Univers Cultural – Prima pagină
Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)
Istorii și tradiții

Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 – 1954)

Victimă a politicii ateiste a regimului comunist, alături de alte sute de clerici, ierarhi, monahi și credincioși, cu toții asimilați „reacțiunii” și încarcerați pentru propriile convingeri religioase, se stingea din viață, la Penitenciarul Jilava, la vârsta de 81 de ani, prințul, preotul și martirul Vladimir Ghika. Botezat în Biserica Ortodoxă și convertit la Biserica Romano-Catolică, Vladimir Ghika și-a dedicat întreaga sa existență carității și implicării sociale, asociind slujirea liturgică cu nenumărate misiuni social-filantropice desfășurate în cele mai sărace și năpăstuite locuri din întreaga lume.
Încarcerat în Penitenciarul Jilava, unul dintre spațiile de recluziune cu regim de exterminare rezervate „contrarevoluționarilor”, Vladimir Ghika a continuat să-i slujească pe cei aflați în nevoie și suferință. În ciuda stării tot mai precare a sănătății, o consecință directă a condițiilor inumane de detenție, dar și a torturilor repetate din perioada de anchetă, Vladimir Ghika a rămas conștient de importanța mărturisirii credinței, ca singură formă de rezistență și alinare a suferințelor trupești și sufletești.
Memorialistica de închisoare, o sursă inestimabilă în procesul de cunoaștere dar și de condamnare a regimului totalitar comunist, prin care cei ieșiți din Infern au putut mărturisi societății despre disprețul față de om și umanitate, instituționalizat în spațiul carceral, păstrează o serie de evocări de mare însemnătate despre Vladimir Ghika, aflat închis în Reduitul Jilavei.
Părintele Hieronymus Menges, conducătorul Arhidiecezei de București, devenit șef al lotului Menges în procesele îndreptate împotriva prelaților catolici, acuzați de „activități de spionaj în favoarea Vaticanului”, condamnat la 20 de ani de închisoare, aflat o scurtă perioadă închis în aceeași celulă cu Vladimir Ghika, ne-a lăsat câteva mărturii din ultima perioadă a vieții Monseniorului:
„În fiecare zi Monseniorul Ghika spunea rozariul cu un grup de deținuți. La fiecare decadă făcea o scurtă meditație. (…) Acolo a încercat să-i încurajeze pe cei care sufereau, îndemnându-i să suporte totul din iubire pentru Isus. Calea Crucii a fost devoțiunea ce i-a atras întotdeauna cel mai mult pe deținuți. (…) Apoi a vorbit despre importanța suferinței și despre Providența lui Dumnezeu: <<Avem în Cer un Tată, care ne iubește, care are grijă de noi și caută binele fiecăruia în parte. Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, înseamnă că a vrut să ne ispășim păcatele și să ne sfințim, să ieșim de aici alți oameni, oameni mai buni…>> Toți l-au ascultat cu o reculegere sfântă.”
Preotul iezuit Mihai Godo, unul dintre cei 14 foști deținuți aflați în proximitatea Monseniorului Ghika, pe durata procesului sau a detenției, condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru „complicitate la crimă de înaltă trădare pentru delictul de răspândire de publicațiuni interzise”, scria despre perioada detenției:
„Am putut să fac aici o bună muncă de apostolat. În cel mai înalt grad, în munca de apostolat, s-a remarcat Monseniorul Ghika. (…) Tineretul îl simpatiza enorm. Îl luau, ca pe niște moaște, îl așezau pe un loc mai înalt, și el ținea prelegeri cu glas șoptit. Și acum port în suflet spiritul acestui om.”
Florea Costache, licențiat în Litere și Filozofie, condamnat de regim la 3 ani de închisoare pentru ajutorul oferit unui „dușman al poporului”, aflat aproape 2 luni de zile închis în aceleași celule cu Monseniorul își amintea:
„(…) Apoi, cu glasul ca un clopot de aur, Monseniorul și-a început o predică de idei și de îndemnuri, într-o înlănțuire cauzală cum poate numai Sfântul Apostol Pavel știa să o facă: <<Iubiți pe cei ce vă resping, și-a încheiat el predica, și faceți să trăiască o speranță în inimile celor copleșiți de durere!>>.”
Horia Cosmovici, fiul spiritual al lui Vladimir Ghika, autorul unei remarcabile biografii a Monseniorului, cuprinsă în perioada anilor 1943-1954, condamnat și el, în mai multe rânduri, la ani grei de închisoare, peste 17 la număr, consemna în memoriile sale „mărturisirea publică pe care a făcut-o Monseniorul Ghika, în lipsă de preot, înainte de moarte: <<Mor cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut, deși nu întotdeauna tot ce a trebuit, pentru adevărata Biserică a lui Cristos, într-o perioadă tristă pentru țara mea și pentru întreaga lume civilizată>>.”

Surse: Horia Cosmovici, Monseniorul: Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, Editura Galaxia Gutenberg, București, 2011; Mihai Godo, Iezuit. Nu cîinele comuniștilor!, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2014; Muzeul Național Cotroceni, Rezistenții. Amintire și recunoștință, București, 2019; Arhivele Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (A.C.N.S.A.S.); Arhiva IICCMER; www.vladimirghika.ro.Text: Dan Mihai Țălnaru
Portret grafic realizat de: Zelmira Szabo.

Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)Muzeul Naţional Cotroceni : Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954)

 

sursa facebook Muzeul Naţional Cotroceni https://www.facebook.com/muzeulcotroceni/

Articole similare publicate de autor

Șerban Cionoff: Boema – Mire pentru o zi

Ana-Maria Bocai

Adrian Cioroianu : Regina Maria și “tigrul”

Ana-Maria Bocai

Șerban Cionoff : Un recital de modestie

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.