Univers Cultural – Prima pagină
Filarmonica de Stat Sibiu- STAGE @ HOME -online pe facebook în fiecare joi și vineri / măsuri de criză și post-criză COVID19
FIlarmonica de Stat Sibiu
Artă

Filarmonica de Stat Sibiu- STAGE @ HOME -online pe facebook în fiecare joi și vineri / măsuri de criză și post-criză COVID19

Filarmonica de Stat din Sibiu transmite online , în fiecare joi și vineri, de la ora 19, concertele  care s-au defașurat în stagiunea 2018-2019.

Programul este următorul:

Joi, 31 aprilie 

Erich Wolfgang Korngold – Concert pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35  susținut de către Orchestra Filarmoniciii de Stat Sibiu, dirijor Gabriel Bebeselea , solist Vlad Răceu. 

Vineri , 1 mai 

Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia Manfred în și minor, op. 58 în interpretarea Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor Gabriel Bebeselea.

Evenimentele sunt difuzate  pe pagina de facebook și pe site-ul instituției, precum și pe posturile de televiziune locală TV Eveniment, TV Sibiu și TV Nova., se arată într-un comunicat trimis către Univers Cultural.

Filarmonica de Stat Sibiu- STAGE @ HOME -online pe facebook în fiecare joi și vineri / măsuri de criză și post-criză COVID19

În aceste vremuri , în care distanțarea socială este necesară, se impune o analiză a activității filarmonicii atât pentru perioada în care este instituită starea de urgență, dar mai ales pentru perioada de după izolare. În aceste condiții se impun măsuri care să respecte normele de securitate privind buna desfășurarea a activității, din punct de vedere sanitar, astfel încât sănătatea participanților la evenimente nu fie pusă în pericol.

În prima parte a izolării, colectivul Filarmonicii a lucrat aproape de două ori mai mult, încercând să păstreze obiectivele institituționale nealterate și, în același timp, preluând noi obiective și sarcini, cu toată greutatea adaptării la un nou mediu de desfășurare a activității. Adina Dombi – consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu a trebuit să convingă muzicienii să fie total dezinhibați în producțiile individuale sau de grup ONLINE, chiar dacă OFFLINE erau într-o totală inhibare (izolare) topografică la domiciliu. Între timp, Adina Dombi a anulat concertele programate și invitații din afara Sibiului, cazări, etc… Ajutată de colega colaboratoare de la secretariarul muzical, au reușit și în puțin timp am început să fim organizați cu noi producții dedicate internetului. 

Laurențiu Străuț – responsabil pentru Comunicarea și Relații Publice – s-a imersat total în mediul online, a anulat comenzile de print pentru afișe, programe viitoare și a gândit o nouă formulă de comunicare cu publicul: cel tânăr pe Facebook și Instagram, cel matur prin radio și tv. A redactat noi tipuri de comunicate de presă, a muncit intens pentru a deveni cât mai repede prima Filarmonică din România cu aplicație (pentru dispozitive smart) conectată organic la site. Colaboratoarea noastră Corina Oltean ne-a făcut tot marketing-ul social pe Facebook și online. Ne-a ridicat pagina de Facebook spre 5400 de like-uri,  a amplificat postările ajungând și la 4 zilnice. Am avut concerte live în fiecare joi și vineri, concerte educative luni, expoziții și concursuri cu teme muzicale. Ne mândrim cu statistici record pentru o Filarmonică românească.

Totul a arătat frumos pentru că Loredana Bulgaru, graficianul Filarmonicii Sibiu, după ce terminase grafica și vizualul pentru luna martie și deja concepea grafica trimestrului III, a trebuit să abandoneze totul și să modifice complet conceptul pentru un nou tip de public și pentru un alt mediu, cel virtual. Astfel, a reușit să acopere toată zona de grafică și chiar animații pentru toate producțiile și ideile pe care le-am avut.

Pe cei din orchestră i-ați văzut cu toții pe net cântând în grupruri virtuale sau individual, făcând lecții de muzică și prezentând instrumente. Nu vă mai povestesc despre infrastructura tehnică din spatele unei glume pe Facebook.

Este clar că va trebui să fim preocupați de respectarea reglementărilor care ne afectează direct. Distanțarea socială și protecția angajaților este esențială.

Instrumentiștii care cântă la instrumente de suflat sunt mult mai expusi, prin faptul că își folosesc intens aparatul respirator și sunt astfel mai vulnerabili. De asemenea, ei nu pot purta mască în timpul actului artistic. 

Cordarii, percuționiștii, pianiștii, harpa, etc. pot purta, teoretic, masca de protecție în timpul cântatului. Totuși, efortul este destul de mare și este nevoie de o respirație bine oxigenată. S-a demonstrate, în această perioadă, că o astfel de formulă este posibilă și este aplicată de colective muzicale internaționale. De aceea, este necesar să ne gândim la formule instrumentale care să permită distanțarea și cântatul în grupuri restrânse.

Specificul artistic face ca noi să ne desfășurăm activitatea împreună, pe scenă, în grupuri instrumentale de peste 60 de peroane, în funcție de lucrările muzicale abordate. Ne punem problema selectării lucrărilor muzicale care au nevoie de grupuri instrumentale mai mici, pentru a putea mări distanța dintre muzicieni și reduce riscul de îmbolnăvire.

Mulți dintre colaboratorii noștri sunt invitați: dirijori, soliști sau muzicieni din orchestră. În cazul păstrării unora dintre restricțiile de deplasare, vom recurge și aici la măsuri alternative, de exemplu abordarea unor lucrări care nu au nevoie de colaboratori, sau în care putem avea soliști  care provin din orchestra noastră. Noi oricum pregătisem astfel de programe pentru FITS 2020, care și-a anulat evenimentele „live”, dar le putem relua pentru o stagiune estivală.

Cu siguranță pentru a evita aglomerările în spații inchise, va trebui să gândim concerte în aer liber, care vor necesita o infrastructură suplimentară celei existente: scenă outdoor, lumini, amplificare audio, etc.  Astfel, vom putea oferi publicului, limitat ca număr conform reglementărilor viitoare, programe dedicate acestui nou tip viață artistică.” a declarat Dirijorul  Cristian Lupeș- Managerul  Filarmonicii de Stat Sibiu în comunicatul trimis către Univers Cultural. 

autor : Ana-Maria Bocai

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai: Istoria unui papirus

Ana-Maria Bocai

Art by Vladimir Kush- gallery

Ana-Maria Bocai

Wolfgang Amadeus Mozart-Iubire, iubire, iubire- acesta este sufletul unui geniu

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.