Univers Cultural – Prima pagină
Publicist Șerban Cionoff
Istorii și tradiții

Șerban Cionoff : Un recital de modestie

Primesc din partea doamnei Domnica Şerban “Inmiresmatele prăpăstii”, volumul de poeme (din păcate postum) al lui Radu R. Şerban, apărut la Editura PARALELA 45 sub ingrijirea poetei Monica Pillat, insoţit de note biografice intocmite de soţia celui atăt de repede plecat dintre noi.

BOEMA – Iarăşi despre “copiii primului abis”

Primesc din partea doamnei Domnica Şerban “Inmiresmatele prăpăstii”, volumul de poeme (din păcate postum) al lui Radu R. Şerban, apărut la Editura PARALELA 45 sub ingrijirea poetei Monica Pillat, insoţit de note biografice intocmite de soţia celui atăt de repede plecat dintre noi.

Dedicaţia, de o aleasă simplitate şi căldură sufletească, este un indemn la neuitare: “In memoria lui Răducu şi a zilelor frumoase petrecute impreună”. Şi, aproape fără să vreau, imi vin in minte versurile altui poet şi prieten, George Ţărnea, plecat şi el mult prea grăbit: “Ce suave timpuri prăbuşite-n vis/ Unde sunt copiii primului abis?”. Las criticilor literari să se pronunţe asupra cărţii, imi rezerv, in schimb, misia mai modestă, recunosc, de a-l evoca pe Radu R. Şerban, indimenticabilul copil al “primului abis”, vreau să spun al unor intămplări de neuitat petrecute cu mai bine de trei decenii in urmă.

INTĂLNIREA. Oricăt m-aş strădui, nu pot fixa in timp şi loc prima noastră intălnire, dar cu siguranţă că l-am intălnit cu adevărat pe Răducu prin toamna lui 1970. Atunci cănd vărul său primar, Mircea Şerban-Cebotenco, student la Facultatea de limbi germanice, care se alăturase grupului de entuziaşti care făceam revista “Universitas”, l-a adus pe Răducu la sediul redacţiei din Bulevardul Schitu Măgureanu, clădire in care se află acum Facultatea de sociologie a Universităţii bucureştene. M-a cucerit dintru inceput la Răducu, elev incă la Liceul Lazăr, inteligenţa vie, scotocitoare, umorul subţire, replica rafinată şi percutantă, ironia cordială, dar neiertătoare. Dacă mă găndesc mai bine, cred că primul test pe care Răducu l-a trecut cu brio a fost o lectură din Mark Twain, mai precis istorisirea de pomină despre mardeiaşul care, după ce merge să arvunească un predicator la inmormăntarea unui “confrate”, devine pătruns de cele sfinte, renunţă la zurbageli şi devine impătimit predicator. Cel mai mult ne plăcea poanta poveştii: deşi pocăit, insul nu renunţase la limbajul său colorat, aşa incăt nu era greu de inchipuit cum anume le vorbea invăţăceilor pe seama Sfintei Fecioare care a născut fără să păcătuiască… Cu timpul, asemenea lecturi “in grup” din odaia ce adăpostea redacţia s-au inmulţit, tematica obligatorie incluzăndu-l, fireşte, pe Caragiale, dar (se putea altfel?) şi pe Ilf şi Petrov, episodul cel mai gustat fiind cel in care fiii locotenentului Smith, plecaţi să hălăduiască şi să prade prin măreaţa Uniune a Sovietelor, se regăsesc, in frunte cu Ostap Bender, in biroul unui amărăt de preşedinte al comitetului executiv. Pe lăngă un gust sigur, bine cultivat prin lecturi solide, la sursă, mai avea Răducu un talent actoricesc aparte, un simţ al accentelor comice şi al nuanţelor semnificative, cum rar mi-a fost dat să intălnesc.

SEARĂ CULTURALĂ. Dacă ar fi să aleg o amintire relevantă pentru Răducu, mi-ar fi aproape imposibil să o fac. Rămăn totuşi la o secvenţă mai de suflet, prilejuită de o seară culturală de la Clubul “Universitas”. Era programată, in ordinea desfăşurătorului, o intălnire cu doi adevăraţi magiştri ai Almei Mater bucureştene: matematicianul şi logicianul Grigore C. Moisil şi cu fizicianul Valeriu Novacu. Urmată de intălnirea cu compozitorul Radu Şşerban (tatăl lui Răducu), proaspăt laureat la festivalul de la Tokyo cu melodia “Iubire absurdă” interpretată de Margareta Păslaru.

Ei bine, nenea Radu a venit direct la intălnirea cu cei doi eminenţi savanţi şi dascăli, cerăndu-mi să reprogramez acţiunea care il avea ca invitat. “Muzică bună mai aud tinerii – mi-a explicat el – , dar cu savanţi de asemenea ţinută mai greu se intălnesc.” Fireşte, dorinţa i-a fost indeplinită fără multe alte explicaţii sau comentarii. Ştiu bine: pot părea jenant de desuet povestind, după atăta amar de ani, această intămplare, dar mărturisesc că, ori de căte ori o rememorez, mă intreb căţi “muzicişti”, azi in vogă mare şi care nu scapă un prilej să se pună căt mai la vedere – fie şi cu riscul de a deveni de-a dreptul penibili, dacă ar fi puşi in situaţii asemănătoare – ar putea să repete gestul compozitorului şi omului de excepţie care a fost şi va rămăne cu siguranţă Radu Şerban? După căteva zile am aflat de la Răducu şi cheia istoriei. Mai inainte cu o seară de numita «manifestare», tatăl său l-a intrebat dacă nu ar fi mai nimerit ca el, compozitorul atăt de “in vogă” Radu Şerban, să rămănă doar un simplu şi discret spectator la “regalul de inteligenţă” al celor doi eminenţi oameni de ştiinţă? De prisos, cred, să mai adaug şi care a fost răspunsul lui Răducu…

sursa https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/reportaje/un-recital-de-modestie-101232.html?fbclid=IwAR1q976RXB4odDy-Agd1up06pt8d0mJpE1SU9_qZZF_smK-nVq2khWk3rSI

data 2 septembrie 2007

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Vino, Doamne!

Ana-Maria Bocai

Traian Gligor : Seară de colinde la Biserica Ortodoxă ,,Izvorul Tămăduirii “,Cîmpeni

Ana-Maria Bocai

Cristian Sandache – Biografia unui geniu

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.