Univers Cultural – Prima pagină
George Țărnea
George Țărnea
Istorii și tradiții Literatură

Şerban Cionoff: Nevoia de George Ţărnea

Publicist Șerban Cionoff

O foaie răzleaţă de calendar îmi aduce aminte că azi, 10 noiembrie 2015, George Ţărnea, neuitatul baladist şi veşnicul îndrăgostit, ar fi împlinit 70 de ani! Scriu „din păcate”, fiindcă de mai bine de un deceniu, mai precis din 2 mai 2003, destinul a vrut altfel. Şi totuşi, nu o dată, simt şi simţim nevoia de George Ţărnea.

Motiv puternic să mă întreb dacă despre George Ţărnea, Omul, Poetul şi Prietenul, vom putea vorbi vreodată la timpul trecut? Întrebare care, sincer să fiu, poate suna cumva retoric, dar care, pentru mine, ca şi pentru toţi cei care au legat cu el, de acum cincizeci de ani, o frumoasă şi netulburată prietenie, este una sinceră şi definitivă.

Sunt felurite feluri de a-l evoca într-o schiţă de portret pe George Ţărnea, dar cred că mai bine decât noi toţi a făcut-o el însuşi în această schiţă de autoportret: „Am jucat regretul/fiecărui pas/fără să-mi descopăr/umbra din popas.”

George Ţărnea
George Ţărnea

De fapt, evocându-l pe George nu pot să nu evoc acea frumoasă, neuitată vreme de bohemă studenţească şi nici tinereţea noastră petrecută sub arcadele cahfenelei „Tosca”, adevărat sanctuar al duelului de lumini şi umbre, de păreri fugare şi de regrete, de idile frânte înainte de a se înfiripa şi de jocuri de-a v-aţi ascunselea cu noi şi printre noi: „Vânătorul de iluzii/scoate cerul din genuni/şi-l atârnă la vedere/cu planetele-n cădere.//Vânzătorul de greşeli/gârbovit sub năduşeli/coace stele de noroc/şi le vinde în talcioc.//Pentru patru-cinci arginţi/vinde rai cu tot cu sfinţi/pentru două-trei parale/te-a scăpat de angarale.//Învăţându-te să-ţi iei/care-nfăţişare vrei/şi să treci neobservat/într-un spaţiu elevat.//Vânătorul de păpuşi/ strecurat de după uşi/vinde-n schimbul unei pâini/soare de spălat pe mâini.//Dacă inima-ţi oferi/vinde chiar şi luciferi/căptuşiţi cu mult respect/cum se scrie la prospect.”

Am evocat, deseori, aici, în acest spaţiu generos şi ospitalier, felurite întâmplări şi păţanii care, fiecare în parte şi toate împreună, l-au avut pe George Ţărnea ca erou şi, nu o dată, scornitor iscusit. Aşa încât, din filele de hronică a acelei tinereţi niciodată irosite se încheagă portretul de suflet al unui mare iubitor de frumos şi de armonie, împătimit romantic şi visător cu ochii sufletului larg deschişi către tot ceea ce este statornic în universul nobil al prieteniei.

Aş mai putea, desigur, să mai scriu multe şi multe alte poveşti dintr-un captivant serial al tinereţii noastre, dar, acum, la acest popas dedicat unei scurte evocări, nu mi-aş îngădui să nu mă duc cu gândul la acele minunate, ireversibile clipe mult prea repede petrecute şi pe care cu nici-un preţ nu aş vrea să le dau uitării.

Drept pentru care voi încheia aceste sumare notaţii cu încă o piesă din volumul Balade (1976) care, cred, îl consacra pe poetul George Ţărnea în datele sale esenţiale: „Secrete sfori îl ţin în viaţă/pe tristul paj care nu cere/prinţesei balului din ceaţă/decât un zâmbet de plăcere.//Furat de gânduri el coboară/printre mătăsurile crude/ cântându-şi norii la vioară/însă prinţesa nu-l aude.// Şi nici nu vrea să ia aminte/la insistenţele prin care/pajul acesta prea cuminte/îi cere dansul de favoare.// Ci foarte repede-şi alege/ un cavaler de-aceeaşi treaptă/fără să-l poată înţelege/pe tristul paj care-o aşteaptă.//Dar când se face dimineaţă/şi pajul emigrează-n soare/ prinţesa balului de ceaţă/rămâne singură şi moare.”

Volum pe care George mi l-a dăruit imediat după ieşirea lui de sub teascurile tiparniţei, cu următoarea dedicaţie: „Fratelui Peti Şerban Cionoff, acest autograf la drumul mare drept semn pentru o dragoste pe viaţă. 26 martie 1976”.

La aceşti 70 de ani de la naşterea sa, George Ţărnea este şi, cu siguranţă, va rămâne, o expresie admirabilă a nevoii noastre de armonie, de senin şi de iubire. De aici şi nevoia noastră de George Ţărnea, ca şi gestul spontan de a-i reciti baladele şi de a i le recita la ceas tanic şi mereu cutreierat de poveştile nesfârşitei visări spre înaltul necuprinsului senin: „Mai pleacă o lacrimă şi mai pleacă un tren/nimeni nu ştie până când până unde – /poate spre noaptea polară zidită în blănuri de ren/poate spre sudul crispat al amiezii fecunde.”

10 noiembrie 2015

sursa http://libersaspun.3netmedia.ro/nevoia-de-george-tarnea/

sursa foto http://www.george-tarnea.ro/

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : O să vezi, o să fie bine

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Superficialitate

Ana-Maria Bocai

5 minute de istorie cu profesorul Adrian Cioroianu

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.