Univers Cultural – Prima pagină
Publicist Şerban Cionoff
Publicist Şerban Cionoff
Istorii și tradiții

Șerban Cionoff : “Te-aştept cu Ranga-n gară!”

Mi-au mai rămas în traista cu povești încă destule amintiri din cele trăite, cam vreo zece ani și ceva la rând, în acel biroul de la etajul III al corpului B din fosta Casă a Scânteii unde se aflau secția de propagandă și secția de sport a cotidianului ,,Scânteia tineretului’’. Motiv pentru care Nea Fănuș- Fănuș Neagu,desigur- l-a și botezat ,,Secția capul și picioarele’’. Aici, puteau fi văzuți, dimpreună cu noi, redactorii de specialitate, numeroși și prestigioși colaboratori ai celor două departamente, care, odată ce se întâlneau în biroul nostru își descopereau afinități și legau veritabile dialoguri. Nimic de mirare,atunci, dacă , dă zicem ,,Procurorul’’, ați ghicit, Cornel Dinu, se arăta interesat de tema alienării condiției umane în mecanismele muncii înstrăinate, după cum, să zicem, un distins universitar, astăzi reputat membru al Academiei Române, dorea să se informeze, de la sursă, despre condițiile în care poate sau nu fie validată de către arbitru , o lovitură de la 11 metri, dacă aceasta a fost executată de la 11 metri și un pic sau de la 11 metri fără ceva…

Dar momentele de apogeu care făceau ca biroul nostru să devină pur și simplu neîncăpător, fiindcă atât de mulți erau colegii de redacție veniți să le savureze în direct, au rămas cele în care îl aveam ca oaspete pe Nea Fănuș. Asta fiind de obicei pe luni sau marți când autorul ,,Frumoșilor nebuni ai marilor orașe’’ trecea pe la noi, bineînțeles după ce își predea cronica săptămânală de sport la ,,România literară’’. De obicei, Nea Fănuș venea singur, dar se întâmpla să aibă și însoțitori, de regulă pe Constantin (Titi)Teașcă, acest atât de original și de controversat antrenor al multor echipe de fotbal. Ceremonialul intrării în birou trebuia filmat. Nea Fănuș nu bătea la ușă , ci intra direct cu întrebarea: Vasile e pe aici? Vasile fiind colegul nostru Vasile Căbulea, pe care, pentru că avea la activ un număr impresionant de dioptrii, Nea Fănuș l-a imortalizat în antologica zicere:A fost gol, domnilor, l-a văzut și clarvăzătorul Căbulea.

Numai că, într-o zi, s-a întâmplat ca amfitrionul, adică Vasile, să nu fie în cea mai bună dispoziție. Se apropia Paștele iar dotarea familiei cronicarului nostru de fotbal nu era nici pe departe corespunzătoare. Ar fi existat, ce-i drept, și o anumită șansă de optimizare a resurselor- adică din partea soacrei lui Vasile, de loc din mănoasele părți ale Brăilei – dar relațiile bilaterale erau foarte reci și nu prea se întrevedeau șanse de redresare. Pe deplin solidari cu suferințele și cu zbuciumul colegului și confratelui nostru, ne-am tot bătut capul și , până la urmă i-am propus soluția salvatoare. Soluție pe care mi-a fost dat mie să i-o sugerez și pe care i-am transmis-o în acești termeni:

Moțo baby(nume de alint anume găsit date fiind rădăcinile genealogice ale acestuia venind direct din Țara Moților), fii și tu mai diplomat, mai maleabil. Lasă orgoliile de o parte și fă primul pas. Sun-o pe socrella și spune-i că regreți incidentul și că ai fi foarte bucuros să petreceți sărbătoarea Paștelui împreună.

Zis și făcut! A doua zi, Vasile a venit foarte radios în birou și ne-a comunicat că relațiile s-au reluat și că mama soacră va veni la București cu toată dotarea cuvenită. Dotare din care, firește, ne vom alege și noi cu ceva aparte. Exista, însă, un mic-mare impediment și anume că, dată fiind greutatea bunătăților cu care venea mama soacră, aceasta dorea să fie sigură că va fi așteptă la gară de cadre de nădejde care să îi care bagajul de la tren și până la mașina lui Vasile. Semn că mamei soacre nu i-a trecut de tot supărarea și că mai păstra o umbră de îndoială în ceea ce îl privește pe ginerică. Drept pentru care trebuia acționat rapid și eficient. Ușor de zis dar greu de făcut, fiindcă, oricât ne-ar fi ispitit Vasile că vom fi beneficiari de nădejde ai cadoriselii, nici unul dintre noi , coabitanții din birou, nu dădeam semne că vom onora comanda socială.

Și totuși,exact atunci când Vasile pierduse orice speranță, ușa biroului s-a deschis brusc și în cadrul ei a apărut Sile Pozarul.Adică Vasile Ranga, un adevărat maestru al artei fotografice și, deopotrivă, un personaj fabulos, cu o teribilă vorbă-n dungă.

-Chioruțule,l-a luat Sile din scurt, umilește-mă cu 200 sutare până la leafă.

Ecce hommos! ne-am zis și bineînțeles că n-am lăsat să se piardă ocazia. Mintenaș l-am convins pe Vasile să încheie târgul: 100 de lei în mână pe loc, în birou, iar cealaltă sută la gară, adică atunci când Silică se va prezenta la datorie,pe baricade! Nu mai urma decât ca mama soacră să fie anunțată cu aceeași celeritate. Ceea ce Vasile a și făcut punând mâna pe telefon și susurând cu glas mieros:

Da, dragă mamă soacră, s-a aranjat, așa cum ți-am promis și cum meriți să o fac eu pentru dumneata. Te-aștept cu Ranga în gară!

Brusc și dintr-o dată, nu s-a mai auzit decât cum sună un receptor trântit în furcă,semnul cel mai clar că, nici Vasile și nici noi, nu vom avea parte prea curând de desfătările culinare și viticole oferite de mama soacră de la Brăila. Și așa a fost!

Sursa text

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Articole similare publicate de autor

Șerban Cionoff: Petrarca, logodnica lui Dante …

Ana-Maria Bocai

Cristian Sandache: PENTRU PROSPERITATEA ARDEALULUI…

Ana-Maria Bocai

Adrian Cioroianu: Refugiul de la Iași, iarna anului 1916

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.