Univers Cultural – Prima pagină
Literatură

Ana-Maria Bocai: Pământul astmatic

Mă doare aerul pe care îl respir,
Cerul se deschide concav
Înghite tot și pe mine.
Zorii se curbează,
Se lățesc până devin zi,
Încleștarea pocnește metalic,
Soarele se dilată în spațiu
Și coboară cu greu pe pământ.
Aici respirația crapă,
Vântul crește o piatră,
Culmea se înalță mai sus,
Atinge cu poalele-i lunare
Un strop de univers.
Se aude un glas selenar,
Ochiul convex șerpuiește imagini
Și aproapele dispare.
E stearpă de brațe,
de trup, de picioare
Și doare… doare
Respirația doare.

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Îngeri

Ana-Maria Bocai

Nina Cassian : Dialogul vântului cu marea

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai: În Noaptea Sfântă

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.