Victor Hugo spunea : “scriind pana își aduce aminte că a fost cândva aripă și că a putut zbura”.
Eu văd o pasăre și o aripă, o pană ce rămâne mărturie a unui zbor și dorința de a se regăsi acolo unde libertatea te apropie de absolut. Energia vie, vibrația universului fără stăvilarele puse în calea ei de cine știe ce meschinărie dictată de condiția umană.
Fiecare pană are “muzica” ei și cine o ascultă găsește în ea legătura cu ceea ce a fost cândva picătura de soare și de gânduri, pe înțelesul și trăirea fiecăruia.
Și ce frumoasă e metafora închipută de Hugo… o pană sau un înger și un suflet care visează că poate zbura din nou.
