Univers Cultural – Prima pagină
Ionel Teodoreanu
Literatură

Cristian Sandache: VEȘNICUL ADOLESCENT

Nu știu ce mai spune astăzi, proza lui IONEL TEODOREANU (6 ianuarie 1897, Iași- 3 februarie 1954, București), într-un timp în care scriitori români cu mult mai puternici estetic, fie sunt ignorați aproape total, fie criticați cu asprime, fiind considerați anacronici. E drept: trăim o vreme în care mitocănia agresivă a analfabeților funcționali (corelată cu influențele nefaste ale politiciului) pare că face legea. Dar dincolo de contexte, literatura acestui fiu al Iașilor fusese una exclusiv a timpului său (cu mare succes la cititori!), dar asupra căreia, critica de specialitate se pronunțase mai curând glacial. În tot ceea ce are mai valoros, scrisul lui Ionel Teodoreanu este unul al succesiunii de metafore aproape fără de număr, doar unele dintre acestea fiind izbutite. Scriitorul a fost un poet care nu s-a luat deloc în serios în plan liric și a avut ambiția de a reuși ca prozator. Paradoxal, chiar și marele său susținător literar (criticul Garabet Ibrăileanu) i-a reproșat faptul că face mari concesii artificiilor de stil, în detrimentul construcției narative, dar Teodoreanu a rămas surd și inflexibil. La un moment dat, a încercat totuși, o anumită diversificare a manierei de scriere, însă rezultatul nu a fost cel scontat, în sensul că, au rezultat cărți care au câștigat la capitolul imaginație, dar pe fond- au lăsat impresia unui meșteșug căznit. Puterea sa de muncă a rămas toată viața una excepțională. La final a lăsat o operă care număra aproximativ 22 de cărți, dintre care vreo 17 romane. A lăsat pagini de referință în memorialistică și i-a conferit orașului său natal Iași, un loc important în creația proprie, deși, după adulația inițială ( după ce-l va părăsi în favoarea Bucureștilor) abordările cu trimitere ieșeană vor deveni critice. Din 1938, Teodoreanu va pleca spre Capitală și își va continua aici, activitatea scriitoricească. Vremurile care se schimbau dramatic păreau că nu-l influențează. A avut o viață de familie reușită, cu o soție empatică și doi băieți. Gerul cumplitei ierni a anului 1954 l-a surprins în chip fatal, scriitorul murind instant, pe când se afla într-un magazin, pentru cumpărături. Un infarct l-a trimis alături de personajele sale, în singura lume care n-ar fi putut fi niciodată cucerită de morbul Răului…

sursa informații: Cristian Sandache -pagină personală

https://www.facebook.com/profile.php?id=100010386792935&epa=SEARCH_BOX

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai : Am luat

Ana-Maria Bocai

Cristian Sandache: Ștefan Baciu- un amestec de Don Quijote și Ulise

Ana-Maria Bocai

Cristian Sandache : UN SCRIITOR DAT UITĂRII – ALEXANDRU KIRIŢESCU

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.