Univers Cultural – Prima pagină
Artă Comunicat de presă Muzeele lumii

Muzeul Naţional Cotroceni : Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional Cotroceni 18 mai 2019

Pentru ediția din 2019 a Nopții Muzeelor, Muzeul Național Cotroceni va deschide pentru public Spațiile Cantacuzine care găzduiesc expozițiile „Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate și artă” (prezentând o parte a patrimoniului recuperat aparținând Bisericii Cotroceni, ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino) și „Salonul Artelor Decorative” (o expoziție memorabilă ce oferă o perspectivă asupra artelor decorative din România).

Ca în fiecare an, vizitatorii vor avea prilejul să descopere crâmpeie din povestea Palatului Cotroceni, parcurgând saloanele regale: Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez și Sufrageria Regală Cotroceni.

În Salonul Cerchez, oaspeții noștri vor avea ocazia să vadă sabia de paradă dăruită domnitorului Al. I. Cuza de către Principele Serbiei, Mihail Obrenović, obiectul central din cadrul expoziției „România 160. Unirea Principatelor Române”.

Programul de vizitare este între orele 17.00 -23.00 (ora la care muzeul se va închide). Intrarea este gratuită. Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (CI, pașaport).

Parteneri media: Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM, Rador, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, TVR, HYPTV, Tanănana, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Historia, Radio Trinitas, Revista Timpul, Ziare.com, Revista Cultura.

Serviciul Relaţii Publice

0213173106, [email protected]

Articole similare publicate de autor

Concerte din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Muzeul Național Cotroceni

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Muzeul de Artă din Craiova- Templu al culturii universale

Ana-Maria Bocai

Comunicat de presă- Muzeul Național Cotroceni

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.