Univers Cultural – Prima pagină
Publicist Şerban Cionoff
Publicist Şerban Cionoff
Istorii și tradiții

Șerban Cionoff : Ce înseamnă să fii băiatul lui domnu’ Maurer…

Prin toamna lui 1971, la scurtă vreme după ce am devenit, cum s-ar zice, ziarist cu acte în regulă, am fost trimis pe teren la Sibiu. Urma să relatez, de la fața locului, despre manifestările care aveau loc în acest superb oraș,apreciat și renumit pentru efervescența vieții sale culturale. Aveam, recunosc, și alte câteva motive mai personale ca să vin la Sibiu, dar despre asta am să povestesc, poate, cu altă ocazie. De data asta aș vrea să scriu, în premieră, după aproape cincizeci de ani, despre o întâmplare foarte nostimă pe care am aflat-o cu ocazia descinderii mele la Sibiu. Întâmplare despre care se va înțelege lesne și de ce, la acea vreme, mi-am autocenzurat plăcerea de a o povesti la gazetă…

Eroul întâmplării era actorul Christian Maurer, personalitate remarcabilă a Teatrului de Stat din Sibiu, binecunoscut publicului larg și pentru rolurile pe care le-a interpretat în numeroase producții cinematografice și de televiziune care s-au bucurat de un deosebit și constant succes de public. Foarte probabil, mai tinerelor generații numele lui Christian Maurer nu le mai spune prea multe, asta și pentru că, parcă prin 1990, el a plecat definitiv în Germania. Așa că nu îmi rămâne decât să sper că nostima pățanie le va trezi, măcar unora dintre ei, curiozitatea și vor încerca să caute prin arhivele cinematografice sau tv una sau mai multe piese în care a jucat Christian Maurer.

De data asta, însă, am să vă povestesc despre o scenetă al cărei personaj și interpret principal a fost chiar el, Christian Maurer și despre a cărei veridicitate garantez prin însuși faptul că ne-a fost povestită de către el însuși la o agapă desfășurată, în mod neoficial firește, în zilele respectivelor manifestări. Se spune, așadar, că actorul Christian Maurer se afla la pescuit pe undeva prin împrejurimile urbei. Asta nu ar fi fost nimic dacă, la acel moment, nu erau în vigoare drastice măsuri care limitau plăcerea nevinovată a pescarilor amatori. Drept pentru care nici nu a fost de mirare dacă un vigilent tovarăș milițian nu l-ar fi reperat pe făptuitor și nu i-ar fi pus mâna în piept:
— Ce faci mă, tu, aici? Pescuiești, ai? Să fii tu al dracului de infractor nenorocit. Ia, hai, scoate imediat actele.
— Nu scot nici-un act, băi acesta, a replicat foarte bățos și sigur pe el actorul-pescuitor.

După care a urmat un schimb de replici demn de țara care i-a dat pe Caragiale, pe Urmuz și pe Eugene Ionesco. Dialog pe care îl reproduc fără nici-un alt comentariu:
— Cum adică nu scoți nici-un act? Da’ cine te crezi tu?
— Uite așa, foarte bine. Și nu doar că mă cred, a continuat la fel de calm și de sigur pe el, omul nostru. Mă cred cine sunt!
— Zău? Și cine ești tu, ia spune?
— Măi tablagiu speriat cu bombe, tu nu te uiți la televizor? Nu m-ai văzut pe acolo?
— De uitat mă uit la televizor, dar pe tine nu țin minte să te fi văzut.
— Ei, dar dacă spui că nu m-ai văzut, măcar numele cred că îți spune ceva.
— Ce nume, mă, ce nume?
— Numele de familie, speriatule, ăla pe care trebuie de acum încolo să ți-l bagi în scăfârlie și să iei poziția de drepți ori de câte ori îl auzi. Ceea ce, cu siguranță, ai să faci și acum!
— Ei, nu zău? Te pomenești că te-o chema Ceaușescu?
— Aici ai dreptate, recunosc, de chemat nu mă cheamă Ceaușescu, dar ia spune, de numele acesta, Maurer, ai auzit?

Brusc și dintr-o dată, vajnicul om al legii s-a schimbat la față. Avea și de ce, vreți crede și dumneavoastră, atâta vreme cât atunci, prin 1971, Președintele Consiliului de Miniștri se numea Ion Gheorghe Maurer. Așa că mintenaș milițianul a luat poziție de drepți și a raportat:
— Aveți dreptate, stimate tovarășe Maurer și vă rog să mă iertați. Cum naiba de nu mi-am dat seama că și semănați. Da, sigur, sunteți fiul tovarășului Maurer, că uite, chiar și semănați. Vă rog să mă înțelegeți, cu atâtea probleme pe cap, uiți și mai greșești. Stați și pescuiți liniștit, fără probleme. Puteți să veniți să pescuiți aici când vă face dumneavoastră plăcere. Iar, dacă vă mai întreabă cineva, spuneți că ați vorbit cu mine, cu sergentul major Popescu, acela care răspunde de zonă și, deci, cunosc problema.

De data asta, mingea era în teren la actor, care nu a întârziat să-i aplice milițianului lovitura finală:
— Iar spune, deci, cine sunt eu?
— Asta-i bună, dragă tovarășe. Sunteți fiul tovarășului doctor Maurer, care mi-ai făcut mie bine nevasta atunci când a avut puroi la măsea.

De prisos, desigur, să mai insist de ce, acum cincizeci de ani, nu am dat la tipar această secvență povestită nouă în zilele manifestărilor artistice de la Sibiu, direct de la sursă…

sursa https://www.cristoiublog.ro/boema-cronica-unor-intalniri-memorabile-68/?fbclid=IwAR02miYa_a7m48gLakotI2AKzhD-4NiqSmHELr-tBbEFpYzWJl82W2l2svQ

Articole similare publicate de autor

Şerban Cionoff : Iubirea pentru știință și iubirea pentru țară sub supravegherea serviciilor secrete

Ana-Maria Bocai

Adrian Cioroianu : România Mare – Primul Centenar: 5 minute de istorie – Brâncuși la Paris

Ana-Maria Bocai

Şerban Cionoff : Înapoi, la dicționare, domnilor politicieni!

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.