Pe o frunză stăteau două picături de rouă
ca două lacrimi,
Una plecată din sufletul meu şi una din sufletul tău,
Se privesc cu nesaţ,
Uitate de iubirea care le-a creat,
Sclipiri de soare în sufletul lor şi al nostru.
Se apropie una de alta, aşa fragile, efemere,
Trăiesc împreună dorul din noi,
Apropierea le face să freamăte,
Pornescu într-un vals, un sărut al naturii.
Se iau de mână ca într-un ultim gest,
Ştiu că în curând vor fi pradă pământului însetat,
Purtând cu ele amintirea iubirii noastre.
video editor : Ana-Maria Bocai all rights reserved Univers Cultural – https://universcultural.ro/
sursa foto: Pixabay
