Univers Cultural – Prima pagină
Tudor_Arghezi
Literatură

Cristian Sandache: Tudor Arghezi și începuturile comunizarii României

Conferențiar universitar doctor Cristian Sandache

Tudor Arghezi (se pare- maghiar după mamă, după cele mai noi cercetări) nu a fost niciodată, ceea ce se numește, un creator aflat în grațiile puternicilor statului. Nonconformismul poetului, atitudinile deconcertante ale omului, au atras nu de puține ori asupra sa- fulgerele criticii, din cele mai diferite direcții. Poetul s-a duelat pamfletar cu Nicolae Iorga, a intrat în război cu unii dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române (pe care i-a inclus în insectarul său pentru culpe morale adesea reale), a fost invidiat și urât de mulți confrați. Dar a rezistat, a contraatacat cu penița și a mers mai departe. În 1946 primește Premiul Național de Literatură,într-o Românie relativ liberă sub aspectul posibilităților de exprimare. Comuniștii și autoritățile sovietice de ocupație au încercat să-l atragă de partea lor, dar scepticismul și rezerva locatarului de la Mărțișor au fost mai puternice și Arghezi a preferat o atitudine de neutralitate, prin texte cu caracter mai curând general, dar în conținutul cărora un ochi atent putea decripta anumite aluzii privind metamorfozarea patriei sale, într-un fel de spațiu al întunericului și al lipsei de speranță. Noua putere a răbdat o vreme ezitarea scriitorului, apoi a decis să-l lovească fără milă. Se poate spune că între anii 1948-1953, Tudor Arghezi este un fel de surghiunit în propria-i țară, nemaiputând publica nimic, nicăieri. Atacat în mod mizerabil în coloanele presei comuniste, contestându-i-se actualitatea liricii, (deși se admitea că poetul avea talent), era acuzat că propagă o poezie maladivă, neconformă cu idealurile omului nou, modelat de comunism. Ciclul acela de texte (adunate ulterior într-o broșură) purtau semnătura lui Sorin Toma, fiul poetului A. Toma- tatăl fiind considerat poetul național al acelui moment. E greu de spus dacă semnatarul era chiar autorul incriminărilor , unii critici literari bănuindu-l mai curând (după stil) pe Ion Călugăru. Cert e că nici un confrate de breaslă nu a sărit în ajutorul poetului Arghezi. Mica sa tipografie de la Mărțișor a fost distrusă, agenți comuniști, făcând-o zob cu ajutorul unor baroase. Anii aceia au fost foarte grei pentru poet, silit să supraviețuiască în calitate de comerciant al fructelor și legumelor proprii, din grădina Mărțișorului. Valeriu Anania și-l amintește în poarta casei, sfios, vânzând cireșe în cornete alcătuite din numere vechi din “Bilete de Papagal”… Imagini vrednice de atmosfera unora dintre textele sale. Se pare că și-a putut păstra locuința (care ar fi urmat să-i fie naționalizată) grație sprijinului lui Constantin Doncea, vechi militant comunist ilegalist, ajuns primar al Bucureștilor. Abia din 1954, Arghezi reintră în circuitul literar, în 1955 poetul devenind academician. Din acel moment și până la moartea survenită în 1967, recunoașterea sa națională va fi unanimă, cu toate avantajele care au decurs de aici.

sursa foto:

sursa foto : Muzeul Național de Istorie al României

http://www.comunismulinromania.ro

sursa informații: Cristian Sandache -pagină personală

https://www.facebook.com/profile.php?id=100010386792935&epa=SEARCH_BOX

Articole similare publicate de autor

Ana-Maria Bocai: Uitare

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai: În Noaptea Sfântă

Ana-Maria Bocai

Ana-Maria Bocai : Îngeri

Ana-Maria Bocai

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.