Univers Cultural – Prima pagină
Maria Timuc
Sănătate

Maria Timuc: Pași către tine însuți – Practică „dieta mentală și emoțională”

1) În locul gândurilor de tipul „nu mă plac, sunt urât/urâtă/gras etc”, gândește cum ai vrea să fii. Înlocuiește conștient gândurile negative cu unele pozitive: „Mă plac din ce în ce în cei mult pe mine însămi/însumi”, „Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai suplă, suplu”. „Sunt o ființă frumoasă pentru că mă gândesc cu dragoste la mine însumi/însămi și la oamenii din jurul meu”…
2) Înlocuiește fiecare gând negativ care-ți trece prin minte cu gândul opus.
3) De câte ori te privești într-o oglindă, alintă-te pe tine, vorbește-ți așa cum ai vrea să-ți vorbească o ființă iubită. „Ești minunat/Arăți fantastic astăzi, chiar și ridurile îți crează frumusețe/ Te iubesc/ Strălucești astăzi, îmi place de tine/de mine etc”!
4) Apreciază sincer și chiar cu voce tare persoanele frumoase sau plăcute pe care le întâlnești; spune-le cu gingășie și cu delicatețe cât sunt de minunate. Când faci acest act de apreciere a frumuseții celorlalți, propria ta frumusețe interioară sporește, iar starea de bine a minții și a emoțiilor tale se va resimți imediat.
5) Apreciază toate lucrurile frumoase din jurul tău, siluetele care-ți plac, precum și tot ce este frumos la tine însuți: de exemplu, culoarea ochilor, strălucirea lor, tenul, zâmbetul tău etc.
6) Dieta înseamnă să-ți liniștești mintea și să-ți armonizezi emoțiile.
7) Frumusețea este o stare mentală și emoțională mai mult decât una fizică.
8) Omul frumos are mintea frumoasă și gândește pozitiv despre sine.
9) Gândurile ne creează emoțiile: deci fii atent cum gândești despre tine, căci aceasta face să te simți bine cu tine și cu trupul tău, chiar dacă nu ești destul de slab, destul de gras sau ai un defect fizic.
10) Capacitatea de a aprecia felul în care arăți aliniază mintea cu inima și aceasta creează „coerență”, adică o stare de bine fizic, psihic și emoțional.
11) Iubește-te pe tine, liniștește-ți mintea și armonizează-ți emoțiile și va fi mai ușor să ții o dietă sau să te accepți așa cum ești.

Notă:

Poți practica acest exercițiu cât de mult ai nevoie, zi de zi. Ai nevoie de perseverență și de decizia de a te înfrumuseța pe tine însuți în interior pentru ca, după un timp, să simți că nu mai faci eforturi pentru a te vedea frumos sau frumoasă. Vei fi vindecat mental și emoțional în clipa în care vei observa frumusețea și te vei bucura de felul în care arăți și de ceea ce vezi în lume fără să mai faci vreun efort. La început este posibil să fie greu să vezi ceva plăcut la tine sau la lume, dar aceasta este doar din cauza obișnuinței mentale din trecut de a gândi negativ.

FRAGMENT DIN CARTEA
„Pași către tine însuți – Puterea frumuseții interioare” – autor Maria Timuc, Editura Dharana

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Ziua Mondială a Îmbrățișărilor

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.