Cad frunze rostogolindu-se
Pe sufletul meu,
Cântec de toamnă
Abia şoptit şi nostalgic îngână numele tău,
Fără regrete şi durere
Spune o poveste despre noi,
Cum puteam să fim.
Pleoapele tale se închid visând
În dansul frenetic al frunzelor,
Flori de iubire pierdute,
Parcă şi copacii se ţin de mână doi câte doi.
Noi nu ne iubim,
Sufletele noastre se iubesc.

Ana-Maria Bocai
Sunt jurist, publicist și poet, dar cea mai importantă pentru mine este natura umană, acel motor al frumosului pe care îl caut în artă și oameni. Întrebări, cu siguranță, avem toți, răspunsurile încercăm să le găsim împreună. Nimic nu este mic sau neimportant atunci când dorința de a cunoaște este mare. Aici sau oriunde, pe acest pământ, va exista mereu o "voce", ce va însemna o epocă.