut închide ferestrele prin care continuau să respire aerul cu miros de fân proaspăt cosit, din folclorul de acasă. Orice ai face și oriunde te-ai duce, limba, patria și cultura din patrie le iei peste tot cu tine, în cap și în inimă, în sânge. Medicii pot face transfuzie de sânge, dar nimeni nu poate face transfuzie de moștenire culturală.
Moderniștii nu s-au putut elibera de moștenirea folclorului nici la Paris. Folclorul le oferea certitudini existențiale și artistice. Astea nu le puteau obține de la filozofii și artiștii occidentali, oricât de colosali ar fi aceștia, cu găselnițele lor de moment și neverificate de trecerea mileniilor. Folclorul românesc acționează ca un magnet asupra literaturii, muzicii, artelor plastice, vestimentației, arhitecturii, ba chiar și asupra spectacolelor ultra-tehnicizate, și asupra filozofiei. Fascinează ispititor, copleșitor și acționează centripet asupra tendințelor centrifuge. Moderniștii noștri, încurajați de publicul occidental, și-au luat-o în cap. Își închipuiau că ei erau alfa și omega. Alfa și omega nu erau ei, ci folclorul. Folclorul le-a fost temelia și rădăcina. O dovedește însăși opera lor. Cum să vadă occidentalii rădăcinile modernismului în folclorul românesc, când ei nu cunosc literatura orală română? Nu poți să știi că cineva seamănă cu ta-său, dacă nu l-ai văzut pe ta-său.
Folclorul românesc este un patrimoniu național, dar nu e rezervat numai pentru români. Chiar și cei de altă naționalitate, etnie sau altă religie și aflați pe culmile culturii, au fost fascinați de creațiile țăranilor noștri. Béla Bartók și-a dedicat cei mai productivi ani din strălucita sa carieră internațională pentru a umbla pe jos prin sate, unde nota cu creionul cântece românești, cu melodia și versurile lor. Astfel și-a îmbogățit propria sa creație cât și repertoriul tarafurilor ungurești. Nu. Nu a furat. A cules folclor muzical. A donat Academiei române toată culegerea sa de folclor muzical, însă donația lui a fost respinsă. Bartók a tipărit culegerea în Occident pe banii săi. Academia a refuzat să primească volumele trimise. La 30 de ani după moartea lui, s-au reeditat în America în cinci volume mari, iar Biblioteca Academiei le-a acceptat. Românii sunt atât de bogați, încât nu consideră transferul de muzică românească la unguri sau la alții ca un furt național, ci ca o donație generoasă, făcută altora. Românii au donat modei internaționale iia, fără să ceară drepturi de patent ca americanii pentru Coca-Cola. Sau câte alte invenții românești mai sunt, ca stiloul, insulina, avionul cu reacție și nu mai știu câte altele. Gheorghe Zamfir, Grigore Leșe, Dana Dragomir și mulți alții se îmbracă țărănește, dar sunt oameni cultivați, cu studii superioare. Zamfir s-a făcut cunoscut întâi ca mesager al muzicii populare și abia apoi a compus sau a interpretat muzică cultă.
Nu, astea nu sunt paradoxuri. Aici ar putea fi vorba de conflictul dintre tradiționalism și nonconformism. S-ar putea ca astea să fie două polarități ale spiritului românesc. O dihotomie probabil inerentă atât la individ cât și la dimensiuni naționale, având ca rezultat inteligențe ce reușesc să îmbrățișeze și soarele și luna. Ca Eminescu: și basmele noastre arhaice și filozofia germană și formulări stilistice tipic franceze. Și poezii suave și ziaristică vehementă. Sau ca Zamfir, Lipatti, Porumbescu ori Enescu: și muzica populară și cea cultă. Și compozitor și interpret. Muzica simfonică a lui Enescu nu este compusă chiar de el. Era deja compusă cu milenii în urmă, de către niște țărani anonimi, cunoscuți sub pseudonimul colectiv de Orfeu. Enescu doar a orchestrat muzica populară la înălțimea celei mai strălucite perfecțiuni simfonice. El reeditează muzica arhaică, pentru ca să auzim cum cânta Orfeu. Aceeași dihotomie soare-lună, la Mircea Eliade: pe de o parte singurul savant care a dat omenirii un tratat de istoria religiilor, după care nu se mai poate scrie un al doilea și astfel a creat Știința religiilor, ca știință de sine stătătoare, iar pe de altă parte prozator fantast, de nu mai știi unde e pragul dintre real și ireal, încât te trec fiorii, ți se face părul măciucă și începi să te îndoiești de toate certitudinile.
