Univers Cultural – Prima pagină
Muzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de Rusalii
Istorii și tradiții

Muzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de Rusalii

Alături de ziua Învierii Domnului, Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare a creștinătății, celebrată cu mare bucurie de întreaga suflare a credincioșilor. Prăznuită de Biserica ortodoxă la 50 de zile de la Învierea Mântuitorului, în Duminica Cincizecime, sau Duminica Mare, Rusaliile semnifică sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh sau botezul cu duhul. A doua zi, în „Lunea Rusaliilor” creștinii sărbătoresc Sfânta Treime, ziua în care își mărturisesc credinţa în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt. Credința populară a înconjurat această mare sărbătoare din luna Cireșar, cu diferite obiceiuri, în funcție de zonele geografice, dând astfel o anumită strălucire acestei importante zi a creștinătății. De exemplu, în ultimele două dintre joile cuprinse între Paști și Rusalii, Joile Grele sau Joile Păzite, sătenii nu lucrau „de teama să nu bată grindina, să nu pălească grâulˮ. În prima zi de sâmbătă de după Duminica Mare, în lumea satului se ține o altă sărbătoare populară, Rusitorii sau Rusitoarele, în care se practică diferite ritualuri de pomenire a celor decedați.
Din păcate însă, istoria recentă a României alătură această sărbătoare cu un moment de adâncă întristare, cu o tragedie care și astăzi, la 30 de ani de la înlăturarea regimului comunist, multor semeni de-ai noștri, le este, din nefericire, total necunoscută. În anul 1951, în noaptea dintre 18 spre 19 iunie, de Praznicul Rusaliilor, regimul comunist demara cea mai mare operațiune de deportare din istoria României, rămasă în memoria victimelor și în istorie, drept Cumplita noapte de Rusalii.
Arhivele ne arată astăzi că 12.791 de familii, totalizând peste 40.000 de persoane, români, sârbi, germani, din 172 de localități aflate în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, toate din zona de frontieră cu Iugoslavia, devenită stat inamic al Marelui Frate de la Răsărit, au fost luate cu forța din casele lor, având dreptul la doar câteva bunuri personale, și transportate, în vagoane de vite, în Bărăgan. Măsura, o practică regăsită la toate regimurile totalitare, justifica de fapt un exercițiu pentru consolidarea puterii prin intermediul instaurării, prin orice mijloace, a terorii colective. Statul comunist își rezerva dreptul ca „pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitateˮ.
În schimbul caselor și a gospodăriilor lăsate în urmă, multe intrate în proprietatea autorităților locale, regimul punea la dispoziția „evacuaților” câte o mică suprafață aridă de pământ, delimitată de câte 4 țăruși și un număr, în perimetrul Regiunilor Ialomița, Galați și Constanța. Astfel, în mijlocul câmpului, cu puținul pe care fiecare familie a avut dreptul să-l ia la plecare, au fost ridicate 18 așezări, formând împreună, ceea ce astăzi poartă numele de „Siberia românească”. În primii 5 ani, din cauza condițiilor inumane de trai, a lipsei aproape în totalitate a oricărei forme de asistență medicală, peste 1700 de deportați și-au pierdut viața, din care 175 erau copii. Fie că ne referim la Rubla, Schei, Bumbăcari, sau Brateş, la Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, sau Lăteşti, toate aceste sate, construite de la zero, din chirpici, stuf sau paie, au devenit, pentru sutele de familii de români, aromâni, saşi, șvabi, germani şi sârbi, adevărate locuri ale suferinței. Curând, acestea aveau să devină „domiciliul obligatoriu” și pentru alte sute de indezirabili – deţinuţii politic pe care sistemul carceral nu reușise să-i redea societății întru totul „reeducați” – și care, după expirarea pedepsei, erau trimiși forțat în aceste locuri pentru o nouă perioadă de recluziune. Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Diaconescu, Ion Ioanid, Alexandru Ivasiuc sau Gheorghe Boldur-Lăţescu sunt doar o parte dintre cei care, eliberați din închisori, și-au intersectat destinele cu deportații din Cumplita noapte de Rusalii.
Astăzi, din acele sate nu a rămas aproape nimic. După decretele de grațiere a deținuților politic, de la mijlocul anilor 60, regimul comunist, preocupat de ștergerea urmelor represiunii, a demolat aproape în totalitate aceste aşezări ridicate de deportatați. Tocmai de aceea, ne revine tuturor datoria de a ne împotrivi uitării sau nostalgiei total inconștientă după regimul comunist, pentru ca aceste drame să nu se mai repete.

Surse: Valer Butură, Cultura spirituală românească, Editura Minerva, București, 1992; Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Fotomemoria unei deportări: Bărăgan 1951, Timişoara, 1995; Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Valentin Sămânţă, Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje, Timişoara, 1996. Text: Dan Mihai Țălnaru

Sursa : facebook Muzeul Naţional Cotroceni https://www.facebook.com/muzeulcotroceni/

Muzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de RusaliiMuzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de RusaliiMuzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de RusaliiMuzeul Naţional Cotroceni : 1951. Cumplita noapte de Rusalii

Articole similare publicate de autor

Mihai Eminescu : Nimic nu este mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate

Ana-Maria Bocai

Alexandru Vlahuță : Amintiri despre Eminescu

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai -Pogoară din cer o Sfântă Lumină

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.