Univers Cultural – Prima pagină
Publicist Şerban Cionoff
Publicist Şerban Cionoff
Istorii și tradiții

Şerban Cionoff : Morel și Lama Baltika au măcelărit pletele poetului

Isprăvindu-se, așadar, perioada de carantinare și recăpătându-ne noi, ăștia cei trecuți de 65 de ani, dreptul de a mai ieși prin lume, pentru subsemnatul primul drum a fost la un anumit salon de specialitate din vecinătate. Nu de alta dar podoaba capilară îmi crescuse cam foarte anapoda și, ori de câte ori o vedeam în oglindă, îmi venea să fredonez refrenul lui nea Fănuș Neagu: „Flori de nufăr porți în plete, ca o zână din Ploiești!”

Și uite așa, din aproape în aproape, am ajuns cu gândul la o nostimă pățanie de acum cincizeci și un pic de ani. Mai precis prin toamna lui 1968 când, proaspăt întorși din vacanță direct la cafeneaua „Tosca” și, în răstimpuri, chiar și pe la facultate, ne-am trezit puși în fața unei foarte neplăcute surprize. Pe străzi patrulau grupuri de milițieni și de (zice-se) voluntari din întreprinderi și instituții care cum vedeau un tânăr cu plete care depășeau o anumită lungime, cum îl înșfăcau și îl duceau direct într-o frizerie! De unde ieșea tuns reglementar și, astfel, scăpat de influențele cosmopolitismului capitalist.

Dar, până să ajung cu povestea la ceea ce i s-a întâmplat cam prin octombrie sau noiembrie 1968 lui George Țărnea, inegalabilul baladist și frățânele meu de boemă studențească, deschid o paranteză, cred eu, folositoare mai tinerilor cititori care nu au trăit în acele vremi și nu au de unde să le cunoască așa cum au fost. Vreau să spun, cu binele și cu răul lor. Foarte posibil, mulți dintre cititori știu sau,după caz, își amintesc, faptul că în anul 1968 România a fost în atenția și chiar în admirația marilor democrații occidentale datorită curajului cu care, în acea zi de miercuri, 21 august, tânărul șef al partidului și al statului, Nicolae Ceaușescu, a condamnat în mod public și în termeni categorici invadarea Cehoslovaciei de către trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia, care a înecat în sânge „Primăvara de la Praga”.

Trăiam și noi, pe atunci, studenți fiind, o perioadă de relativă dar reală deschidere politică, ideologică și culturală, de pe urma căreia am avut multe avantaje. Cu toate acestea, era vorba doar despre o relativă deschidere, iar invadarea Cehoslovaciei de către cele cinci armate zise și frățești, era un avertisment și pentru regimul de la București. În plus, în activul de partid și de stat, fie cel central fie el local, rămăseseră și inși cu mentalități obtuze care nu agreau deschiderea și vedeau în ea un mare pericol și o amenințare pentru educarea tinerelor generații. Iar, pentru ei și nu numai pentru ei, fantoșa „influențelor nocive ale mentalităților și comportamentelor capitalismului în putrefacție”, purta și plete și blugi și așa ai departe…

De aceea, nici nu ne-a fost de mirare când, proaspăt coborâți din tramvaiul 13 sau 14, care ne adusese de la căminul Grozăvești direct până la traversarea către cafeneaua Tosca, am văzut că un asemenea grup de vigilenți îl ochise pe George Țărnea. Cel care, poet de-acum recunoscut și publicat în prestigioase reviste literare, își lăsase o mândrețe de plete. Și tocmai când brigada în acțiune se apropia cu pași hotărâți de George al nostru, iar acesta o cam băgase pe mânecă, am intervenit,prompt și hotărât noi,opinia publică! Până să apuce vigilenți să îl înhațe,noi, echipajul compus din Sandu Monciu (încă nu și Sudinski), Dorin Glăvan, Morel Zelțer, Olimpiu Naicu și subsemnatul, l-am luat pe sus pe George și-am strigat:
— Unde mergi tu așa, măi malagambistule? Ce e ținuta asta descompusă și decadentă la tine?Ia hai tu cu noi, să mergem să te tunzi și să arăți civilizat, așa cum trebuie să arate un student de tip nou!

