Cândva, demult, am primit un dar, cineva mi-a spus ca pot suna oricând dacă am nevoie vreodată să îmi liniștesc sufletul cu o vorbă bună. Am avut nevoie, dar nu am sunat. Îmi era de ajuns să știu că undeva, acolo, un suflet poartă un strop de lumină și pentru mine.
A trecut timpul și la rândul meu am dăruit cuiva același cadou, cu speranța că voi primi și eu la rândul meu aceeași lumină. Acum mă întreb , deși e prea târziu, dacă acel “sună -mă când ai nevoie” nu a însemnat cumva : vreau și eu să primesc, un strop de lumină. Îmi e necesar.
Suntem prea triști, singuri și goi. Uităm să zâmbim, să privim cerul și ochi de copii. Sufletul se topește în așteptarea unui cuvânt , a simplului gest de alint, a firescului “mi-a fost dor”.
Ne macină orgolii, frica ne gonește în noi. Suntem din ce în ce mai puțin și așteptăm mereu să sune altcineva.
Acum aş suna…Nu mai am unde.

Ana-Maria Bocai
Sunt jurist, publicist și poet, dar cea mai importantă pentru mine este natura umană, acel motor al frumosului pe care îl caut în artă și oameni. Întrebări, cu siguranță, avem toți, răspunsurile încercăm să le găsim împreună. Nimic nu este mic sau neimportant atunci când dorința de a cunoaște este mare. Aici sau oriunde, pe acest pământ, va exista mereu o "voce", ce va însemna o epocă.