Univers Cultural – Prima pagină
Publicist Șerban Cionoff
Istorii și tradiții

Șerban Cionoff : Nebunii micilor oraşe

Boema – Un precursor: Gică Grecu’

Gică Grecu’, regele neincoronat al pocherului caracalean din anii ’60-’70, se cuvine pomenit cu tot respectul pe care il binemerită.

Â

Aflăndu-mă, eu, pe vremuri, intr-un binemeritat concediu de odihnă in Caracalul natal, nu mică mi-a fost mirarea cănd m-am pomenit invitat la Miliţia orăşenească de tov. locotenent Oprea Păsărică (pentru prieteni, Priţă). Spre a mi se oferi “un subiect pe cinste” pentru ziarul Scinteia tineretului la care cu onoare funcţionam.

Â

In biroul lui Priţă se afla un individ intre două vărste. Omul reclama faptul că, după ce fusese acostat in gara oraşului de nişte necunoscuţi care l-au invitat la o partidă de pocher, fusese furat de la obraz şi, intr-un final, aruncat in stradă fără haine, bani şi, lucrul cel mai grav, fără actele de serviciu pe care le avea cu sine. Documentele respective erau taman acelea care justificau deplasarea sa pe linie de serviciu la Caracal. Ca prin reflex, a fost rostit un nume: Gică Grecu’! Şi, deindată, un echipaj a şi plecat să il aducă la Miliţie.

Casnic. L-au adus pe Gică. “Cu ce vă pot fi de folos, stimaţi tovarăşi?” Cei astfel gratulaţi

l-au luat pe ton oficial: “Lasă glumele, nea Gică, mai bine răspunde la intrebări. Il cunoşti pe dănsul?”. “Nu, vă rog frumos, nu am avut plăcerea să fim prezentaţi unul altuia. Imi permiteţi, mi se spune Gică Grecu’, pocherist in timpul liber, de profesie – casnic!”

Nici reclamantul nu dădea semne că l-ar fi cunoscut pe Gică. Pe măsură ce oaspetele venit tocmai din Capitală ca să paţă ruşinea la Caracal depăna firul istorisirilor, faţa lui Gică trecea prin toate culorile

curcubeului.

Â

ŞCOALÃ… VECHE. In final a explodat: “Tovarăşe locotenent, de căte ori v-am rugat, luaţi măsuri energice pentru stărpirea acestor buruieni care improaşcă cu noroi obrazul oraşului nostru. Zău aşa, am şi eu un nume, am un prestigiu de apărat in lumea pocherului. Uite, imi invit la simultane colegii, pocherişti din alte oraşe, să ne cunoaştem, să schimbăm idei. Şi cănd colo?! Găndiţi-vă şi dumneavoastră, ce vor crede confraţii despre noi, despre pocheriştii din Caracal?”.Â

Apoi cu voce gravă, solemnă s-a adresat bucureşteanului zăpăcit complet: “Domnul meu, in numele adevăratei şcoli de pocher din Caracal, vă prezint scuzele mele! Vă asigur că eu, personal, voi da tot concursul organelor de stat pentru prinderea acestor netrebnici care ne compromit prestigiul şi renumele”.

Â

Boala pocherului şi viaţa de urbe

Aflu cu emoţie că, la Campionatul Mondial de Pocher, Romănia a cucerit locul II, după redutabila echipă a SUA. Dincolo de valoarea in sine a performanţei, aceasta are şi o nedezminţită valoare morală, reparatorie, ştiut fiind faptul că, la vremea tinereţii mele, această nobilă disciplină sportivă oropsită, iar impătimiţii săi au avut de indurat numeroase nedreptăţi din partea organelor represive. Printre aceşti vajnici purtători de stindard, rămaşi (vai!) iluştri anonimi, numele lui Gică Grecu’ are un loc aparte in mintea şi sufletul meu. Cine nu il cunoştea in Caracal şi prin imprejurimi pe Gică Grecu’? Un ins trecut de 50 de ani, provenind se spunea dintr-o familie onorabilă, ba chiar avănd şi oareşce studii.

Numai că boala pocherului şi viaţa de boemă, trăită atăt căt ii permiteau locurile natale, il transformaseră intr-o umbră, un om care abia se intrezărea. Işi păstrase insă nealterată o anume distincţie in comportament şi in vorbire, motiv pentru care prezenţa lui era plăcut prizată de mai toată lumea subţire a urbei. Tot Gică s-a oferit să ii fie ghid şi gazdă buclucaşului pănă la elucidarea situaţiei.

Situaţie ce nu e departe de Caragiale, trebuie să recunoaşteţi! Pănă seara, făptaşii erau prinşi – nişte puştani din mahalaua Cergăneştilor – , iar paguba a fost aproape integral recuperată. Pe bucureştean l-am mai intălnit insă peste căteva zile. In parcul oraşului. “Ştiţi… “, mi-a spus el vădit bucuros, dar şi cumva incurcat de revederea noastră, “am cerut de la noi, din centrală, căteva zile in contul concediului pe anul ăsta, aşa că am mai rămas pe aici, pe la domnul Gică”. Ceva mai departe de noi, modest, dar cu acea modestie a marelui creator, care nu se aşteaptă doar la aplauzele deşarte ale galeriei profane, Gică Grecu’ işi savura victoria.

sursa https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/reportaje/nebunii-micilor-orase-104965.html?fbclid=IwAR2543a5QtvQfV4pf0GEVcP0AtEl290fOwALv80_FEadK-1CT6i55fuLT0I 

07.10. 2007

Articole similare publicate de autor

Șerban Cionoff: Boema – Mire pentru o zi

Ana-Maria Bocai

Doina Badea , un destin tragic

Ana-Maria Bocai

Adrian Cioroianu: Fotograful Unirii

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.