Nu aș putea nici acum să spun ce o fi fost în mintea lui George, dar cu siguranță că asta a plăcut echipajului respectiv, fiindcă unul dintre membrii săi ne-a lăudat în gura mare:
— Ei da! asta atitudine din partea voastră,măi tovarăși studenți!

Bineînțeles, ceilalți l-au aprobat:
— Bravo, măi băieți, uite de așa ajutor avem noi nevoie!

Acestea fiind zise, ei și-au văzut de drum, lăsându-ne să îl ducem, ață, pe George la frizer. Toate bune și frumoase numai că,oricâte determinare și vigilență am fi avut, acolo, în zona Bisericii Elefterie și a Operei Române, nu prea erau frizerii. Era, însă, cafeneaua „Tosca unde am și intrat ca să sărbătorim succesul.

Asta a fost dimineața, dar se vede treaba că, peste zi, George a mai avut ceva probleme. De aceea, mai pe seara ne-am pomenit cu el în cameră și, foarte îngrijorat, ne-a zis:
— Măi fraților, n-am ce face, cred că trebuie să mă tund. Azi am scăpat cum am scăpat, dar mâine sau poimâine tot mă umflă ăștia.Și nu îmi e că o să mă tundă, dar poate mă pomenesc și cu o amendă și numai de asta nu am eu nevoie.

Sumbră presimțire cu care cu toții am fost de acord.
— Da, a continuat George vorba, dar pentru asta trebuie să mă duc la frizer și de unde bani, că eu mai am 5 lei pe viața mea până când iau banii pe poezii de la revistă?
— Te tund eu, a sărit ca ars Morel. Vrei?

Mintenaș, a și scos la vezeală mașina sa de ras, din acelea acum dispărute din uz, care avea o lamă Baltika , ea însă, chiar pe atunci, cu stagiu serios la activ.
S-a așezat, prin urmare, George pe scaun și, cuminte, a răbdat ca Morel să facă , pe seama pletelor sale, primele exerciții în nobila misiune a lui Figaro. Ucenicie care își avea, vezi bine, și poticnelile sale, din care cauză George se tot foia și icnea. Reacții la care Morel replica invariabil:

— Dacă nu îți convine, treaba ta. Poți să pleci, du-te atunci la frizerie! Toate au mers cum au mai mers, până când, cu vorbă mieroasă Morel l-a întrebat:
— George, te superi dacă am să te tai? Din greșeală bineînțeles…
— Nu, a răspuns cu obidă George, dar termină o dată!

Ce a urmat, a fost picătura care a umplut paharul. Pentru că, uitându-se în oglindă George a văzut că scăfârlia sa arăta mai ceva decât ciulinii Bărăganului: ba un smoc de păr ba o tăietură, ba un smoc de păr, ba o tăietură.
Așa că, brusc și hotărât, George al nostru a luat din cuier șapca lui Morel și-a tras-o bine peste urechi și a plecat glonț la frizerie. De unde s-a întors tuns. La zero, bineînțeles!

Toate astea se petreceau prin octombrie sau noiembrie 1968. A petrecut George iarna purtând pe cap o căciulă zdravănă, de-aia de a lui, de la Vâlcea, iar prima nouă frizură nu și-a mai putut-o face decât hăt, la primăvară, când vorba poetului zbura pasărea la firul ierbii. Bineînțeles că fire lirică, nu i-a purtat deloc pică lui Morel. În schimb, acesta, ori de cât ori venea vorba despre pățanie, replica foarte țâfnos:
— Ia uite la el?! După ce că l-am tuns pe gratis și nici măcar spălat pe cap nu era…

sursa https://www.cristoiublog.ro/boema-cronica-unor-intalniri-memorabile-53/?fbclid=IwAR2CJyqD_dNuske8ls8j0JsZHxpBAWYH8xrMsM2i9mujx5PeBgJAZsYgUj0

Articole similare publicate de autor

Şerban Cionoff: Nevoia de George Ţărnea

Ana-Maria Bocai

Şerban Cionoff : Cum se re (scrie) un articol omagial

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai: În Noaptea Sfântă

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.