— De unde vine pesimismul lui Emil Cioran?
— Cei care l-au frecventat spuneau că Cioran era un comunicativ, chiar vesel, deloc pesimistul ce apare în operele sale. Eu am văzut o fotografie de a lui, în care hohotea de râs, cu gura până la urechi, în contrast cu ce citim în cărțile lui. Scrierile lui par să fie o negare a optimismului din toată literatura orală a românilor. Cioran s-o fi intoxicat de pesimismul și fatalismul unor exilați iluștri, îndurerați de situația în care ajunsese România după invazia sovietică. Sau poate că provine genetic din istoria ingrată a românilor ca străjeri la poarta Europei. Dar nici aici nu sunt sigur că aceasta ar fi ceva prioritar în menirea istorică a românilor. Fiindcă românul s-a născut poet, iar nu soldat, ca prusacii. Menirea românilor este propășirea artelor frumoase, a valorilor umaniste, a omeniei, prin forța cuvântului și a binelui. La asta nu ne bate nimeni. Constantin Brăiloiu a spus în perioada interbelică: „Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna şi noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură sau, în cel mai bun caz, o copie fără importanţă a Apusului.” Omenia noastră, cu cuvinte potrivite, o să bată neomenia celor ce umblă cu vorbe amăgitoare, cu tertipuri financiare și cu planuri criminale împotriva omenirii.
— S-ar putea ca Despre inconvenientul de a te fi născut a lui Cioran să fie o elegie națională?
— Nu cred. Mai de grabă poate fi un antipod al Ciocârliei lui Enescu. Orice om și orice popor poate avea diferite stări sufletești, nu numai una. Eminescu a scris elegii, dar și poezii militante, electrizante, mobilizatoare, revoluționare. Cine scrie numai elegii sau numai poezii revoluționare, trebuie să se ducă la doctor, să se caute. De asta și vor dușmanii tradiționali ai României, prin cozile lor de topor, să renunțăm la Eminescu și la Miorița, ca să renunțăm la idealurile noastre, la tot ce avem și să nu mai fim cine suntem. Să fim un popor fără istorie, fără cultură și fără religie, ca să ne fure mai ușor tot ce avem, atât bogățiile spirituale cât și cele materiale. Și să ajungem slugă la dârloagă. Opera lui Cioran poate că este o elegie existențială, a tuturor oamenilor de pe planetă, dar și a noastră. E o durere căreia românii cel mai adesea îi dau o tentă de autoironie, biruind-o astfel prin râs și optimism, amintindu-ne genetic, din sânge, de la Zalmoxis, așa cum se știe și de la Herodot, că suntem nemuritori. Trăim cu toții în nemurire, până când uităm că suntem nemuritori. Aș zice că mai degrabă e o elegie individuală, numai a lui Cioran, oricât ar fi de mulți români care își dau cu pumnii în cap că s-au născut. Orice om, de pe orice meridian, care gândește asupra existenței își poate da cu pumnii în cap că s-a născut. Numai că nouă, românilor, ne trece repede și apoi râdem. Eu aș zice să citim „inconvenientul” lui Cioran invers, ca o laudă vieții sau despre inconvenientul de a nu te mai naște încă odată. Dacă nu, rămâne inconvenientul de a nu fi înțeles nimic de la viață.
Această conversație se continuă în articolul „Noi de Crăciun împușcăm porcul.”

Victor Ravini este International Certified Coach, Master of Arts in Religious Studies , Master of Arts in Philology

Articole similare publicate de autor

5 minute de istorie cu profesorul Adrian Cioroianu

Ana-Maria Bocai

Dan Verona : Vara promisă

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Plânge, Doamne, lacrime!

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.